Etichetarea Alimentelor

1. 1. ETICHETAREA ALIMENTELOR

Modul de etichetare al alimentelor livrate ca atare consumatorului final, precum şi restaurantelor, spitalelor, cantinelor şi altor agenţi economici care prepară şi furnizează hrană pentru populaţie este reglementat de H.G. nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, dispoziţii aplicabile şi anume aspectul referitor la prezentarea şi publicitatea alimentelor.

Eticheta este orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia.

Anexa la Codul consumatorului, art.48 precizează că “scopul etichetării este de a oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi”.

Etichetarea – orice cuvânt, mărci comerciale, de fabrică, illustrate sau simboluri referitoare la aliment şi poziţionate pe orice ambalaj, document de însoţire, notă, etichetă, banderolă sau coleretă care însoţesc sau se referă la alimentul respective; O.U.G. nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor.

La achiziţionarea produselor, informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii în privinţa caracteristicilor alimentului şi în special a naturii, identităţii, proprietăţii, compoziţiei, cantităţii, durabilităţii, originii sau provenienţei sale, precum şi a metodei de fabricaţie sau producţie, a atribuirii de efecte sau proprietăţi alimentelor pe care acestea nu le posedă şi nici a sugerării că alimental are caracteristici apeciale atunci când în realitate toate produsele similare au astfel de caracteristici.

Eticheta şi metoda prin care aceasta se realizează nu trebuie să atribuie alimentului proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau să facă referire la astfel de proprietăţi, fiind exceptate de la această interdicţie apele minerale naturale, precum şi orice aliment cu destinaţii nutriţionale apeciale, autorizate în acest sens de Ministerul Sănătăţii.

Etichetarea alimentelor este armonizată pe tot cuprinsul UE sub forma unor informaţii prestabilite, înscrise pe etichete. Aceste informaţii se aplică în principal la alimentele preambalate şi privesc aşadar în mod special autoservirea. Dacă informaţiile despre valorile nutritive sunt incluse pe ambalaj, este necesar să fie inclusă o etichetă extinsă pentru valorile nutritive, pe lângă eticheta standard.

Există de asemenea o uniformizare în ceea ce priveşte mărimile ambalajelor (cu toate că sunt posibile multe mărimi de ambalaje diferite, depinzând de grupul de produse).

Pe lângă asta, elemente suplimentare de etichetare sunt posibile, cum ar fi distincţii primite de produs şi chiar publicitate (care poate câteodată să fie sub formă de etichetă).

Elementele impuse de etichetă sunt:

- descrierea produsului;

- cantitatea;

- termenul de garanţie;

- numele (compania) şi adresa producătorului (sau a distribuitorului);

- lista de ingrediente;

- numărul de serie;

- conţinutul în alcool;

- instrucţiuni de folosire;

- condiţiile de depozitare.

Aceste informaţii trebuie să fie uşor vizibile pe ambalaj sau pe o etichetă, trebuie să fie permanente şi inteligibile (în limba ţării în care produsul este vândut, exceptând termenii străini care au intrat în limbă).

Obiective

Obiectivul acestor regulamente a fost acela de a crea un standard minim de etichetare uniformă pentru produsele alimentare preambalate de pe piaţa unică. Pe de o parte să faciliteze schimbul de bunuri, iar pe de altă parte să satisfacă cererea consumatorului de informaţie despre când poate fi utilizat un produs, despre părţile lui componente şi adiţionale.

Menţiuni obligatorii pe etichetele alimentelor :

- denumirea sub care este vândut alimentul;

- lista cuprinzând ingredientele;

- cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;

- cantitatea netă pentru alimentele preambalate;

- data durabilităţii minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere

microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limită de consum;

- condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii

speciale;

- denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului, al ambalatorului

sau al distribuitorului (în cazul produselor din import se înscriu numele şi sediul importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România);

- locul de origine sau de provenienţă a alimentului, dacă omiterea acestuia ar fi de

natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau

provenienţa reală a alimentului;

- instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare

necorespunzătoare a alimentelor;

- concentraţia alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% in

volum;

- o menţiune care să permită identificarea lotului;

- menţiuni suplimentare de etichetare pe grupe de produse.

Denumirea sub care este vândut alimentul consumatorului final sau agenţilor

economici care prepară ori furnizează hrană pentru populaţie este cea prevazută de

reglementările specifice alimentului respectiv, cu respectarea următoarelor condiţii :

- în lipsa reglementărilor specifice, denumirea să fie cea obişnuită în România;

- în lipsa denumirii obişnuite, denumirea sub care se vinde produsul poate fi o descriere a acestuia şi, dacă este necesar, a utilizării sale, care să fie suficient de clară pentru a permite cumpărătorului să cunoască natura produsului şi să îl deosebească de alte produse cu care ar putea fi confundat;