Analiza unei întreprinderi

Capitolul I

Prezentarea generala a pietei de produse ecologice

1.1 Ce este un produs ecologic ?

Produsele ecologice: produsele obtinute in cadrul sistemului de agricultura ecologica, conform reglementarilor Directivei CE 2092/1991, sunt produse obtinute fara utilizarea produselor chimice de sinteza .

Organismele modificate genetic si derivatele lor sunt cu desavarsire interzise. In zootehnie, principiul suveran e respectarea bunastarii animalelor: animalele nu trebuie sa fie legate, trebuie sa pasuneze in spatii deschise si sa nu fie inghesuite.

Lipsa unei strategii de promovare este principala problema cu care se confrunta piata interna. Afacerile cu produse ecologice se pare ca nu au prins deocamdata la nivel local, piata autohtona ridicandu-se la doar un milion de euro anual. In schimb, exporturile merg din plin. Vanzarile pe pietele externe se ridica la aproximativ 30-40 de milioane de euro.

Explicatia: produsele ecologice nu sunt cunoscute si cautate de consumatorul roman.

Cu toate acestea, specialistii din domeniu apreciaza ca acest sector poate cunoaste o dezvoltare accentuata, in urmatorii ani, cu conditia realizării unor campanii de promovare adecvate. Radu Panait, managerul companiei NaturaLand, distribuitor si importator de produse ecologice, spune ca publicitatea siglei "ae", creata de ministerul agriculturii pentru marcarea produselor ecologice certificate, a fost nesemnificativa.

In Romania, produsele ecologice acopera 0,1% din piata alimentara, in timp ce in statele dezvoltate cota de piata ajunge la 5%. Radu Panait estimeaza ca in 2007 acest segment de piată se va dubla. In magazinele romanesti, produsele ecologice sunt de obicei puse pe acelasi raft cu cele conventionale. "Ori produsul ecologic se adreseaza unui anumit segment de clienti, care si-l doreste si si-l poate permite", spune Victor Matea, managerul Apis Prod, producator de miere, care are 10% din producţia de tip ecologic.

In plus, persista confuzia intre natural si ecologic, alimentata de marii producatori, care au dezvoltat branduri "naturale", pentru aceleaşi produse convenţionale.

1.2 Painea ecologica

Un prim avantaj al consumului de pâine ecologică rezultă din faptul că ingredientele folosite la producerea acesteia nu sunt contaminate cu chimicale.

În agricultura bio, grâul este selecţionat din sămânţă netratată chimic, iar solul pe care se cultivă este îngrăşat doar natural.

După recoltare, grâul este păstrat în celule speciale: nu este permisă amestecarea lui cu cerealele convenţionale şi nu se admit tratamente chimice nici pe parcursul depozitării. De asemenea, măcinarea se face în echipamente de morărit cu folosinţă exclusivă pentru cereale ecologice, dotate cu mecanisme de măcinare din inox. Grâul se macină astfel încât să se obţină făină integrală mult mai bună, deoarece conservă mineralele, este bogată în aminoacizi, în fosfolipide şi în fibre.

Această pâine nu are aditivi alimentari (E-uri). De asemenea, are un aport nutritiv complex – minerale, fibre, aminoacizi şi vitamine – şi un raport ideal, echilibrat între elementele plastice – proteine, glucide şi lipide. Un alt atu este că senzaţia de saţietate se instalează fiziologic mult mai repede în cazul consumului de pâine integrală decât în cel al pâinii albe, astfel că se evită abuzul cantitativ. Plus că acest produs nu expune la riscul obezităţii şi ajută la reglarea tranzitului intestinal. Pâinea integrală ecologică este mai bine tolerată de bolnavii diabetici, deoarece are un conţinut mai redus în glucide, potrivit profesorului doctor Pavel Chirilă de la Naturalia, firmă ce produce şi comercializează acest produs.

Painea este un aliment popular in aproape toate societatile lumii cu exceptia Asiei care prefera orezul.

Painea este un aliment de baza preparat prin coacerea, gatirea cu abur sau prajirea aluatului. Se prepara din aluat de faina de grau, dospita cu drojdie, lasata sa creasca si in final coapta in cuptor. Datorita nivelelor inalte de gluten care dau aluatului un aspect buretos si elastic, graul este cea mai frecvent folosita cereala pentru prepararea painii, dar aceasta poate fi facuta si din secara, orz, porumb sau ovaz de obicei, dar nu intotdeauna, in combinatie cu faina de grau. Ingredientele minime sunt faina si apa, sarea fiind deseori prezenta, plus un agent de dospire cum ar fi drojdia. Painea mai poate contine condimente cum ar fi chimenul si seminte (susan, mac), folosite pentru decorare.

Painea poate fi mancata fie simpla, fie unsa cu unt, gem, dulceata, jeleu, marmelada, miere sau unt de arahide. Se serveste la orice temperatura, intre temperatura camerei si fierbinte.

