Afișul publicitar

Scurta istorie: Afisul publicitar francez

Jean Carlu:”Afisul este expresia grafica a unei idei”.

Savignac: „Afisul este o imagine ce trebui sa aiba frumusetea evidentei si spiritul sintezei”.

Fie el comercial sau cultural, traditionalist sau menit sa socheze, afisul publicitar este mai mult decat prezent in viata omului contemporan. Atunci cand a fost creat, posterul a fost conceput ca un instrument al comunicarii, in scopul declarat al vanzarii unui produs sau a unei idei. In afara acestei functii comerciale, afisul poate fi examinat dintr-o perspectiva artistica sau ca o marturie a curgerii timpului.

Care anume a fost momentul ce a marcat nasterea interesului pentru publicitate? Greu de apreciat. Propaganda – ca si modalitate de vanzare a unei idei – este cea mai veche forma de publicitate, In timp strigatul poate fi considerat o forma preistorica de publicitate. In mod neoficial, istoria preocuparilor pentru publicitate incepe cu tablitele celor 10 Porunci primite de Moise.

Adevaratul inceput al artei afisului asa cum il cunoastem noi astazi a fost marcat, la sfarsitul secolului XVIII, de ideea lui Alloys Senefelder de a-si ilustra singur propriile piese de teatru. Intrucat era sarac lipit, el a cautat o modalitate de a folosi altceva decat materialele scumpe utilizate de tipografii vremii, inlocuind plumbul prin piatra. Procesul, numit litografie, permitea reproducerea unui desen realizat pe o piatra cu o substanta grasa. Introdusa intr-o solutie acida, piatra retine doar cerneala aplicata pe partile imbibate in substanta grasa, iar desenul apare prin aplicarea unei foi de hartie pe respectiva piatra.

Litografia insuma o serie de avantaje : rapiditate (se desena direct pe piatra), economie de mijloace (o singura matrita poate fi folosita de mai multe ori), conferindu-i astfel artistului un plus de libertate. Primele afise astfel create aveau un singur inconvenient: lipsa culorii.

Parintele afisului artistic in culori este Jules Chéret, cel mai prolific artist din perioada de glorie a afisului francez, Belle Epoque. Chéret a creat primul afis in culori in 1867, utilizand un proces litografic care ii permitea sa obtina orice culoare pornind de la trei pietre imbibate cu cerneluri de culori diferite (de obicei galben, rosu si albastru).

Perioada Belle Epoque este marcata de o adevarata „goana dupa afise”, de o explozie de expozitii de afise, de proliferarea magazinelor si comerciantilor de afise intru satisfacerea dragostei publicului pentru aceasta forma de arta. In Franta, cultul cafenelelor (populate de personaje bizare, consumatoare de absint) a devenit omniprezent iar numerosi artisti de diferite orientari si temperamente au devenit creatori de afise.

Printre acestia, Toulouse-Lautrec, al carui afis pentru Moulin Rouge a ridicat, in 1891, afisul la rang de arta. El a ramas de altfel celebru pentru creatiile sale ce oglindesc tocmai realitatea de cafenea si care au starnit reactii aprinse in epoca, marcand trecerea afisului spre o noua etapa, cea expresionista.

La sfarsitul secolului XIX, un nou stil artistic si-a facut aparitia in universul afisului: Art Nouveau, sau „stilul metro”. Francezul de origine ceha Alphonse Mucha a creat prima capodopera a acestui nou stil, pentru Sarah Bernhardt, actrita care a luat Parisul „pe sus”. Acest stil ultra-decorat, cu influente prerafaelite, medievale si bizantine a dominat scena pariziana si artele decorative pana la primul razboi mondial.

Dupa razboi, arta afisului a fost revolutionata de principiile enuntate de Leonetto Capiello in 1905 si de studiile stiintifice realizate de americani asupra publicitatii. Dintr-o dorinta de lizibilitate, Capiello si-a concentrat atentia in designul afisului pe o singura imagine, adesea amuzanta sau bizara, plasata pe un fundal monocrom, care sa atraga imediat atentia privitorului si sa-i aprinda imaginatia. Alegerea sa estetica, bazata pe culori puternice, contrastante, a reprezentat o inovatie in arta afisului. Tot Capiello este cel care a aplicat primul ideea ca o anumita marca a unui produs poate fi asociata cu un personaj, devenind astfel parintele publicitatii moderne.

Inainte de Capiello si de inovatia sa, In publicitatea franceza a secolului XIX existau doar personaje standard : pe afise, arabii faceau reclama la cafea, africanii la sapun sau rom, fermieri rosii in obraji – la unt, iar dudui cu forme generoase laudau virtutile … cam oricarui produs. Cel care a schimbat aceasta stare de fapt, introducand personatul atipic eu-tu-oricine a fost Raymond Savignac, cea mai importanta figura din lumea afisului francez dupa al doilea razboi mondial.

El a introdus umorul in arta afisului, declarand : „Afisul trebuie sa fie un scandal vizual” caci

”Ideea originala trebuie sa fie sarea si piperul afisului. Ea ii da viata, dandu-i grai si facandu-l uneori memorabil. Ideea este oul lui Columb.”

Atunci cand privesc un afis, oamenii trebuie sa aiba „placerea ochiului”, trebuie sa fie proiectati de creatorul afisului intr-o alta lume, intr-o alta atmosfera. Pentru a fi reusit, un afis trebuie sa stimuleze imaginatia.

Nu doar artistul este raspunzator de acest dialog vizual. Si privitorii trebuie sa colaboreze. Afisul nu poate deveni cu adevarat opera de arta decat atunci cand trezeste o reactie privitorilor care participa la ceea ce se poate numi „experienta estetica”.

AFISUL

~ esenta vizuala a ideii ~

Renato Casaro

Ben Hur - afis de film

Rezervat mai degraba popularizarii productiilor cinematografice sau teatrale, afisul este adesea considerat nepotrivit pentru a decora interioarele private. Si totusi folosirea destul de larga in zilele noastre a afiselor cu rol de lucrari de arta de interior contrazice aceasta opinie.

Afisul sau "posterul", in terminologia de sorginte anglo-saxona, este un gen artistic care poate fi incadrat in domeniul graficii aplicate. Menirea sa principala este aceea de a promova, in scop publicitar, un produs care poate fi un film, o piesa de teatru, o productie literara, un eveniment politic, cultural, stiintific etc. Tiparit in tiraje de masa, afisul este expus in spatii publice, de larga circulatie, cu alte cuvinte este un produs al strazii. De cele mai multe ori, atentia trecatorilor captata de un afis este de domeniul unei secunde. Un afis de succes reuseste totusi sa transmita in aceasta unitate extrem de redusa de timp esenta produsului promovat. Imaginea inregistrata aproape mecanic, in fractiuni de secunda, lucreaza apoi mental, imprimandu-se, ca o informatie stocata pe banda magnetica, pe cortexul trecatorului receptor si reapare ulterior la suprafata memoriei. Toate aceste considerente impun afisului sa fie o esentializare la maximum a temei propuse.