Situația Agriculturii Ecologice în România

INTRODUCERE

În literatura de specialitate nu s-a dat încă o definiţie clară a agriculturii ecologice, ea fiind de mult ori confundată cu agricultura biologică. Aceasta se datorează şi faptului că termeni ca : agricultura biologică, agricultura organică şi agricultura ecologică sunt folosiţi cu acelaşi înţeles astfel: Anglia – agricultura organică, Grecia, Franţa, Olanda, Italia, Portugalia – agricultura biologică, Danemarca, Spania şi Germania – agricultura ecologică.

Opusă prin concepţii şi principii agriculturii intensive, agricultura ecologică finalizează conceptul general de agricultură alternativă.

Agricultura ecologică este acel tip de agricultură care se bazează pe minimalizarea folosirii de materiale externe, pe interzicerea utilizării substanţelor chimice de sinteză ca fertilizanţi şi amelioratori ai solului, pesticide, ingrediente pentru prepararea furajelor, ingrediente şi auxiliari pentru prepararea alimentelor. Organismele modificate genetic şi derivatele lor sunt interzise în agricultura ecologică.

Agricultura ecologică se bazează pe respectarea unor reguli şi principii de producţie stricte, reglementate prin legislaţia din domeniu. Toate stadiile procesului de producţie, inclusiv depozitarea, procesarea, ambalarea şi etichetarea produselor este controlată de un organism de inspecţie şi certificare înfiinţat în acest scop.

În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, agricultura românească are un atu despre care s-a vorbit mai puţin până acum: posibilităţile reale de obţinere a unor produse ecologice, foarte căutate pe piaţa europeană şi nu numai. Într-o definiţie ad-hoc, produsele ecologice sunt acele produse obţinute fără utilizarea substanţelor chimice de sinteză, ca fertilizanţi şi amelioratori ai solului, pesticide, ingrediente pentru prepararea furajelor, ingrediente şi auxiliari pentru prepararea alimentelor etc. Pe scurt, este vorba de produse sută la sută naturale, de aceea ele sunt şi foarte căutate, chiar dacă în unele cazuri sunt mult mai scumpe.

Situaţia agriculturii ecologice in România

În România, agricultura ecologică, cel puţin la nivel conceptual, este un domeniu nou de interes şi de activitate. Preocuparea pentru agricultura ecologică nu trebuie privită ca o modă deoarece experienţa europeană dovedeşte că acest segment este o oportunitate deosebită de afaceri pentru întreprinzătorii care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei agroalimentare.

România reprezintă un potenţial agricol care nu poate fi neglijat, unul din punctele forte pe care tare noastră le deţine îl constituie faptul că în ultimii ani nu s-au folosit îngrăşăminte chimice şi pesticide în exces, ceea ce constituie un avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică.

Agricultura ecologică contribuie la sporirea interesului pentru spaţiu rural prin creşterea activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi cu o mare intensitate a ocupării populaţiei din mediul rural.

Agricultura ecologică este un sector dinamic în România, care a cunoscut în ultimii ani o evoluţie ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul animalier. În sectorul vegetal din România se obţin în condiţii ecologice: cereale, oleaginoase şi proteice, culturi furajere, legume, fructe (vişine, cireşe şi mere), fructe de pădure. În sectorul zootehnic cresc după regulile şi principiile agriculturii ecologice vacile pentru lapte, oile şi găinile, de la care se obţin laptele şi ouăle ecologice. Laptele ecologic este materie primă pentru brânza şi caşcavalul ecologic.

Agricultura şi organizarea exploataţiilor agricole pe baza unei dezvoltări durabile în România

Agricultura constituie, prin tradiţie o ramură importantă a economiei româneşti, aceasta fiind susţinută atât de ponderea populaţiei ocupate în agricultură (aproximativ 37%), cât şi de aportul la formarea produsului intern brut (aproximativ 16%).

În vederea dezvoltării sectorului de agricultură ecologică şi pentru creşterea competitivităţii produselor ecologice şi dirijarea lor către export se identifică următoarele priorităţi:

- crearea şi reţinerea unei valori adăugate cât mai mari pe componenta naţională a lanţului valoric prin orientarea producţiei şi vânzării atât pentru produsele primare, solicitate pe piaţa externă, cât şi prioritar pentru produsele procesate;

- promovarea produselor ecologice româneşti la export şi acoperirea nişelor de piaţă existente în domeniile specifice neacoperite, prin identificarea de noi pieţe la export şi consolidarea poziţiei pe pieţele existente;

- implementarea legislaţiei elaborate în sectorul agriculturii ecologice în vederea întăririi şi consolidării sistemului de control prin măsuri suplimentare de monitorizare a organismelor de inspecţie de către autoritatea competentă pentru creşterea calităţii produselor destinate exportului;

- crearea unui sistem de producţie, procesare şi desfacere a produselor ecologice menit a satisface cerinţele pieţei naţionale şi internaţionale;

- promovarea produselor ecologice româneşti la export şi acoperirea nişelor de piaţă existente în domeniile specifice neacoperite şi prin dezvoltarea cercetării specifice în agricultura ecologică;

- perfecţionarea profesională a participanţilor la filiera de agricultură ecologică: formatori, producători, procesatori, inspectori, experţi din minister, importatori-exportatori;

- Constituirea grupurilor de producători pentru extinderea pieţei de producere şi comercializare a produselor ecologice.

Obiectivele strategiei în domeniul agriculturii ecologice

Obiectivul cantitativ: creşterea suprafeţelor cultivate după modul de producţie ecologic la 150.000 ha în anul 2007 şi crearea unei pieţe interne de produse ecologice.