Teorii vizând esența și formele salariului

Introducere

,,Dacă vreţi ca omul să-şi consacre muncii

sale tot timpul şi toată energia sa, daţi-i un

salariu care să-l pună deasupra preocupărilor

pecuniare”

(Henri Ford, Ford Motor Company)

Întregul ansamblu care constituie viaţa societăţii, în general şi activitatea economică,în special, se bazează pe o permanentă şi vastă mişcare de valori provocate de fapte concrete. Aceste mişcări de valori sunt provocate de fapte din orice domeniu al vieţii, fie social, cultural, politic, ştiinţific sau economic.

Factorul muncă reprezintă un element determinant în procesul de creare a bogăţiei. De aceea, mutaţiile tehnologice şi din societate au determinat redefinirea rolului factorului uman în cadrul oricărei organizaţii, preocupate de o mai bună gestionare a resurselor umane. Drepturile de personal reprezintă drepturi băneşti şi în natură cuvenite pentru munca prestată sau ca urmare a calităţii de salariat. Salariile se stabilesc prin negocieri colective şi/sau individuale între întreprindere, pe de o parte, şi salariaţi, organizaţi în sindicate sau individual, pe de altă parte. În stabilirea salariilor se ţine seama de legislaţia în domeniu, plecându-se de la un nivel minim al acestora, stabilit în funcţie de criterii precum pregătire, sector de activitate.

Există în literatura de specialitate suficiente referiri la rolul salariului, în cadrul pieţii muncii, în activitatea economică în general. Există totodată şi opinii care pun în discuţie rolul salariului ca “singurul regulator al pieţii muncii”. Datele statistice scot în evidenţă, o zonă de echilibru rezultată, în principal, din seturi de politici sociale, fiscale, monetare. Viaţa nu poate fi lăsată exclusiv în seama salariului şi a muncii. Unii consideră că trebuie asigurate surse de venituri pentru existenţă, chiar şi atunci când anumiţi oameni nu vor să muncească. Indiferent dacă ne referim la câştigul salarial, la venitul salarial sau, pur şi simplu, la salariu, asocierea acestor categorii au conţinut şi un rol legate, în principal, de satisfacerea trebuinţelor fiziologice şi de securitate şi existenţă şi, respectiv, a motivaţiei economice.

Atât teoria cât şi practica din domeniul salarizării consemnează existenţa unor legături directe între nivelul şi structura salariului. Prin prisma factorilor de producţie, salariul reprezintă suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă, un venit ce revine posesorului acestui factor datorită participării lui la activitatea economică. Esenţa salariului decurge în mod direct din economia de piaţă. El este o formă specifică de venit care revine factorului muncă în anumite condiţii social-economice. Aceste condiţii sunt cele a pieţii muncii, în care posesorul factorului muncă – persoană liberă din punct de vedere juridic dar care nu dispune de alte resurse productive – închiriază forţa sa de muncă, oferă serviciile muncii sale, pe bază de contract, altor agenţi economici care deţin şi ceilalţi factori de producţie. Ca urmare, salariul apare ca venit ce reprezintă “preţul unei munci închiriate şi întrebuinţate de un întreprinzător”.

Astfel, scopul cercetării rezultă din necesitatea studierii apariţiei şi influenţei ,,acestei remunerări” asupra economiei pe parcursul anilor, precum şi forma actuală a salariilor.

Obiectivele urmărite sunt:

- Determinarea conceptului de ,,salariu”;

- Caracteristicile;

- Analiza teoriilor asupra salariilor şi compararea acestora;

- Formele actuale ale salariului.

Din aceste considerente, se argumentează necesitatea studierii acestui subiect.

CAPITOLUL I. ADORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND SALARIUL

1.1. Noţiunea de salariu

Termenul de salariu a fost folosit iniţial în armata romană, pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldaţii romani pentru a-şi cumpăra sarea (salarium). Ulterior, termenul de salariu s-a folosit în sensul de venit al unei persoane care munceşte pentru altcineva, faţă de care este dependentă juridic sau economic.