Tipuri de strategii și politici publice locale

Importanţa unei abordări strategice

Din ce în ce mai complexe, economia şi societatea sunt supuse unor schimbări rapide, uluitoare, care influenţează dimensiunile economice, sociale, politice şi culturale aleproceselor de excluziune socială. De aceea apare necesitatea elaborării unei abordări strategice pentru a trata acest aspect, astfel încât să includă toate procesele, dimensiunile şi toţi factorii excluziunii sociale şi să aibă în vedere trecerea timpului, oricât de rapidă ar fi aceasta. O problemă atât de complicată precum excluziunea socială nu poate fi tratată prin măsuri simpliste care ignoră factorul timp. Totuşi, aceasta nu înseamnă că strategia nu poate fi simplă, directă, uşor de înţeles şi de explicat.

Conţinutul strategic specific oferă posibilitatea de a identifica şi defini caracteristicile fundamentale ale unui proiect local cu scopul de a combate excluziunea socială. Acest lucru ne determină să alegem din opţiunile posibile şi să distingem diferenţa dintre alegerea făcută şi celelalte opţiuni. De aceea este un ajutor valoros care permite coparticipanţilor să înţeleagă implicaţiile excluziunii sociale şi resursele implicate în eforturile pentru eradicarea acesteia. Importanţa excluziunii sociale devine fundamentul tuturor acţiunilor şi pregăteşte calea pentru alianţe strategice. Fără o strategie uşor de identificat, avizată de toţi coparticipanţii, este foarte dificil - şi chiar riscant - să se stabilească un parteneriat.

Utilitatea abordării strategice nu se încheie aici, de vreme ce constituie un punct de pornire pentru a obţine un impact considerabil prin măsuri împotriva excluziunii sociale. Formularea unei strategii implică o anumită logică a măsurilor şi rezultatelor. Va fi dificil să se atingă obiectivele dacă se aplică tactici necorespunzătoare, la întâmplare şi pe termen scurt. Este şi mai dificil să se obţină rezultate durabile care să aducă schimbări şi inovaţie socială. Prin urmare, acestea sunt câteva dintre valorile care pot fi atribuite parţial formulării strategiei.

Definiţie

Prin această prezentare nu încercăm să reinventăm conceptul de strategie. Din punct de vedere etimologic, acest cuvânt a fost moştenit de la Atenas de Clastenes şi a fost utilizat pentru a se face referire la un colegiu de zece persoane (strategi) responsabili cu probleme militare. Datează încă din vremea Greciei clasice şi este ataşat rolului jucat de persoanele responsabile cu organizarea armatei. Într-o anumită măsură, aceste origini delimitează caracteristicile acestui concept. De aceea, strategul este definit în multe dicţionare ca funcţionarul superior, căpitanul, generalul sau liderul/şeful responsabil cu planificarea şi emiterea ordinelor în cazul manevrelor militare majore.

Termenul "strategie" a acumulat în timp diverse nuanţe civile şi politice. Din acest punct de vedere, termenul este asociat cu abilitatea de a coordona puteri economice, sociale şi politice pentru a atinge obiectivele unui stat, grup sau ale unui partid politic - de exemplu în cazul unei strategii parlamentare. Se vorbeşte de asemenea despre arta de a combina acţiunea cu un anumit scop şi despre abilităţile de a coordona o afacere. În contextul teoriei jocului, termenul se referă la instrucţiunile pe care trebuie să le urmeze un jucător în anumite împrejurări. Există chiar şi opinii conform cărora strategia este un tip de cunoaştere sau o ştiinţă care dirijează acţiunile în mediul afacerilor, sportului şi informaţiilor. Alte păreri se axează pe sistemul de reguli, roluri şi decizii prin intermediul cărora un jucător, o echipă, o organizaţie sau un grup reuşeşte să obţină o victorie, respectiv să domine o piaţă sau să găsească o soluţie.

Deşi au aceeaşi rădăcină, noţiunile strategie şi stratagemă nu sunt echivalente. Stratagema este în general asociată vicleniei, uneltirii, şiretlicului, tertipurilor şi înşelăciunii. Prin urmare, o strategie poate conţine una sau mai multe stratageme relativ justificate, în care un rol important îl au etica, moralitatea şi regulile jocului adoptate de adversari. În lupta împotriva excluziunii sociale, strategiile depind în mare măsură de reprezentarea de grup şi percepţiile pe care întreaga societate le construieşte cu privire la persoanele afectate de excluziunea socială. Sub acest aspect, persoanele excluse din societate şi cetăţenii deopotrivă abordează stratageme mai mult sau mai puţin explicite, de ignorare reciprocă, respingere, asistenţă şi colaborare.

