Impactul IMM-urilor în economia românească

1 . ARGUMENT

Întreprinderea reprezintă orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă.

Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă coloana vertebrală a economiei Uniunii Europene. Gândiţi-vă că din toate companiile din ţările membre, şi chiar de pe întregul continent, aproape 99% sunt IMM-uri. Vorbim aici de circa 23 milioane de societăţi mici şi mijlocii numai în comunitate, iar asta înseamna aproximativ 70 de milioane de slujbe. În ceea ce priveşte producţia acestora, două treimi din PIB-ul uniunii sunt realizate de către IMM-uri.

Din aceste date cred că v-am atras atenţia asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, iar in cele ce urmează va fi prezentate aceste organisme economice.

În structura economica a unei ţări, existenţa firmelor mici şi mijlocii este absolut indispensabilă; se stie că ele au jucat dintotdeauna un rol deosebit în viata economica si socială a societăţii capitaliste, aflându-se la baza revigorării multor economii.

În urma cu aproape două decenii s-au facut eforturi pentru definirea întreprinderilor mici şi mijlocii ajungându-se la circa 50 definiţii.

Unele dintre acestea nu sunt definiţii ci discuţii în jurul conceptului întreprinderilor mici şi mijlocii. Discuţiile din jurul întreprinderilor mici şi mijlocii au continuat în termeni destul de stabili mai ales cu privire la dimensiunea întreprinderilor.

O definitie completă este dificil de construit în esentă, prin întreprindere se întelege un grup de persoane organizate care concep şi desfasoară un complex de procese de muncă, concretizate în muncă, produse si servicii în scopul obţinerii unui profit maxim, potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice si manageriale.

Intr-o conceptie largă intreprinderile mici şi mijlocii sunt definite ca entitaţi independente din punct de vedere juridic si financiar, care îşi desfaşoara activitatea în toate sectoarele de activitaţi. Ele sunt create de un numar mic de întreprinzatori (de multe ori de unul singur) care se implică în activitatile managementului lor, pot purta răspunderea tuturor funcţiunilor şi au în subordine un numar relativ mic de salariaţi. Aceste întreprinderi nu au puterea de a stabili regulile în cadrul pieţelor unde îşi desfasoară activitatea, dar au un potenţial concurenţial semnificativ care se poate materializa în rezultate si progrese importante. Condiţia este ca întreprinzatorii sa fie capabili sa le pună în valoare pricipalele avantaje; flexibilitatea si viteza de reacţie la sistemul pieţei.

2 . SECTORUL IMM-URILOR

În România, ca şi în multe alte ţări central şi est europene, trecerea la economia de piaţă a însemnat, în esenţă, evoluţia a două componente: transferul dreptului de proprietate asupra întreprinderilor de la stat la persoane de drept privat, adică aşa numitul proces de privatizare, indiferent de metoda care s-a aplicat, precum şi apariţia unor întreprinderi particulare noi, ca rezultat al unor iniţiative particulare, independente, care au luat naştere ca urmare a schimbărilor petrecute în unităţile aflate încă în proprietatea statului. Aceste două căi de evoluţie s-au manifestat mai mult sau mai puţin simultan, dar în ritmuri diferite. Ambele au avut însă mari repercusiuni asupra pieţei muncii. În timp ce privatizarea a dus la reducerea numărului de locuri de muncă, amplificând astfel şomajul, mai ales pe termen lung, noul sector particular a creat cea mai mare parte a noilor locuri de muncă. Având în vedere faptul că majoritatea noilor întreprinderi sunt mici şi mijlocii (“IMM”), reiese că acest sector a absorbit cea mai mare parte a forţei de muncă disponibilizate, şi a contribuit, în acelaşi timp, şi la formarea unei noi generaţii de patroni şi de angajaţi.

Pe lângă meritul de a fi contribuit la apariţia unui sector privat din ce în ce mai puternic, unele dintre aceste întreprinderi se caracterizează printr-o deosebită flexibilitate şi capacitate de adaptare la nou, manifestându-se ca o forţă motrice remarcabilă a progresului economic în România.

În timp ce eforturile şi resursele se îndreptau către privatizarea şi restructurarea “dinozaurilor” moşteniţi de la defunctul regim, a avut loc o “revoluţie tăcută” prin strădania a mii de întreprinzători, care şi-au văzut de propria lor tranziţie, luând lucrurile de la zero. Rezultatul acestor iniţiative a fost impresionant şi a făcut ca mulţi factori de decizie şi instituţii cu rol hotărâtor să reconsidere principiile de bază ale concepţiilor lor despre reformele economice, şi anume că, în afara reformelor aplicate de stat de sus în jos şi axate pe privatizare şi pe transferul de proprietate, ar trebui încurajată şi reforma de jos în sus, axată pe adevăratul spirit întreprinzător, cu încurajarea unui sector de întreprinderi mici şi mijlocii puternic şi dinamic. Progresul înregistrat de România în acest sector până la această dată, atâta cât este el, se datorează, fără îndoială, în mare parte, iniţiativei miilor de mici întreprinzători care şi-au câştigat credibilitatea luptând în prima linie pe frontul tranziţiei către o economie bazată pe piaţa liberă.

România a început negocierile în vederea aderării la UE la data de 15 februarie 2000, procesul de închidere a capitolelor de negociere se va finaliza la sfârşitul anului 2004, inclusiv prin semnarea Tratatului de Aderare. În intervalul 2005 – 2007, va continua consolidarea noului cadru de producţie, bazat pe proprietatea privată, prin aplicarea unei politici corespunzătoare, care să permită înfiinţarea de noi întreprinderi şi să încurajeze întreprinderile mici şi mijlocii. Aceste noi firme vor fi forţa capabilă să ducă la o mai bună alocare a resurselor, la crearea de locuri de muncă pentru cei ce şi le-au pierdut ca urmare a restructurării.

3 . DIMENSIUNEA ŞI STRUCTURA IMM-urilor

Dimensional, situaţia IMM-urilor din România se prezintă mai bine. Aşa cum rezultă din figura de mai jos, în România dimensiunea medie a unui IMM este cu peste 70% mai mare decât în UE. Explicaţia acestei situaţii: procentul relativ mare al firmelor mijlocii provenite, în principal, din fostele firme de stat, care erau, în cea mai mare parte, firme mari; densitatea redusă a IMM-urilor în România, de 3 ori mai mică decât în UE, diferenţa de număr de IMM-uri fiind reprezentată, în cea mai mare parte, de microintreprinderi.

Având în vedere anul înfiinţării, după cum se observă şi în figura 1, ponderea cea mai mare dintre firme (35,39%) au o vârstă sub 5 ani, ceea ce relevă un proces relativ susţinut de înfiinţare a IMM-urilor din ultimii ani şi demonstrează că românii posedă un spirit intreprenorial apreciabil. Urmează IMM-urile cu o vârstă cuprinsă între 6-10 ani (32,89%) şi cele de 10-15 ani (29,66%).Firmele care au peste 15 ani vechime deţin un procent de numai 2,06%, fiind reprezentate de fostele întreprinderi de stat socialiste privatizate după anul 1989.