Logistica în întreprindere

Logistica Industrială constă în ansamblul modelelor, procedeelor şi mijloacelor de manipulare, stocare, depozitare, transport intern şi gestionare a semifabricatelor şi a altor materii prime şi materiale, în cadrul unei întreprinderi, necesare desfăşurării procesului de producţie.

Dezvoltarea logisticii şi a caracteristicilor sale, în special complexitatea activităţilor care trebuie îndeplinite, au făcut ca majoritatea întreprinderilor să considere ansamblul mişcării şi stocajul materiilor prime ca un sistem.

Sistemul sau procesul logistic al întreprinderii poate fi definit ca ansamblul mijloacelor puse în operă pentru a realiza în mod fizic toate operaţiile de fabricaţie, transfer şi stocaj, ce permit realizarea în condiţii optime a fluxului de materiale, piese şi produse de la furnizori la clienţi, după ce toate aceste mărfuri au fost supuse pe parcursul drumului la transformările necesare pentru a trece la starea de produse finite.

Logistica întreprinderii utilizează tehnici specifice (de manipulare a materialelor, de gestiune fizică şi economică a stocurilor) şi coordonează diferitele mijloace (depozite, materiale şi utilaje, personal). Pentru aceasta ea se sprijină pe o reţea de informaţii.

Fluxul de informaţii porneşte de la cererea finală pentru a determina achiziţiile de materii prime şi materiale. Putem spune astfel că sistemul logistic al întreprinderii cuprinde două categorii de fluxuri: fluxul de materiale (fizic) şi fluxul de informaţii.

Schema simplificată a unui sistem logistic este prezentată în figura :

Schema simplificată a unui sistem logistic

unde: LA – logistica de alimentare/aprovizionare

LD – logistica de distribuţie

LT – logistica de la terţi

LI – logistica internă

SP – sistemul de producţie

DM – depozit de materii prime/componente

DPf – depozit de piese finite

Considerând fluxul semifabricatelor de la intrarea lor în întreprindere ca fiind primul nivel ierarhic (cel inferior), până la ieşirea produsului finit din întreprindere, ca ultim nivel (cel superior), rezultă că organizarea LI într-o întreprindere va fi: alimentarea locală (la maşini sau în postul de lucru), transfer local între maşini sau între posturi de lucru, stocare locală (la maşină, în postul de lucru, sector, linie tehnologică), transport intern atelierului, secţiei; depozitare zonală (în secţie), transport intern întreprinderii (între secţii), depozitare centrală (pe întreprindere).

Organizarea productiei in flux

• reprezintă o formă superioară de organizare a procesului de producţie

• creând condiţii pentru mecanizarea şi automatizarea completă a întreprinderii

• poate fi utilizată eficient în condiţiile în care poate fi permanentizată executarea unei operaţii tehnologice sau a unui număr restrâns de operaţii tehnologice, necesare fabricării unui produs prin amplasarea locurilor de muncă în ordinea succesiunii executării operaţiilor şi a utilizării mijloacelor de transport intern adecvate

Modalitatea de organizare a producţiei în flux are următoarele trăsături de bază:

• operaţiile tehnologice sunt divizate în mod egal pentru a fi obţinute aceleaşi rezultate la intervale de timp egale;

• operaţiile tehnologice sunt repartizate pe fiecare loc de muncă în parte, ce sunt specializate în executarea acestora;

• amplasarea locurilor de munca se face în ordinea impusă de succesiunea executării operaţiilor tehnologice;

• procesele de producţie se desfăşoară concomitent la toate locurile de muncă de pe acea linie de flux;

• deplasarea produselor se face cu ajutorul mijloacelor de transport corespunzătoare, respectiv cu flux continuu (benzi rulante, planuri înclinate).

Organizarea producţiei in flux prezintă o serie de avantaje şi neajunsuri. Printre avantaje se pot enumera:

• se reduc mult distanţele de deplasare, numărul depozitărilor intermediare şi volumul manipulărilor;

• se reduce durata ciclului de fabricaţie;

• se asigură o mai bună continuitate şi ritmicitate a procesului de producţie;

• se creează premize favorabile pentru creşterea calităţii execuţiei;

• se asigură un control eficient al producţiei, etc.

Neajunsurile prezentate de respectiva modalitate de organizare se referă la:

• ca urmare a executării aceloraşi operaţii tehnologice apare monotonia în muncă;

• atunci când se defectează anumite maşini sau lipsesc anumite materiale este mai greu de menţinut continuitatea procesului de producţie, etc.