Urbanizarea

1.Urbanizarea

1.1.Apariţia oraşelor

În Neoliticul târziu, pe o treaptă superioară a consolidării vieţi sedentare a omului, odată cu începutul creşterii mai rapide a populaţiei dieferitelor zone ale planetei, au apărut şi localităţile de tip urban.

Se consideră că primul oraş constituit pe Pământ este Ierihon sau Jericho, întemeiat acum 7000 de ani în urmă şi situat la 10 km Nord Est de Ierusalim.

Apariţia primelor centre urbane pe teritoriul României datează din mileniul I î.e.n.,fapt care atestă un înalt grad de dezvoltare şi civilizaţie a Daciei preromane, comparabil cu cel al statelor avansate ale timpului.

Deşi primele oraşe au apărut încă din antichitate, urbanizarea propriu-zisă este un proces relativ recent în perspectivă istorică,apărut odată cu revoluţia industrială şi a cunoscut o accelerare fără precedent după cel de-al doilea război mondial.Acest proces este prezent atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele slab dezvoltate, cu deosebirea că în primele a fost urmarea industrializării accelerate, iar în celelalte reprezintă o consecinţă a exploziei demografice, care impinge mase mari de populaţie rurală spre oraşe în general şi spre cele mai mari în special.Numai în perioada 1950-1970 populaţia urbană a lumii a înregistrat o creştere egală cu cea realizată în întreaga istorie anterioară a omenirii .

1.2.Concepte.

Definiţiile şi procedeele de delimitare a urbanului variază în mare măsură de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta în cadrul aceleiaşi ţări.

Urbanizarea este un fenomen multidimensional care a apărut încă din neoliticul preceramic, dar care s-a accentuat acum 200 de ani ca urmare a revoluţiei industriale.

Înainte de secolul al XVIII-lea populaţia lumii era în mod predominant rurală, existau foarte puţine oraşe mari (mai ales în Europa) în care trăia o proporţie redusă a populaţiei.

Odată cu revoluţia industrială, populaţia oraşelor a început să crească mai rapid şi această creştere s-a accentuat cu deosebire în a doua jumătate a secolului al XX lea, când a căpătat denumirea de explozie urbană.

Luând în considerare definiţiile naţionale ale urbanizării pe întreaga lume , populaţia urbană a crescut de la 29,3% în 1950 la 36,6% în 1970, pentru a atinge 45,2 % in 1995 ;va ajunge probabil, la 50% în anul 2005 şi la 61,1% în 2025 cu importante deosebiri între cele trei lumi (dezvoltată,slab dezvoltată şi cea mai slab dezvoltată).

În regiunile dezvoltate ale lumii procentul populaţiei urbane a depăşit pe cel al populaţiei rurale înainte de 1950 şi a ajuns la 71,3% în 1970 şi la aproape ¾ în prezent, după care va urma probabil o creştere uşoară până în anul 2025,când va depăşi 4/5 din totalu populaţiei.În acelaşi timp,regiunile cele mai slab dezvoltate din lume (cuprinzând în anul 1995 un număr de 49 de ţări) au o situaţie de-a dreptul tragică.În anul 1950 numai a 15-a parte din populaţia lor locuia in mediul urban, ajungând în prezent la peste 1/5 şi înregistrând un decalaj faţă de media regiunilor slab dezvoltate de cca. 20 de ani.

Deşi procesul de urbanizare este influienţat de numeroşi factori, în cadrul lui se pot distinge trei componente princpale ale variaţiei :

-redefinirea localităţilor urbane ;

-sporul natural al populaţiei urbane ;

-migraţia netă în urban.

Aceste trei componente ale variaţiei influienţează şi structura populaţiei urbane in timp,iar importanţa lor variază în mod substanţial de la o ţară la alta şi de la ozona la alta în cadrul aceleiaşi ţări.

Cunoaşterea cât mai exactă a acestor trei componente şi a tendinţelor lor de evoluţie în timp prezintă o importanţă deosebită pentru dezvoltarea urbană.

Conceptele de bază legate de urbanizare sunt următoarele :

1.Aşezarea omenească sau habitatul uman,reprezintă o grupare de locuinţe şi oameni care îşi desfăşoară activitatea pe un anumit teritoriu , fiind o sinteză a condiţiilor de viaţă umană (locuire,muncă, instruire, cultură etc.)

2.Habitatul urban sau oraşul este un sistem economico-geografic de organizare a vieţii sociale definit de :

a)componente teritoriale, respectiv vatra sau perimetrul zonei ;

intravilanu-adică suprafaţa destinată construcţiilor de orice fel ;

-extravilanul- restul teritoriului administrativ al oraşelor ;

b)componenta social-economică.

3.Mediul urban este mediul social definit de următorii factori :

-concentrarea populaţiei

-densitatea ridicată a fondului construit ;

-deservirea, echiparea complexă şi diferenţiată ;

- anumită structură şi zonare funcţională a localităţii urbane;

- angajarea populaţiei într-o activitate preponderant neagricolă.

Oraşul este deci un centru populat cu un înalt gradde dezvoltare şi organizare social-economică, rezultat al diviziunii sociale a muncii.

4.Mediul rural este acel mediu social în care activitatea este preponderant agricolă silvică, pescuit.

Comuna,potrivit împărţirii administrative-teritoriale a României, este unitatea de bază care cuprinde totalitatea aşezărilor populaţiei rurale pe un teritoriu delimitat ,unite prin comunitate de interese economice, social –culturale şi tradiţie.

Satul este o localitatea cu o organizare structurală specifică populaţiei care activează în agricultură şi ramurile ei conexe.

Creşterea rapidă a numărului de oraşe şi a dimensiunii lor în perioada modernă a fost însoţită de grave deteriorări ale raportului om-mediu, de creşterea gradului de poluare cu importante implicaţii în genetică şi sanogeneza mediului.