Painea neimpachetata se pastreaza in recipiente speciale pentru a-si mentine prospetimea cat mai mult. Se invecheste mai repede in frigider, dar astfel se fereste o vreme mai indelungata de mucegai.

Painea alba este facuta din faina care contine numai miezul unei graunte (endosperma). Painea neagra se face cu endosperma si 10% tarate. Painea integrala contine toate componentele bobului de grau.

1.3 Painea in jurul lumii

Painea este unul dintre cele mai vechi alimente, datand din era neolitica.

Primele feluri de paine produse au fost preparate din terci de cereale, facut din graunte macinate si apa. Este posibil sa fi aparut printr-un accident in timpul gatitului sau prin experimentare cu apa si faina de graunte.

Descendente ale acestor tipuri timpurii de paine inca se mai consuma in lume, spre exemplu tortilla in Mexic, chapati in India, poa ping in China, turte de orez oatcake in Scotia, painea din porumb indian johnnycake in America de Nord si injera in Etiopia.

Acest tip de paine simpla, nedospita a format baza alimentara a multor civilizatii timpurii. Sumerienii mancau un tip de turte nedospite din orz, iar egiptenii secolului XII inaintea lui Cristos cumparau de la dughenele de pe strazi o paine numita ta.

Se considera ca painea dospita a aparut in Egipt, datorita conditiilor geografice si climaterice care favorizau cresterea unui soi de grau cu doua proprietati noi fata de soiurile anterioare. Prima proprietate a fost descoperita la inceputul Egiptului dinastic, si consta dintr-o varietate de graunte care puteau fi treierate fara a fi mai intai prajite. A doua a fost aparitia unui grau continand suficienta proteina formatoarea de gluten. Astfel s-a putut prepara o paine care crestea.

Initial, s-a crezut ca painea dospita a aparut in secolul XVII inaintea lui Cristos, dar graul capabil s-o produca era aparent foarte rar. Aceasta raritate este sugerata de faptul ca acest tip de grau nu a devenit obisnuit in Grecia antica decat in secolul IV inaintea lui Cristos in ciuda faptului ca exista un comert regulat intre Egipt si Grecia de 300 de ani.

Dospirea painii timpurii este confirmata de surse multiple. Se puteau obtine drojdii aeropurtate lasand aluatul crud expus la aer pentru o perioada de timp inainte de gatire. Pliniu cel batran scria ca popoarele din Galia si peninsula Iberica foloseau spuma de bere pentru a produce o paine mai usoara decat a altor popoare. Acele parti ale lumii antice care beau vin in loc de bere foloseau o pasta compusa din suc de struguri si faina care era lasata sa inceapa sa fermenteze, sau tarate de grau inmuiate in vin, drept sursa pentru drojdie. Cea mai comuna sursa de agent de dospire era insa o bucata de aluat oprita din ziua precedenta.

Lumea antica avea la dispozitie o mare varietate de tipuri de paine. In cartea sa "Deipnosophistae", autorul grec Athenaeus descrie o parte din painile, prajiturile, fursecurile si patiseriile vremii. Printre cele mentionate se gaseau clatitele preparate pe gratar, painea cu miere si ulei, franzelele modelate sub forma de ciuperca si acoperite cu seminte de mac, si chiflele militare coapte pe frigare.

Tipul si calitatea fainii putea de asemenea varia, dupa cum spunea Diphilus, care a declarat ca "painea facuta din grau, in comparatie cu cea facuta din orz, este mai hranitoare, mai usor de digerat, superioara in orice aspect. Dupa calitate, painea facuta din faina rafinata (trecuta prin sita) este pe primul loc, apoi painea din grau normal, si in cele din urma painea din faina necernuta."

In Europa medievala, painea era nu numai aliment ci si o parte din vesela. Oamenii din acea vreme foloseau bucati de paine veche (cu dimensiuni aproximative de 15 cm pe 10 cm) drept farfurii. Dupa terminarea mesei, aceste bucati puteau fi mancate, date saracilor sau cainilor. Farfuriile din lemn au inceput sa inlocuiasca recipientele din paine in secolul XV.

Otto Frederick Rohwedder este considerat a fi tatal painii feliate. Rohwedder a inceput sa lucreze in 1912 la o masina care sa felieze paine, dar brutariile au ezitat sa o foloseasca deoarece erau ingrijorati ca painea feliata se va invechi. A avut succes de abia in 1928, cand a inventat o masina care felia si impacheta painea.

Painea alba a fost painea preferata de aristocrati timp de generatii, in timp ce oamenii saraci mancau paine neagra. Acest lucru s-a schimbat in secolul XX, painea neagra devenind favorita deoarece are o valoare nutritiva superioara, in timp ce painea alba a devenit asociata cu clasele ignorante in materie de alimentatie.