Elaborarea planului strategic de marketing al organizației globale

FAZA I – Stabilirea telului propus

Competenta face parte din activele intangibile ale oricarei organizatii. Fara sa se regaseasca ca atare în bilant, ea contribuie însa esential la formarea valorii adaugate împreuna cu alte active de acelasi fel, precum reputatia, know how, imaginea sau proprietatea intelectuala. Aspectul strategic al dezvoltarii competentei consta în decizia privind o balanta justa în ceea ce priveste alocarea resurselor organizatiei între activele tangibile si cele intangibile.

În cadrul elaborarii Strategiei Nationale de Export (SNE) prin „competente” se întelege capacitatea, abilitatea, cunostintele si experienta necesare pentru a administra sau decide cu privire la procurarea, gestionarea, utilizarea, monitorizarea resurselor unei organizatii în vederea îmbunatatirii avantajelor competitive. În evaluarea competentelor sunt analizate zece componente esentiale ale competentelor manageriale pentru dezvoltarea competitivitatii:

1. Strategie: procesul de definire a domeniului de afacere, pietelor si segmentelor tinta, precum si a modalitatii de pozitionare competitiva pe piata/segmentul alese.

2. Marketing: activitati legate de relatia cu clientii companiei (promovare, vânzari, publicitate, relatii publice etc.).

3. Management logistic si al lantului de oferta: competente necesare pentru a aduce produsele pe piata (managementul surselor de aprovizionare, managementul transporturilor si asigurarilor, gestiunea stocurilor, procesul de export si import si documentatia, procesarea comenzilor, standarde si reglementari tehnice, livrare si distributie).

4. Managementul productiei: competente necesare pentru a produce la un cost acceptabil, la calitatea si cantitatea solicitate si la timp.

5. Managementul resurselor umane: competente necesare pentru recrutarea, formarea si promovarea personalului specializat, organizarea sistemului de motivare si responsabilizare a angajatilor, identificarea nevoilor de dezvoltare a competentelor.

6. Finantare: competente de estimare si atragere a necesarului de finantare, de gestiune a fondurilor, managementul riscului valutar si financiar.

7. Active fizice: administrarea echipamentelor si dotarilor specializate si generale în concordanta cu volumul de afaceri si rezultatele financiare.

8. Retele si aliante: capacitatea de realizare de contacte, parteneriate si aliante strategice pentru îndeplinirea obiectivelor companiei.

9. Gestionarea informatiei: fundamentarea procesului decizional pe un sistem de date credibile, utile, relevante si furnizate în timp reale.

10. Alte competente generale si specifice: cunoasterea limbilor straine, abilitati de comunicare, de redactare, de analiza si sinteza, deprinderi tehnice, capacitate inovativa etc.

Anchetele prealabile care au urmarit sa evalueze subiectul competentelor generale si profesionale în România scot în evidenta decalaje substantiale fata de standardele impuse fie de simple comparatii internationale, fie de asteptarile celor care trec prin procese de pregatire teoretica sau profesionala. Într-o ierarhie a 41 de tari, în care elevii au fost supusi Testului International în Studiul Matematicii si Stiintei (TIMSS), România a ocupat pozitia 34 la matematica si 31 la stiinta , rezultat care ridica multe semne de întrebare legate de pregatirea de baza. Mai departe, exista carente în sistemul de evaluare si transpunere a cunostintelor în aplicatii si cazuri reale, cauzate nu numai de limitele capacitatilor tehnice, ci si de lipsa mecanismelor institutionale, de reglementare, know-how, care sa asigure legatura învatamântului cu practica .

Toate se resfrâng la nivel de baza asupra capacitatii firmelor de organizare manageriala. O recenta publicatie a Agentiei Nationale pentru Parteneriatul Universitatilor cu Mediul Economico-Social (APART) vine sa confirme caracterul înca problematic al asezarii pe baze institutionale si curiculare normale a pregatirii profesionale în vederea performantei economice. Potrivit publicatiei, comunitatea de afaceri continua sa considere calificarea oferita de universitatea româneasca ca nefiind adecvata nevoilor lor si aceasta se justifica printr-o paleta larga de factori:

• Nu exista înca un sistem institutional de reglementare si monitorizare a calitatii în învatamântul superior

• Universitatile nu furnizeaza înca cu prioritate programe de formare care se bazeaza pe dezvoltarea aptitudinilor de cercetare-analiza-diagnoza, pe cultivarea capacitatii de a asuma responsabilitatea de a decide, de a conduce activitatea unui grup

• Conceptul de întreprindere inovativa nu este cunoscut în România

• Atitudinea sociala în România fata de antreprenoriat nu este întotdeauna pozitiva, iar la nivel guvernamental, politica de încurajare a spiritului antreprenorial este slaba

• Educatia continua în universitati ramâne insuficient exploatata

• Interactiunea universitate-industrie nu este dezvoltata într-un mod sistematic si coerent

Valoarea adusa de sistemul de dezvoltare a competentelor este astfel serios marginita la nivelul activitatilor de sprijin si se poate anticipa ca este insuficient dezvoltata la nivelul activitatilor primare de-a lungul lantului valorii (vezi Figura 1).