Strategii de organizare în managementul internațional

1. CONCEPTUL DE STRATEGIE

1.1 Definitie si concept

Conceptul de strategie s-a impus în teoria și practica managementului în cel de al șaselea deceniu al secolului al XX-lea, când în condițiile redresării economice după cel de-al doilea război mondial și apoi ale dezvoltării economice spectaculoase, schimbările produse în mediile de afaceri au devenit tot mai profunde, iar răspunsurile firmelor la aceste schimbări tot mai importante. Aceste răspunsuri s-au cristalizat, progresiv, în sistemul managementului strategic, care a impus conceptul de strategie drept elementul central al acestui sistem.

„Strategia înseamnă percepție. Strategia stabilește direcția competitivă. Strategia este o modalitate de a supraviețui într-o lume a competiției acerbe.”

Keneth Andrews susține că „strategia este structura obiectivelor, țelurilor și scopurilor, politicile și planurile majore pentru realizarea lor.”

Atingerea scopurilor propuse și realizarea planurilor strategice elaborate de către orice organizație presupun desfășurarea unor activități multiple, variate în timp și spațiu, interdependente și complementare. În funcție de varietatea și complexitatea acestora, ele necesită un anumit grad de coordonare și de integrare. Acest lucru presupune realizarea unor structuri are să delimiteze clar natura și extinderea relațiilor formale dintre componentele firmei, mai exact, o structură care să lege diferitele sarcini, posturi și departamente ale companiei. Structurile organizatorice vin să răspundă, pe de o parte cerințelor interne și ale mediului extern în care acționează compania, iar pe de altă parte, nevoii de a stabili gradele de putere și de autoritate ale fiecărui membru. În același timp, structura organizatorică stabilește liniile de comunicație din cadrul firmei.

Planurile care se aplică în întrega organizație, prin care se stabilesc obiectivele generale ale organizației și cele care caută să poziționeze organizația în termenii mediului, toate acestea sunt planuri strategice.

Varietatea activităților companiilor, precum și complexitatea mediului în care acționează au condus la apariția unor structuri organizatorice variate. Înainte însă de a trece la analiza diferitelor tipuri de structuri organizatorice trebuie să vedem care sunt premisele care stau la baza alcătuirii unei structuri organizatorice.

Punctul de plecare îl constituie obiectivul strategic al companiei, iar prima problemă care trebuie rezolvată o reprezintă stabilirea numărului de posturi și departamente necesare pentru realizarea acestuia precum și stabilirea mărimii acestora. Din acest moment începe practic

activitatea de organizare. Pentru a asigura eficiența activității, managerul trebuie să ia decizii în

ce privește numărul și categoriile posturilor care vor fi incluse în cadrul fiecărui departament și

să realizeze legăturile funcționale între aceste departamente.

Orice companie folosește aceste premise în realizarea structurii sale organizatorice. Așa

cum spuneam însă, structura organizatorică trebuie să urmărească strategia firmei.

Orice schimbare în strategie implică schimbări în structura organizatorică. Din acest motiv organizarea trebuie privită mereu în dinamică și concepută cât mai flexibil, pentru a se putea evita situația desfășurării unei activități noi fără un suport organizatoric.

Parcurgând aceste abordări ale strategiei, se poate concluziona că: „strategia rămâne un concept evaziv și mai degrabă abstract.” Este evident că simpla sa formulare rămâne fără efect concret imediat privind funcționarea firmei. Mai curând, acesta este un concept care costă timp și bani. Managementul este o activitate pragmatică, care urmărește dacă un concept atât de abstract cum este strategia poate contribui util la îmbunătățirea firmei. Această reflecție ilustrează bine dificultatea actuală care însoțește cercetările în materie de strategie și care provoacă nesiguranță printre managerii firmelor.

Trebuie categoric ținut cont de următoarele lucruri, atunci când vorbim despre conceptul de strategie: întotdeauna strategia are în vedere, în mod explicit și implicit, realizarea unor scopuri bine precizate, specificate sub formă de misiune și obiective; strategia vizează perioade viitoare din viața firmei, cel mai adesea 3-5 ani; sfera de cuprindere a strategiei este organizația în ansamblul său sau părți importante ale acesteia; conținutul strategiei se rezumă la elementele esențiale, concentrându-se asupra evoluțiilor majore ale organizației; prin strategie se are în vedere prefigurarea unui comportament competitiv pentru organizație pe termen lung, ținând cont de cultura firmei, cât și de evoluțiile contextuale; prin modul cum este concepută, strategia este necesar să aibă în vedere și să favorizeze desfășurarea unui intens proces de învățare organizațională; în firmele contemporane, chiar și în cele de mici dimensiuni, strategia are, de regulă, un caracter formalizat, îmbrăcând forma unui plan; obținerea avantajului competitiv, referitor esențialmente la costul sau calitatea produsului, constituie scopul principal al elaborării strategiei organizației și criteriul cel mai important de evaluare a calității sale.

Strategia se operaționalizează prin decizii strategice, care, potrivit lui Johnson și Scholes, prezintă mai multe caracteristici.

Cunoașterea acestor caracteristici este deosebit de utilă atât în procesul de formulare a strategiei, cât și în cel de aplicare a sa.