Studiu comparativ privind serviciile de sănătate publică din România, Republica Moldova și SUA

1. SERVICIILE PUBLICE DE SANATATE DIN ROMANIA

Ministerul Sănătăţii Publice aplică strategia şi politica Guvernului în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei şi răspunde de realizarea reformei în sectorul sanitar. Ministerul Sănătăţii Publice organizează, coordonează, îndrumă activităţile pentru asigurarea sănătăţii populaţiei şi acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează sănătăţii.

Ministerul Sanatatii Publice urmareste imbunatatirea starii de sanatate a populatiei si realizarea un sistem de sanatate modern si eficient, compatibil cu sistemele de sanatate din Uniunea Europeana, pus permanent in slujba cetateanului.

ANALIZA MEDIULUI INTERN

Conducerea Ministerului Sănătăţii Publice se exercită de către ministrul sănătăţii publice este ajutat de 3 secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi de un secretar general adjunct.

În conformitate cu prevederile HG 548/2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, în componenţa Ministerului Sănătăţii Publice se regăsesc 10 structuri care funcţionează la rang de direcţie generală sau direcţie, după cum urmează:

- Direcţia generală organizare, resurse umane, dezvoltare profesională şi salarizare,

- Direcţia juridică,

- Direcţia farmaceutică,

- Direcţia generală politici, strategii şi managementul calităţii în sănătate,

- Autoritatea de sănătate publică,

- Inspecţia sanitară de stat,

- Agenţia naţională de programe,

- Direcţia logistică, administrativ, relaţii publice şi mass-media,

- Direcţia generală buget şi credite externe

- Direcţia generală relaţii externe şi afaceri europene.

La nivelul fiecărei structuri în parte, conducerea este asigurată de către un director general sau un director care reprezintă instituţia atât în relaţiile intraistituţionale, cât şi în relaţiile interinstituţionale şi cu terţii. Structurile pot fi organizate pe compartimente/servicii sau compartimente şi servicii.

Statul de funcţii al Ministerului Sănătăţii Publice prevede un număr total de 285 de posturi din care:

- 221 posturi de funcţionari publici;

- 31 posturi cu contract individual de muncă;

- 28 posturi personal pe cabinetele demnitarilor;

- 5 posturi demnitari din care 1 post ministru, 3 posturi de secretari de stat şi un post de subsecretar de stat.

De asemenea, dintr-un număr de 192 de posturi, 53 sunt ocupate de către bărbaţi şi 139 de către femei. În Ministerul Sănătăţii Publice există 157 angajaţi şi demnitari cu studii superioare şi 39 cu studii medii (la fiecare dintre cele două categorii s-a luat în considerare persoana întrucât există şi posturi ocupate cu jumătate de normă).

Ministerul Sănătăţii Publice deţine în teritoriu, la nivelul fiecărui judeţ, servicii publice deconcentrate cu personalitate juridică ce poartă denumirea de autorităţi de sănătate publică.

Autorităţile de sănătate publică care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementează acţiuni locale de sănătate publică.

În autorităţile de sănătate publică există un număr de 3907 de funcţionari publici, 1833,5 personal cu contract individual de muncă, precum şi un număr de 276 de posturi vacante.

Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii publice regionale sau naţionale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, şi care coordonează tehnic şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentării, elaborării şi implementării strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel naţional şi/sau regional.

Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătăţii publice sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice.

Puncte tari Puncte slabe

- existenta unor specialisti competenti - grade diferite de competenta tehnica pentru persoane cu acelasi nivel de salarizare

- existenta unui procent important de personal tanar, capabil sa se formeze in spiritul noilor exigente survenite prin aplicarea principiilor de reforma prevazute in Legea nr. 95/2006 - deficiente in asumarea responsabilitatilor

- disponibilitate de a lucra peste orele de program - motivatie intrinseca scazuta, datorita slabei capacitati de diferentiere intre persoanele cu productivitate diferita