Agromarketingul

Agromarketingul, definirea, functiile.

Agromarketingul reprezintă “ansamblul de activităţi ale agentului economic (exploatatie agricola sau procesorul produselor agricole) ce are ca obiect descoperirea nevoilor consumatorului si satisfacerea acestor nevoi cu produse agricole, agroalimentare si servicii , care prin caracteristicile , calitatile, preturile si disponibilitatea lor, in timp si spaţiu , pot oferi un ansamblu de avantaje ce asigură cumpărarea lor repetată de consumatori şi realizarea de profit pentru unitatea producătoare”

Marketingul agricol are ca scop prezentarea conceptului si metodologiei marketingului general în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, a problemelor de cunoaştere a pieţei agricole şi a cerinţelor acesteia în sfera largă a circulaţiei produselor agricole şi agroalimentare.

Pornind de la particularităţile producţiei agricole şi agroalimentare obiectul marketingului agricol se concretizează în:

a) studierea nevoilor de consum ale populaţiei pe total zonă , medii , regiuni, ţară , sexe, grupe de vârstă, categorii profesionale. Se studiază nevoile de consum în funcţie de gusturi, tradiţii, de sănătatea populaţiei.

b) Studierea pieţei agricole şi agroalimentare. Acest obiectiv analizează şi cercetează oferta produselor agenţilor economici agricoli şi agroalimentari pe piaţă, testează piaţa pentru produsele existente şi pentru cele nou apărute, determină mărimea cererii şi posibilităţile ofertanţilor, studiază categoriile de beneficiari (en-gros-işti, en-detal-işti, populaţie, unităţi colective etc.).

c) studierea producţiei produselor agricole şi agroalimentare. Acest obiectiv urmăreşte forma în care produsele agricole şi agroalimentare trebuie să ajungă la consumatorul fina, stabilirea beneficiarului , stabilirea sortimentelor căutate, formele de prezentare a produselor agricole şi agroalimentare, etc.

d) Studierea distribuţiei produselor agricole şi agroalimentare. Obiectivul urmăreşte modul cum se desfac aceste produse, cheltuielile de distribuţie (de depozitare, de transport, manipulare, sortare, condiţionare, ambalare).

e) Studierea aprovizionării tehnice, materiale şi logistice a unităţilor economice, agricole şi agroalimentare. Marketingul aprovizionării tehnico-materiale reprezintă procesul de preluare în condiţiile pieţei a mijloacelor de producţie fabricate de diferite ramuri economice în concordanţă cu nevoile reaale ale producătorului agricol.

f) Studierea pieţei forţei de muncă din agricultură şi industria agroalimentară. Marketingul forţei de muncă din agricultură are în vedere oferta de forţă de muncă care este permanentă şi cererea care este sezonieră, datorită diferenţierii în timp a volumului lucrărilor .

Funcţiile ajutătoare

Standardizarea. Are ca obiect stabilirea şi păstrarea uniformă a măsurătorilor referitoare la calitatea produselor. Ea contribuie la reducerea costurilor activităţii de agromarketing şi oferă posibilitatea cumpărătorilor de a specifica exact ceea ce doresc, iar furnizorilor de a comunica ceea ce sunt capabili şi vor să livreze, sub aspect calitativ şi cantitativ. Fărăstandarde, comerţul ar fi fost oricum mult mai scump, dacă nu chiar imposibil de realizat. Cele mai notabile avantaje ale standardizării produselor agricole şi alimentare sunt:

• posibilitatea efectuării de cotaţii de preţuri la mărfurile care se vând la bursă;

• vânzarea unor mărfuri pe bază de mostre sau de descriere;

• colectarea producţiei de la micii producători pentru constituirea de mari loturi de marfă omogenă sub aspectul calităţii;

• posibilitatea cumpărătorului de a alege produsul pe care şi-l doreşte dintr-o gamă largă de produse diferenţiate calitativ.

Finanţarea. În aproape toate sistemele de marketing agricol sunt necorelări temporale între cheltuielile făcute cu producţia (oferta) şi încasarea contravalorii produselor. Aceasta este o problemă comună tuturor ţărilor în curs de dezvoltare, în care nivelul redus al veniturilor determină ca cererea de produse alimentare să fie situată la un nivel scăzut. Pentru a evita consecinţele necorelării mai sus menţionate, dacă nu găsesc alte soluţii, întreprinderile fac apel la credite.

Suportarea riscului. Atât în producţia, cât şi în comercializarea produselor agroalimentare posibilitatea apariţiei pierderilor este prezentă în permanenţă. Riscul fizic se referă la deteriorarea sau distrugerea produselor datorită focului, temperaturilor ridicate sau scăzute, dăunătorilor, inundaţiilor şi cutremurelor etc., iar riscurile pieţei sunt cele datorate diverselor schimbări a valorii produselor între procesul de producţie şi cel de consum. Analiza riscului este, deseori, o problemă de agromarketing puţin înţeleasă: de exemplu, când se fac raţionamente cu privire la corectitudinea unui preţ, punctul de referinţă îl constituie de regulă costurile furnizorului sau ale producătorului, fără să fie luate în considerare riscurile generate de importurile mai ieftine, căderea unor pieţe, stocurile de produse depreciate ş. A

Culegerea şi prelucrarea informaţiilor de agromarketing. Pe cât posibil, deciziile de agromarketing trebuie să se bazeze pe informaţii corecte. Procesul de colectare, prelucrare şi interpretare a informaţiilor necesare deciziilor zilnice de agromarketing, dar şi de diseminare a unor informaţii în rândul agenţilor economici şi pe piaţă reprezintă obiectul acestei funcţii. Prin intermediul acestei funcţii, vânzătorul află ce doreşte clientul, putând chiar să-i influenţeze dorinţele şi preferinţele. Studiile de marketing au rolul de a stabili produsele cele mai potrivite pentru piaţă, canalele de marketing ce trebuie urmate, modul de promovare al produselor, preţul acestora ş. a.

Agromarketingul si mediul extern al unităţii agricole şi agroalimentare.

Marketingul agricol, ca oricare activitate economică se caracterizează printr-un mecanism propriu determinat de:

- structurile economice din agricultură , respectiv formele de proprietate şi de exploataţie , de volum şi structura producţiei, care determină oferta şi consumul de produse agricole care determină cererea ;

- formele de organizare ale activităţii de valorificare a produselor agricole care cuprind sistemul de preţuri şi financiar sistemul subvenţional de stat s.a

-structurile internaţionale şi politicile promovate în domeniul agriculturii şi producţiei agroalimentare;

- cadrul legislativ cu caracter normativ din ţară.