Piața europeană a vinului

Piata europeana a vinului si impactul integrarii europene asupra producatorilor români de vinuri

Nici un agent economic cu o viziune globala sau deschisa procesului de

internationalizare nu poate ignora Piata Unica Europeana. „A intra în afaceri cu piata

europeana, gigantica acum, dar mai ales unificata din punct de vedere economic si

monetar, este de importanta strategica pentru orice tara sau companie. Imensele

oportunitati de afaceri pe care le ofera aceast piata trebuie întelese si analizate pe fondul

recentelor expansiuni, de aprofundare a procesului de unificare europeana din era, post -

Maastricht”1. Reusita demersului specific marketingului în cadrul spatiului acestei noi

Europe largite poate avea loc doar prin adoptarea unor stategii adecvate, în baza unei

abordari din interior a pietei europene, cu deosebire a mecanismului sau comercial si

investitional.

1. Specificul pietei europene a vinurilor

Piata internationala a vinurilor înregistreaza, în mod traditional, un dezechilibru

structural: oferta a fost întotdeauna mai mare decât cererea. În medie, conform diferitelor

statistici, aceasta diferenta se situeaza în jurul a 5% (aproximativ 15 milioane hectolitri)

dintr-o cerere medie de 276 miiloane hectolitri anual2 Cu toate acestea, trebuie

mentionat ca ofertantii dispun de un avantaj fata de alte sectoare prin faptul ca vinul nu

numai ca nu este perisabil dar cunoaste o crestere a valorii sale comerciale în timp3 La

nivelul Uniunii Europene, prin diferite masuri (despre care vom aminti în continuare) s-a

reusit o eliminare a acestui dezechilibru structural care a fost realizata în sezonul 1994 -

1995, desi se pot înca înregistra, pe anumite perioade care se pot întinde pe ani, surplusuri

ale ofertei datorate variatiilor destul de semnificative ale productiei de la o recolta la alta.

Principalul factor este cel natural si anume variatiile conditiilor climatice înregistrate în

timp.

În plus fata de caracteristicile pietei internationale a vinurilor despre care am

discutat în capitolul precedent, piata europeana acestui produs se individualizeaza printr-o

serie de mecanisme specifice Uniunii Europena. Dintre acestea, cel mai imprtant pare a fi

supunerea ofertei acestui produs la mecanismul Politicii Agricole Comune care opereaza

în Comunitatea Europeana. Pentru a întelege impactul integrarii europene asupra industriei

românesti de viti-vinificatie, trebuie sa întelegem si instrumentele si mecanismele acestei

politici sectoriale.

1 Arons, R. – Euromarketing – Global Business Press., New Delhi 1994 citat de Adascalitei, V. –

„Euromarketing - fundamente”, Editura Uranus, Bucuresti, 2004;

2 conform lui Frederico Castelucci, director general al Organizatiei Mondiale a Viei si Vinului, cu ocazia

celei de-a treia Adunari Generale a organizatiei, Paris, 2005;

3 Aceasta întelepciune populara a fost însa contestata de catre diferiti specialisti oenologi, care afirma ca

doar anumite soiuri de vinuri cunosc într-adevar o modificare a proprietatilor lor fizico-chimice care se

materializeaza într-un gust mai bun.

2. Mecanismele de interventie a Uniunii Europene pe piata vinului

Politica Agricola Comuna (PAC) este una dintre primele politici adoptate de catre

Comunitatea Economica Europeana. Importanta sa este data si de faptul ca reprezinta cea

mai importanta destinatie a fondurilor alocate de la bugetul european (în jurul a 50% din

acest buget). Istoricul sau începe chiar prin Tratatul de la Roma, care contine reglementari

în domeniul politicii agricole în articolele 38-46 ale Tratatului (devenite ulterior articolele

32 – 38 ale Tratatului de la Amsterdam).

Obiectivele Politicii Agricole Comune, conform articolului 33, sunt cele de a:

- creste productivitatea agricola prin promovarea progresului tehnic, prin

asigurarea dezvoltarii nationale si a productie agricole, siprin utilizarea optima a factorilor

de productie, în special a fortei de munca;

- asigura un nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, în special prin

cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli;

- stabiliza pietele;

- asigura siguranta aprovizionarilor;

- asigura preturi rezonabile pentru consumatori.

Aceste obiective enuntate chiar prin Tratatul de la Roma au fost ulterior completate

prin enuntarea a trei principii care sa guverneze Politica Agricola Comuna:

- principiul Pietei Unice: în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circula

fara restrictii;

- principiul preferintei comunitare: favorizarea consumului de produse originare

din Uniunea Europeana, prin impunerea unor preturi mai mari la produsele din import

(prin intermediul barierelor de natura comerciala) fata de productia interna;

- principiul solidaritatii financiare: masurile comune sunt finante dintr-un buget

comun.

Mecanismul principal al PAC consta în mod traditional în protejarea veniturilor

producatorilor agricoli prin intermediul preturilor garantate, respectiv instituirea unui nivel

ridicat al protectiei vamale fata de concurenta straina combinat, pentru anumite produse,

cu unificarea preturilor de pe Piata Interna, respectiv fixarea unor preturi comune sustinute

la nivel comunitar.

Politica Agricola Comuna intra în vigoare în 1962 si începe efectiv sa functioneze

în 1964. Initial, doar anumite produse au beneficiat de unificarea preturilor (cerealele,

produsele lactate, carne de vita, orezul, uleiul de masline, plantele oleaginoase), pentru

celelalte produse creându-se doar o piata integrata fara unificarea preturilor. În prezent,

circa 90% din productia agricola a Uniunii Europene este reglementata într-un fel sau altul

prin masuri comune. Vinul este parte a acestei politici comune, însa este de mentionat ca

Politica Agricola Comuna este aplicabila doar pentru vinul de masa, pornindu-se de la

premiza ca vinul de calitate superioara nu are nevoie de astfel de mecanisme.

Pentru realizarea obiectivelor Politicii Agricole Comune definite prin Tratatul de la

Roma ca si în spiritul principiilor stabilite prin conferinta de la Stresa, la nivelul Uniunii

Europene a fost construit un sistem complex de reguli si mecanisme care reglementeaza

productia, comertul si prelucrarea produselor agricole, grupate sintetic sub denumirea de

„organizatii comune de piata”. Instrumentele concrete de implementare a organizatiilor

comune de piata iau forma: preturilor de interventie, interventiei pe piata, ajutoarelor