Benchmarkingul

Benchmarking-ul

Benchmarking-ul provine din SUA, devenind in anii '90 unul dintre cele mai performante instrumente manageriale.

Benchmarking-ul este o metoda a managementului modern menit sa conduca la cresterea performantelor firmei prin „observarea” mediului inconjurator si stabilirea performantelor care trebuie egalate.

Conceptul de b este definit astfel :

- prima definitie prezinta benchmarkingul ca fiind “procesul de masurare si comparare a performantei unei afaceri cu procese comparabile din principalele organizatii pentru obtinerea de informatii care sa ajute organizatia in a-si identifica si implementa imbunatatiri”- Benson, 1998.

- in cea de-a doua definitie benchmarkingul este “procesul de continuu de masurare a produselor, serviciilor si metodelor de afaceri ale firmei proprii, in raport cu cele ale celor mai puternici concurenti si a acelor companii recunoscute drept lideri ai industriei. (Xerox definition of benchmarking).

Firma care doreste sa practice benchmarking urmareste sa realizeze o superioritate fata de firmele concurente, masurand distanta care le separa si stabilind masurile de intreprins pentru mobilizarea energiilor firmei pentru cresterea performantelor. Benchmarking-ul vizeaza calitatea, performanta, calea catre excelenta si urmareste un transfer al modurilor de gestionare si de actiune menite sa amelioreze managementul firmei.

Acest procedeu este chiar usor de explicat, teoretic, dar e extraordinar de dificil de realizat cu success in practica. Daca este condus intr-un mod intelept, un proiect de benchmarking poate fi de ajutor unei organizatii, intrucat obliga participantii sa priveasca indeaproape procesele propriei organizatii si sa-si ridice intrebari in ceea ce priveste activitatea desfasurata.

Partenerii de benchmarking trebuiesc alesi cu mare grija pentru ca doua organizatii nu sunt exact la fel. Este remarcabil cum organizatii diferite sunt la acelasi nivel cand sunt implicate in aceeasi afacere, idiferent daca e o cu totul alta. Aceasta situatie tinde sa-I determine pe participanti sa examineze arii generale (universale) de operatii, care pot dilua puterea exercitiului.

Un alt punct important este acela ca partenerii de benchmarking pot, din motive proprii, sa nu fie strict deschisi si cinstiti cu ceilalti implicati in exercitiu. De exemplu, competitorii s-ar potrivi in aceasta categorie. Toate informatiile derivate din process trebuie luate in considerarea si masurate cu atentie in lumina dovezilor confirmate. Nu trebuie luat totul drept purul adevar, intrucat asta ar putea trimite organizatia pe un drum nu foarte promitator.

Merita subliniat faptul ca unii detractori sugereaza ca benchmarkingul serveste doar la a determina organizatia sa aspire la un nivel mediu, decat sa conduca domeniul. Aceasta poate fi adevarata in anumite domenii de afaceri, dar, de asemenea, e valabil si faptul ca organizatiile pot invata una de la alta, benchmarking-ul fiind modul care usureaza acest process de invatare.

Prin definitie, benchmarking-ul obliga o organizatie sa-si indrepte atentia din mediul intern catre cel extern, incercand sa compare propriile performante cu cele ale celor mai bune companii.

O intrebare des intalnita ar fi legata de motivul pentru care o organizatie ar trebui sa se implice in benchmarking. Cel mai simplu raspuns este acela de a ramane in competitie. Benchmarking-ul institutionalizat determina organizatia sa inteleaga mai bine mediul concurentei si nevoile propriilor clienti.

Principalele motive pentru actiunea de benchmarking sunt insumate in tabelul de mai jos :