Societatea în comoditate simplă

Cap 1. Socetati comerciale

1.1. Noţiune si natură juridică

Societatea comercială poate fi privită din cel puţin două sensuri:

• ca o instituţie juridică în sine, considerată a fi un organism constituit de regula pe baze asociative, cu scopul obţinerii unui anumit profit de către cei care s-au asociat si în vederea realizării unei activităţi comerciale;

• ca un contract, cu caracteristici proprii determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de voinţă.

Este de observat faptul că legislaţia română nu defineşte nicăieri, în nici unul din sensuri, noţiunea de societate comercială. A fost meritul doctrinei, care a încercat o asemenea definiţie plecând, de regulă, de la dispoziţiile Codului civil care, în art. 1491, defineşte societatea civilă, în sensul de contract de societate. De altfel, si în doctrina de specialitate străină (de exemplu, în cea franceză) societăţile comerciale sunt definite pornind de la noţiuni apropiate, reglementate însă de Codul civil.

Cele două sensuri în care trebuie privită societatea comercială explică de altfel si natura sa juridică cu totul specifică, natură ce rezultă din înţelegerea conceptelor de societate-contract si societate - instituţie. Astfel, concepţia contractualistă, impusă de dezvoltarea teoriei contractelor în secolul trecut, explică existenta societăţilor comerciale pornind de la condiţiile de validitate impuse oricărui contract si de la tehnicile contractualiste ce stabilesc raporturile în cadrul societăţilor formate (de exemplu, administrarea societăţilor are la bază un contract de mandat în baza căruia îşi desfăşoară activitatea administratorul).

Dezavantajele absolutizării unei asemenea teorii rezidă din aspectele specifice care conturează o societate comercială, aspecte ce nu pot fi explicate exclusiv prin mecanisme contractuale (de exemplu, o societate comercială intră efectiv în circuitul comercial numai după înmatricularea sa în registrul comerţului, respectiv în baza unei formalităţi administrative încât simpla manifestare de voinţă a asociaţilor nu ar fi suficientă pentru a activa însăşi societatea). Totodată, o asemenea conceptualizare nu ar putea da nici o explicaţie existentei societăţilor de tip unipersonal (societăţile cu răspundere limitată cu unic asociat, reglementate ca atare de Legea română), deoarece acordul de voinţă, fundamental pentru orice contract, lipseşte. Aşa se explică de ce s-a încercat definirea societăţii comerciale prin prisma constituţională, pornind de la faptul că instituţia juridica reprezintă un ansamblu de reguli care organizează într-o manieră imperativă si durabila un grup de persoane având un scop bine determinat .

Cap 2. Tipuri de socetati care functioneaza in Romania

Persoanele juridice îsi pot desfăsura afacerile într-o varietate de forme, conform Legii nr. 31/1990 (publicată în monitorul Oficial nr. 126 - 127 din 17 noiembrie 1990). Legea defineste diferitele tipuri de societăţi comerciale ce pot fi constituite.

Societăţi comerciale se vor constitui în una din următoarele forme:

a. Societăţi în nume colectiv;

Societatea in nume colectiv - SNC - este forma de societate comerciala constituita prin asocierea, pe baza deplinei increderi, a doua sau mai multor persoane, care pun in comun anumite bunuri, pentru a desfasura o activitate comerciala, in scopul impartirii profitului rezultat si in care asociatii raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii.

b. Societăţi în comandită simplă;

c. Societăţi în comandită pe acţiuni;