Tehnica culturii grâului

TEHNOLOGII AGRICOLE I

TEMA 2 – TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI.

1. ZONAREA CULTURII SI SOIURILOR

Grâul de toamna asigura cele mai bune rezultate pe solurile fertile si

permeabile, în conditii de aprovizionare buna cu apa si în absenta temperaturilor extreme.

Zonele cele mai favorabile pentru grâu de toamna sunt: Câmpia din sudul tarii,

Dobrogea si sudul Moldovei.

Trebuie evitate:

- solurile nisipoase, saraturate, scheletice sau puternic erodate,

- terenurile supuse frecvent fenomenului de baltire.

Zonarea soiurilor are în vedere concordanta dintre resursele pedo-climatice ale fiecarei

zone si particularitatile biologice ale fiecarui soi. Se recomanda soiuri care au o capacitate de

productie ridicata, permit reducerea la minimum a riscurilor de calamitate a culturii, asigura o

calitate a recoltei corespunzatoare cerintelor industriei prelucratoare si prezinta o diversitate

privind perioada de vegetatie, rezistenta la boli si la factorii abiotici, precum si particularitatile

morfobiologice.

2. AMPLASAREA CULTURII

Planta premergatoare si rotatia culturilor contribuie la

- reducerea gradului de infestare cu buruieni, boli si daunatori,

- acumularea apei si a elementelor nutritive în sol

si asigura

- efectuarea corespunzatoare a pregatirii terenului si semanatului.

Culturile timpurii, aproape fara exceptie, sunt bune premergatoare pentru grâu, dintre

acestea cele mai valoroase fiind leguminoasele pentru boabe si cele furajere (mazarea, fasola,

borceagul), precum si rapita, inul de ulei, inul de fuior, cartofii timpurii si cartofii de vara.

Cresterea suprafetei de premergatoare timpurii reprezinta o masura eficienta de

ridicare a productiei la grâul de toamna în toate zonele. Din grupa premergatoarelor

timpurii fac parte si cerealele paioase care asigura conditii favorabile de pregatire a terenului,

o rezerva mai mare de apa si de elemente nutritive din sol. Utilizarea lor ca premergatoare

pentru grâu este limitata la un an, pentru prevenirea extinderii atacului de boli si de daunatori

si a infestarii cu buruieni greu de combatut.

A doua categorie de culturi bune premegatoare pentru grâu sunt cele care se

recolteaza la mijlocul lunii septembrie (soia, floarea-soarelui, hibrizii timpurii de porumb,

primele suprafete eliberate de sfecla de zahar si cartofii de toamna). Prin masuri adecvate de

fertilizare si pregatire a terenului care sa asigure semanatul si rasarirea plantelor în perioada

optima, aceasta categorie de premergatoare poate asigura productii ridicate de grâu.

Culturile târzii de porumb, sfecla de zahar, culturile duble, care nu asigura pregatirea

corespunzatoare a terenului si a semanatului în perioada optima, sunt contraindicate ca

premergatoare pentru grâul de toamna.

Se va evita amplasarea grâului pe:

- sol infestate cu daunatori de sol si agenti fitopatogeni, care se transmit prin resturi

vegetale

- terenuri tratate cu erbicide al caror efect rezidual se mentine în sol.

Cultura grâului se va amplasa în asolamente stabilite cu durata de 2 - 6 ani.

Rotatia grâu - porumb va fi întrerupta dupa 3 - 4 cicluri prin introducerea unei leguminoase, în

scopul evitarii extinderii bolilor si a îmburuienarii.

3. APLICAREA ÎNGRASAMINTELOR

Aplicarea îngrasamintelor organice, chimice si a amendamentelor calcaroase se face pe

baza cartarii agrochimice si în functie de:

- planta premergatoare,

- fertilizarea aplicata anterior,

- gradul de aprovizionare cu apa,

- nivelul productiei posibil de obtinut.

Fertilizarea organica se recomanda la culturile premegatoare. Sub forma semifermentata,

gunoiul de grajd poate fi aplicat si direct culturii grâului, în doza de 15-20 t/ha.

Îngrasamintele chimice se aplica pentru completarea necesarului de elemente

nutritive ale plantelor, tinând cont de fertilizarea organica aplicata în cadrul rotatiei si de

ceilalti factori mentionati.

Fertilizarea cu fosfor contribuie la depasirea productiei medii de 3 - 4 t/ha, prin

valorificarea mai eficienta a îngrasamântului cu azot. Grâul valorifica mai bine îngrasamintele

cu fosfor, comparativ cu porumbul sau alte plante de cultura, care folosesc efectul remanent al

fertilizarii cu fosfor dat la grâu.

Dozele de fosfor sunt cuprinse între 60 si 80 kg P2O5 t/ha, tinând cont de productia

scontata, cantitatea de gunoi de grajd aplicata, tipul de sol si starea acestuia de

aprovizionare cu fosfor. Îngrasamintele cu fosfor se administreaza prin împrastierea

uniforma la suprafata solului si se încorporeaza odata cu aratura sau înainte de pregatirea

patului germinativ, prin discuire. În lipsa îngrasamintelor cu fosfor se recomanda

aplicarea de îngrasaminte complexe, cu continut ridicat în fosfor (16:48:0; 13:26:13).

Fertilizarea cu potasiu este necesara numai pe solurile cu un continut în potasiu

schimbabil mai mic de 150 ppmK, administrându-se doze de 40 - 80 kg K2O /ha cu prioritate

în conditii de cultura intensiva. Îngrasamintele cu potasiu se administreaza ca si cele cu fosfor,

înainte de aratura sau înainte de pregatirea patului germinativ. Daca doza de potasiu nu poate

fi asigurata din îngrasamintele complexe, atunci se aplica separat, sub forma de sare potasica.