Market Structure - Perfect and Imperfect Competition

Concurenta perfecta si imperfecta

În economie, criteriul de bază prin care se poate face distincţie între diferitele forme ale pieţei este: numărul şi mărimea producătorilor şi consumatorilor de pe piaţă, tipurile de bunuri şi servicii care sunt comercializate şi gradul în care informaţia se poate răspândi.

Formele pieţei sunt:

• Concurenţă perfectă care constă într-un număr mare de firme care produc acelaşi produs;

• Concurenţă monopolistică care constă într-un număr mare de firme oarecum independente;

• Oligopol, piaţa este dominată de un număr restrâns de ofertanţi;

• Oligopson, piaţa este dominată de un număr mare de ofertanţi şi de un număr redus de cumpărători

• Monopol, există un singur ofertant al unui produs sau serviciu

• Monopol natural, un monopol în care economiile de scală cauzează creşterea eficienţei odată cu creşterea mărimii firmei;

• Monopson, există doar un cumpărător pe piaţa

Structura de baza a pietei

Structura

pieţei Bariere pentru comercianţi Numărul comercianţilor Bariere pentru cumpărători Numărul cumpărătorilor

Concurenţă perfectă Nu Mulţi Nu Mulţi

Concurenţă monopolistă Nu Mulţi Nu Mulţi

Oligopol Da Puţini Nu Mulţi

Oligopson Nu Mulţi Da Puţini

Monopol Da Unul Nu Mulţi

Monopson Nu Mulţi Da Unul

Forme ale pietei

Interesati sa cumpere

Multi Putini Unul

Ofertanti

Multi -polipol bilateral

-polipol homogen

-polipol heterogen Oligopson (oligopol al cererii) Monopson (monopol al cererii)

Putini Oligopol Oligopol bilateral Monopol restrans al cererii

Unul Monopol al ofertei Monopol restrans al ofertei Monopol bilateral

1. Concurenţa perfectă (polipol homogen) este un model al teoriei economice. Acest model descrie o formă ipotetică a pieţei în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a influenţa preţurile de pe piaţă. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ţinând cont de definiţia standard a economiei (Pareto-eficienţa). Analiza pieţelor perfect competitive asigură fundamentul teoriei cererii şi ofertei.

Concurenţa perfectă trebuie să îndeplinească şase parametri:

• Atomicitate -- pe o piaţă oarecare, există un număr mare de mici producători şi consumatori, fiecare fiind însă atât de neînsemnat, încât acţiunile unuia nu au impact asupra cantităţilor produse sau preţurilor de vânzare ale celorlalti, firmele considerând preţul dat.

• Omogenitate -- bunurile si serviciile sunt substitute perfecte.

• Informaţii perfecte şi informaţii complete -- firmele şi consumatorii cunosc preţurile fixate de toate firmele.

• Acces egal la tehnologie -- toate firmele au acces la tehnologiile de producţie.

• Mobilitate -- resursele (incluzând informaţia) sunt mobile, firmele producătoare putând părăsi pieţele în care înregistrează pierderi, orientându-se spre cele profitabile.

• Intrare liberă -- orice firmă poate intra sau ieşi de pe piaţă după bunul plac.

Rezultatele unei pieţe perfect concurenţiale

Acest model este, în cele mai multe cazuri o aproximaţie distantă a pieţelor reale, cu o posibilă excepţie a anumitor pieţe largi. În general există puţine pieţe perfect concurenţiale, dacă oricare dintre condiţiile de mai sus se aplică pieţelor reale. De exemplu, firmele nu vor avea niciodată informaţii complete unele despre celelalte şi vor exista întotdeauna anumite costuri de tranzacţie. Într-o piaţă perfect concurenţială va exista o eficienţă alocativă şi o eficienţă productivă.

Eficienţa productivă apare atunci când firma produce în punctul cel mai de jos de pe curba costurilor medii totale, aceasta însemnând că bunurile nu se pot produce în nici un fel mai ieftin.

Eficienţa alocativă apare atunci când preţul este egal cu costurile marginale, iar bunul este pus la dispoziţia consumatorului, la cel mai mic preţ posibil. Acest lucru este posibil numai atunci când există concurenţă perfectă.

Spre deosebire de monopol sau oligopol, unei firme îi este imposibil să obţină un profit anormal în condiţiile concurenţei perfecte, pe termen lung, mai precis, o firmă nu poate câştiga mai mulţi bani decât este necesar pentru a-şi acoperi pierderile. Dacă o firmă înregistrează profituri anormale pe termen scurt, aceasta se va comporta „ca un trăgaci“ pentru ca alte firme să nu intre pe piaţă. Ei se vor întrece cu prima firmă, reducând preţul pieţei până când toate firmele vor obţine profituri normale.Concurenţa perfectă este o teorie absolută, deoarece nu există exemple de piaţă perfect competitivă.

2. Concurenta monopolista este prezenta intr-o piata dacă ea conţine un număr de vânzători ale căror produse sunt diferenţiate. Conceptul de bază ce defineşte ′′concurenţa monopolistă′′ este cel de ′′diferenţiere a produselor ′′, noţiune introdusă de Chamberlin. Ideea lui fundamentală este aceea că pe numeroase pieţe, firmele vând produse ce sunt substituibile fără a fi perfect omogene. Diferenţele pot proveni fie din calitatea intrinsecă a produsului, fie din

condiţiile în care acesta este vândut (importanţa circuitului comercial, cheltuielile de publicitate, calitatea etc).

În rezumat, concurenţa monopolistă se apropie de concurenţa perfectă prin numărul mare de vânzători, dar se diferenţiază de aceasta prin preferinţele puternice sau mai puţin pentru varietatea vândută a unei întreprinderi sau alta.

Concurenţa monopolistă se apropie şi de monopol căci vânzătorii decid preţul la care îşi vând produsele ţinând cont de relaţia dintre preţ şi cererea care le este adresată. Se distinge de aceasta prin aceea că pentru fiecare firmă există concurenţi ce produc bunuri substituibile propriei sale producţii.

3. Oligopolul este o formă a concurenţei imperfecte.Se caracterizează prin:

• numărul redus de producători prezenţi pe piaţă, dar care au o forţă economică mare. Se consideră oligopol dacă pe piaţă există cel puţin trei producători

• există bariere la intrarea pe piaţă în calitate de producător

• este o formă mai mult caracteristică ţărilor dezvoltate

• este foarte clar evidenţiată diferenţierea mărfurilor

• producătorii deţin un oarecare grad de control al preţurilor