Prezentarea de mai sus se referă la una dintre multiplele definiţii ale cuvântului "tactică", atunci când aceasta este considerată o deprindere sau o înşelăciune folosită pentru a atinge un anumit scop. Acest concept are, de asemenea, conotaţii militare şi utilizarea sa s-a extins asupra societăţii civile. În ceea ce priveşte armata, se poate vorbi de acţiuni tactice atunci când acestea afectează o parte din trupe pentru o perioadă limitată de timp şi când acestea se aplică luptelor intermediare. Multe războaie tactice pot fi pierdute, şi totuşi câştigate dintr-o perspectivă strategică. Dacă se aplică acţiunilor care vizează combaterea excluziunii sociale, diferenţa între strategie şi tactică ar fi sub aspectul volumului, cu alte cuvinte cantitatea/numărul de mijloace/ resurse, numărul de persoane implicate, timpul şi rezultatele. Tacticile vizează programarea, stabilirea unor obiective pe termen scurt şi limitate, în timp ce strategia se asociază fazei de planificare, rezultatelor pe termen lung şi globale. De fapt, tacticile fac parte din strategie şi îşi au scopul în ea. Un exemplu de acţiune tactică în învăţământ sunt activităţile cu scop de eliminare a analfabetismului anumitor grupuri, pe parcursul unui an, cu colaborarea mai multor profesori. Spre deosebire de aceasta, o strategie ar fi reforma sistemului de învăţământ pentru a-l face accesibil întregii populaţii, bazându-se pe toate resursele de pregătire, experţii, autorităţile de învăţământ şi agenţii socio-economici.

De asemenea, este important să nu se confunde strategia cu metodologia. Cea din urmă este o metodă organizată de a acţiona, iar în cercetare aceasta tratează procedurile care ne permit să studiem fenomenele. Unele metodologii încorporează elemente strategice hotărâtoare, care pot duce la neînţelegeri şi deseori la metode prescrise de a dirija o acţiune. Însă trebuie să rămânem realişti: în cadrul unui proiect cu obiectivul de a combate excluziunea socială, există multe metodologii de intervenţie. În mod logic, trebuie să alegem metodologiile cele mai relevante faţă de principiile, obiectivele şi mijloacele care caracterizează abordarea strategică aleasă. Astfel, dacă mobilizarea victimelor este considerată un element strategic, este necesară găsirea metodologiilor care motivează şi promovează participarea, sau, dacă dimensiunea teritorială a problemei este importantă, poate fi util familiarizarea cu instrumentele metodologice care au fost aplicate în aspecte de dezvoltare locală.

Tipuri de strategii

În baza acestor concepte, perspectiva multiplicităţii şi eterogenităţii strategice trebuie reexaminată în contextul luptei împotriva excluziunii sociale. În secţiunea Concepte şi strategii sunt conturate mai multe strategii. Unele se axează pe aspecte individuale şi grupuri mici, altele pe grupuri sau sectoare. Unele se concentrează asupra cauzelor, iar altele asupra efectelor. În concordanţă cu definiţia excluziunii, unele strategii se axează pe dimensiunea economică, socială sau politică, , şi doar câteva iau în considerare factorii simbolici şi socioculturali. Însă toate se reunesc şi materializează într-o zonă teritorială. S-a dovedit la scară largă că există o relaţie strânsă între reprezentarea socială, imaginile de grup ale excluziunii sociale şi tipurile de strategii efectuate.

În ciuda acestei diversităţi şi a faptului că "fiecare teritoriu îşi duce propriul război", trebuie să fim atenţi să nu alunecăm în capcana relativismului strategic, aceasta însemnând că toate strategiile sunt valabile în orice loc şi în orice moment. Evident, se impune alegerea unei strategii generale pentru fiecare acţiune, astfel încât să se lase loc /spaţiu pentru strategii suplimentare/ complementare. Este important ca acest lucru să fie clar, explicit şi convenit de toate părţile, pentru că, în caz contrar, există riscul de a alerga absurd în toate direcţiile, de a încerca să se obţină victorii pe toate fronturile. Acest lucru este rareori posibil. Decât să ne deplasăm în toate direcţiile, este mai bine să ne concentrăm asupra unui obiectiv strategic; dacă se dovedeşte a fi cel greşit, trebuie să fim capabili să efectuăm schimbările necesare.