Tipologia Structurii Manageriale

STRUCTURA MANAGERIALĂ

Realizarea unei structuri organizatorice care să asigure agentului economic un dinamism şi adaptabilitate la cerinţele pieţei trebuie să constiuie o preocupare permanentă a acestuia. Ca atare, perfecţionarea activităţilor manageriale, la fel ca şi organizarea producţiei nu este o acţiune temporară, ci trebuie considerată o activitate permanentă, presupunând adaptarea de noi concepţii dinamice şi previzionale. Prin structurile manageriale se pot aborda problemele definirii autorităţii, responsabilităţii şi delegării de autoritate. O bună structură presupune existenţa pentru agentul economic a unei strategii bine precizate.

1.1 STRUCTURA MANAGERIALĂ ŞI PRINCIPALELE SALE CARACTERISTICI

Structura organizatorică cuprinde ansamblul organelor şi posturilor de conducere, precum şi legăturile reieşite din desfăşurarea activităţilor acestora, prin asamblarea şi ordonarea elementelor constitutive în cadrul elementelor ierarhice.

Structura de conducere asigură o diviziune a responsabilităţilor şi prevede interdependenţa diferitelor activităţi componente. Tot în cadrul structurii de conducere se transmit informaţiile şi deciziile pe căile şi structurile de autoritate dinainte stabilite pentru a ajunge la destinaţie pe trasee cât mai scurte, fără să fie simplificate sau amplificate în conţinut şi fără să sufere întârzieri.

Între structura organizatorică de producţie şi structura managerială de conducere există o strânsă interdependenţă. Aceasta pentru că structura managerială se adaptează structurii organizatorice de producţie; totodată fiind de neconceput atât existenţa unor activităţi în organizarea producţiei şi în afara aparatului de conducere, cât şi existenta şi activitatea aparatului de conducere în afara structurilor de producţie care înglobează tocmai totalitatea subdiviziunilor.

Se mai poate arăta că pentru aceleaşi ansambluri de activităţi se pot alcătui structuri diferite, astfel că unui volum de activităţi nu-i corespunde numai o singură modalitate structurală posibilă, adică o anumită structură tip.

Pentru una şi aceeaşi întreprindere, fără să i se modifice specializarea sau profilul producţiei, se mai poate concepe o multitudine de structuri cu o eficienţă aproximativ egală, la care numai una dintre acestea poate fi optimă.

De aici se poate desprinde concluzia că structurile organizatorice manageriale au mai multe trăsături comune:

- reprezintă un ansamblu de reguli şi reglementări, care determină ce trebuie să se facă, unde, când, şi cum, de asemenea de către cine şi în ce fel (reguli şi reglementări care fac parte integrantă din regulamentul de organizare şi funcţionare şi regulamentul de ordine interioară al întreprinderii date);

- creează cadrul repartizării sarcinilor care urmează a fi îndeplinite, în vederea traducerii în viaţă a diferitelor funcţiuni;

- stabilesc ierarhia personalului;

- asigură investirea cu autoritatea şi responsabilitatea cerute în îndeplinirea sarcinilor prevăzute;

- stabilesc premisele coordonării diverselor componente ale unităţii;

- asigură organizarea sistemului informaţional;

- preconizează un sistem de stimulare pentru a se putea obţine rezultate cât mai bune.

Principala sarcină a unei structuri manageriale este să fie dinamică, uşor adaptabilă la schimbările survenite, această adaptare trebuind a fi totodată realizată la momentul oportun.

1.2.COMPONENTE ALE STRUCTURII MANAGERIALE

Ca elemente care compun un sistem organizatoric al conducerii pot fi considerate organele colective de conducere (adunarea generală, consiliul de administraţie etc.); funcţiile de conducere (director, economist şef etc.); legăturile sau relaţiile de conducere (de subordonare, de colaborare etc.), şi nivelurile ierarhice.

1.2.1 Organele de conducere

Într-o întreprindere, organele de conducere reprezintă un grup închegat de persoane, întrunite sub aceeaşi autoritate ierarhică cu sarcini şi atribuţii bine precizate, cu caracter permanent, putând lua decizii în sfera de activitate respectivă. Organele de conducere alcătuite pe baza principiului conducerii de grup au ca scop promovarea participării salariaţilor unităţii economice respective la soluţionarea celor mai importante probleme ale întreprinderii.

În afară de grupurile permanente, definite ca organe, în unităţile economice se pot constitui şi anumite colective care pot avea o activitate periodică sau temporară. În majoritatea cazurilor, acestea sunt colective operative de lucru, constituite pentru a rezolva anumite probleme speciale, ca de exemplu comisia, grupul, de studii, grupul operaţional etc.

Comisia reprezintă un colectiv format din persoane aparţinând diferitelor organe, întrunite pentru un schimb de informaţii, studierea unor probleme sau pregătirea deciziilor ce vor fi luate la un nivel ierarhic superior (de exemplu, comisia pentru reevaluarea mijloacelor fixe dintr-o întreprindere).

Grupul de studii este format din membrii detaşaţi temporar pentru a lucra o anumită perioadă la elaborarea unui studiu (de exemplu, colectivul format dintr-o întreprindere pentru a analiza şi proiecta sistemul informaţional corespunzător schimbărilor survenite în cadrul funcţiunii de producţie).

1.2.2 Funcţiile de conducere

Funcţia poate fi definită prin competenţele, autoritatea şi responsabilităţile conferite persoanelor care o exercita. Sarcinile care sunt atribuite trebuie să fie omogene din punct de vedere al naturii şi complexităţii lor, urmând a fi acordate în mod regulat şi organizat unei persoane din cadrul unităţii.

Definirea funcţiei precizează şi elementele care condiţionează îndeplinirea ei, şi anume: rolul, sarcinile, responsabilităţile, autoritatea şi legăturile.