Stiluri de conducere și transmiterea deciziei în cadrul unei organizații

Introducere

Organizarea si functionarea întreprinderii sunt orientate spre realizarea obiectivelor sale, în sensul ca fiecare componenta organizatorica sau actiune trebuie sa corespunda unor cerinte clar definite, reiesite din obiectivele acesteia.

Sistemele de conducere ale unei întreprinderi reprezinta totalitatea elementelor componente si a relatiilor dintre acestea structurate într-un anumit cadru organizatoric în care se desfasoara procesele de conducere ale activitatii în ansamblul sau. Exista un sistem alcatuit din doua componente principale:. structura de conducere si procesul de conducere.

Procesul de conducere este structurat în 4 componente si anume: structura informala, metodele si tehnicile de conducere utilizate, stilurile de conducere precum si metodele de fundamentare si transmitere a deciziilor.

Stilul reprezinta un comportament distinctiv sau caracteristic, o metoda particulara de a actiona. Termenul, specific psihologiei, a fost introdus de catre G.W. Allport, cu referire la diferitele tipuri de personalitate sau de comportament.

Stilurile de conducere se manifesta in functie de variabilele fiecarei situatii particulare: caracteristicele individului, particularitatile organizatiei, departamentele, tipul de activitate organizata sau condusa. Nu exista forme de conducere negative sau pozitive, ci exista optiuni specifice fiecarei situatii si fiecarei persoane. Un stil de conducere poate fi eficient intr-o situatie si ineficient in altul. Liderul trebuie sa gaseasca o varianta optima pentru situatiile cu care se confrunta, pornind de la o baza de valori solide si respectand o serie de principii etice constante, astfel luand in considerare caracteristicele fiecarei situatii si armonizarea principiilor de baza cu cerintele situatiilor. Stilul de conducere influenteaza luarea si punerea in practica a deciziei.

Clasificarea stilurilor de conducere

O clasificare cu patru componente a fost realizata de Rensis Likert:

1. Stilul autoritar-opresiv este cel in care cuvantul cheie este supunerea; liderul poate avea o competenta profesionala scazuta in domeniul respectiv. Liderul e inconjurat de un cerc de sefi de departament obedienti. Foloseste motivatorii extrinseci, este inflexibil in legatura cu programul si cu alte detalii, si aplica sanctiuni dure (cum ar fi concedierea), in mod arbitrar. Comunicarea manageriala are loc numai pe verticala, de sus in jos. In schimb, se va dezvolta comunicarea neoficiala intre angajati, cu rolul de „sabotare“ a sefului autoritar.

2. Stilul autoritar-obiectiv este cel in care cuvantul-cheie este competenta. Liderul nu are disponibilitate pentru relatii personale; el priveste rezultatele in mod obiectiv si organizeaza cu precizie procesul de productie. Acest tip de lider se implica extrem de mult in activitate si de aceea nu deleaga autoritatea. Se situeaza la o oarecare distanta de colectiv, deci se vor stabili relatii separate conducator - fiecare membru al echipei; aceasta caracteristica se completeaza cu faptul ca ii priveste pe angajati ca pe niste instrumente. Comunicarea manageriala se desfasoara tot de sus in jos, dar nu mai exista atmosfera de ostilitate din cazul anterior.

3. Stilul democrat-consultativ are ca termen cheie relatiile umane. In acest caz, functia de conducere se imbina cu functia de executie; consultarile cu membrii grupului de munca sunt periodice (desi sunt numai consultari oficiale, tip sedinta). Sunt folositi motivatorii de ambele categorii (extrinseci si intrinseci), iar autoritatea se deleaga intr-un mod cunoscut de catre angajati. Este un lider rational, care insa nu pune accentul pe coeziunea grupului de angajati. Fluxul comunicarii manageriale are si sensul de jos in sus iar angajatii participa partial la decizie.