Definirea și Obiectivele Concurenței Economice

I.1 Conceptul de concurenţă

Concurenţa nu are definiţie unanim acceptată, ea avănd semnificaţie în funcţie de context. Privită din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii pe piaţa, de cerere şi ofertă, şi de procesul schimbului.

Mai exact, se poate spune că există concurenţa economică dacă consumatorul poate alege între mai multe alternative şi poate astfel opta pentru cea mai convenabilă variantă pentru preferinţele sale.

Altă definiţie ne spune că concurenţa este forma activă a liberei iniţiative, generată de propietatea privată, aceasta constituind la rândul ei o trasătură esenţială a economiei de piaţă.

Ea reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenţii economici, vânzător, ofertanţi pentru a atrage de partea lor clientela.

Totodată, concurenţa exprimă comportamentul specific interesat a tuturor subiecţilor de propietate, comportament care se realizează în mod diferit în funcţie de mediul concurenţial şi particularitaţile diferitelor pieţe.

Pe măsură ce ştiinţa economică a evoluat de la o finalitate preponderant explicative către una aplicativ-transformatoare în raport cu realitatea, abordarea concurenţei a înregistrat o rafinare şi nuanţare progresivă.

Prin convergenţa achiziţiilor economice politice cu cele, de data mai recentă, din ştiinţele de gestiune, s-a ajuns la concluzia că nu numai piaţa propiu-zisă, ci şi spaţial intra-organizaţional al întreprinderii sunt susceptibile să ocazioneze manifestări de concurenţă.

Concurenţa generează standarde de performanţă , distinge succesul de eşec şi departajează agenţii economici pe criteriul performanţei.

Paradoxal, deşi este prezentă şi activă la o scară atât de extinsă în sistemele socio-umane, concurenţa este, de cele mai mute ori, teoretizată doar implicit de ştiinţa economică tradiţională, în absenţa unei definiţii consensuale, concurenţa este referită sub forma unei reprezentări tipologice a diverselor structuri de piaţă , de la idealul pieţei cu concurenţa perfectă la realitatea diversele forme de piaţă cu concurenţa imperfectă.

Concurenţa este unul dintre factorii importanţi ce acţionează asupra agenţiilor economici, astfel încat aceştia să-şi adapteze oferta la cerere. Pe o piaţă liberă, concurenţa acţionează în stransă legatură cu preţul.

Agenţii economici producători pe o piaţă liberă urmăresc, prin intermediul concurenţei cu ceilalţi producători maximizarea profitului, prin minimizarea preţului şi creşterea calităţii bunurilor produse.

Ficare agent economic care acţionează pe piaţa liberă este preocupat de activitatea firmei sale, astfel încât aceasta să fie cea mai competitivă dintre toate iar câştigul net să fie cel mai bun. Aportul ştiinţelor de gestiune la demersul de operaţionalizare a conceptului de concurenţă a condus, mai ales în ultimele două decenii, la asimilarea lui deplină în gândirea şi practica managerială.

Profesorul Michael Porter de la Harvard Business School a fundamentat, în acest sens, conceptele de strategie concurenţială şi avantaj concurenţial, cărora li se adaugă cel de gestiune concurenţială din terminologia francofonă.

Polivalentă de sensuri ale conceptului de concurenţă poate fi relevată prin punerea în evidenţă a următoarelor sale ipostaze:

-Concurenţa ca atribut al comportamentului unui agent economic elementar (comportamentul concurenţial);

-Concurenţa ca situaţie caracteristică a mediului de afaceri (mediul concurenţial);

-Concurenţa ca tip de relaţie între ageţtii economici.

Principalele lui obiective academice se concentrează pe modul în care o firmă sau o regiune îşi poate construi un avantaj competitiv şi dezvolta strategii competitive Ca tip de relaţie între agenti economici concreti, concurenţa prezintă un caracter tensional, de rivalitate.

Agenţii implicaţi se confruntă pentru a ocupa, menţine, poziţii de piaţă care, in final, se vor dovedi accesibile numai unora dintre ei.

De aceea în analiza strategică la nivel de firmă , metodologia clasică, bazată pe puncte forte, puncte slabe, sanşe şi pericole (SWOT), plasează firmele rivale la originea ameninţărilor semnificative pentru succesul oricărei strategii adoptate.

Din punct de vedere al comportamentului pe piaţă, concurenţa este aceea care determină pe fiecare agent economic să-şi promoveze exclusiv propriul său interes.

O temă de interes major, inclusiv din perspective demersurilor de integrare economică, o reprezintă poziţia statului în raport cu problematica mediului de afaceri concurenţial. Este de remarcat faptul că, in principiu, statul este pus în situaţia de a promova două categorii de acţiuni, asociate de o maniera aparent paradoxală:

-Pe de o parte, statul, acţionând în virtutea interesului public ca piaţa să funcţioneze subordonat consumatorilor şi nu sub dominaţia producătorilor ofertanţi, este angajat în direcţia promovării şi protecţiei concurenţei.

-Pe de altă parte, raţiuni superioare de ordin economic, dar şi social, politic sau strategic pot determina, în condiţii speciale, adoptarea de politici protecţioniste sau de limitare a concurenţei în anumite sectoare, de exemplu, prin instituirea de monopoluri publice.

Comportamentul concureţial derivă din natura sistemului economic bazat pe regulile pieţei, considerentele de raţionalitate presupun, din partea fiecărei firme, nu doar urmărirea unui interes propriu abstract şi unilateral, ci a unui interes concret şi continuu redefinit, constând în obţinerea de avantaje concurenţiale în raport cu rivalii, referitoare la: cota de piaţă, avansuri tehnologice, dominaţia prin costuri, fidelizarea unei anumite clientele, reputaţia pentru excelenţă produselor sau serviciilor oferite.

Experienţa demonstrează că avantajul concurenţial este volatile, dificil de obţinut la un moment dat şi înca mai dificil de menţinut şi de consolidat.

In ultima instantă, consumatorii sunt aceia care,prin polarizarea opţiunilor individuale, confirmă recunoaştere performanţelor şi atribuie avantaje concurenţiale determinând, implicit ierarhizarea concurenţială a firmelor prezente pe o anumită piaţă.

Metafora “votului de încredere” acordat de clienţi modelează, deci, contextul evolutiv al prezenţei firmelor în mediul de afaceri concureţial. Intr-o asemenea optică, un comportament concurenţial autentic presupune din partea oricărei firme care îl adoptă, nu numai o stare de veghe a mediului de afaceri, ci şi o confruntarea cu propriile sale limite de performanţă, în demersul a le surmonta prin mobilizarea proactivă a propriilor competenţe organizaţionale.

1.2. Definirea şi obiectivele concurenţei economice

Punctul de vedere aproape unanim este ca forţa regulatoare cea mai importantă a economiei de piaţă este concurenţa, fiind întotdeauna legată de tranzacţii pe piaţa, de cerere şi ofertă şi de procesul schimbului.