Motivarea Funcționarilor Publici și Corupția

Introducere

Deşi comportamentul uman este în cele mai multe situaţii raţional şi intenţionat în cea mai mare măsură, nu sunt rare situaţiile în care poate părea paradoxal. Indivizii alcătuiesc grupuri pentru a atinge diverse obiective, dar în interiorul acestor grupuri

(organizaţii) se manifestă conflicte uneori foarte puternice, tendinţe diverse, lupte acerbe pentru putere sau, pur şi simplu, se instalează nepăsarea, lipsa de interes şi de iniţiativă.

Se pune problema de a identifica care anume proces psihic stă la baza comportamentului uman descris anterior. Este vorba de motivaţie.

Principala componentă a administraţiei asupra căreia se acţionează în cadrul reformei privind accelerarea administraţiei publice este reprezentată de funcţionari, fie că sunt funcţionari publici, fie că sunt particulari, aceştia din urmă făcând parte din instituţiile particulare care desfăşoară activităţi de interes public .

O categorie îndreptăţită în reformarea administraţiei publice este reprezentată de funcţionarii publici. Aceştia au în primul rând o motivaţie subiectivă, şi anume îmbunătăţirea condiţiilor din structurile in interiorul cărora îşi desfăşoară activitatea.

Toţi funcţionarii publici întâlnesc dificultăţi în activitatea zilnică, dificultăţi care sunt generate de complexitatea procedurală, de numărul mare coroborat deseori cu lipsa de precizare a reglementărilor, de structura organizatorică proprie concepută cu deficienţe. Toate aceste neajunsuri îi fac pe lucrătorii din administraţie să dorească reformarea acesteia, pentru a se obţine o structură a sistemului administraţiei publice care să le asigure cele mai bune condiţii de muncă posibile pentru a-şi îndeplini cu maxima eficienţă sarcinile pe care le-au primit o dată cu investirea în funcţia de stat.

Înainte de a dezvolta aspectele motivaţionale ale funcţionarilor din cadrul administraţiei publice locale, voi realiza o analiză asupra funcţiei public şi funcţionarului public potrivit legislaţiei în vigoare.

Motivaţia - reprezintă aspiraţia şi voinţa unei persoane de a-şi intensifica eforturile în vederea atingerii unor obiective sau a obţinerii unor rezultate dorite

Motivaţia - rezultatul interacţiunii dintre forţele care se manifestă în mediul organizaţional şi trăsăturile, aptitudinile individuale.

CAPITOL I. CONSIDERAŢII PRIVIND FUNCŢIA PUBLICĂ

Secţiunea I.1. Noţiune

Administraţia publică în accepţiunea sa de „ corp profesionist”, îşi realizează activitatea şi sarcinile ce îi revin printr-un personal constituit eterogen, în care funcţionarii publici nu formează decât o parte, într-adevăr numeroasă, dar şi cea mai importantă a acestei categorii.

În literatura de specialitate s-a dat noţiunii de funcţie publică o accepţiune largă, conform căreia aceasta cuprindea totalitatea funcţiilor statului prin care se realizează suveranitatea acestuia, fără a face deosebire după faptul că aceste funcţii înfăptuiesc sarcinile puterii legislative, executive sau judecătoreşti şi o accepţiune stricto sensu care se referă numai la funcţia publică executivă.

În perioada interbelică în literatura juridică s-a exprimat opinia că „ orice serviciu public, sub orice forma s-ar prezenta, dezvoltă o activitate proprie absolut necesară existenţei şi progresului său numită funcţie administrativă, care este caracteristică tuturor activităţilor sociale”, opinie conform căreia noţiunea de serviciu public are acelaşi sens cu funcţiunea publică, iar funcţiunea publică se exercită numai pentru realizarea atribuţiilor administraţiei publice.

Funcţia publică a mai fost definită ca fiind un complex de drepturi şi de obligaţii cu care a fost învestită o persoană fizică făcând parte din cadrul unui organ al statului, care are caracter de continuitate şi care se execută în realizarea puterii de stat pentru îndeplinirea sarcinilor acelui organ de stat. Acest mod de definire a noţiunii permite observarea caracterului legal şi unilateral al drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc competenţa ocupantului funcţiei cât şi caracterul de putere al raportului juridic stabilit între autoritate şi titularul funcţiei.

Astfel, se poate spune că în raport cu administraţia funcţia constituie un ansamblu de atribuţii stabilite de lege sau prin acte emise pe baza şi în exercitarea legii, atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice.