Politică comercială

Politica comerciala este o parte componenta a politicii economice a unui stat, care vizeaza sfera relatiilor economice externe ale acestuia. Ca si politica economica, este atributul fiecarui stat.

Politica comerciala reprezinta totalitatea reglementarilor adoptate de un stat cu caracter administrativ, juridic, fiscal, bugetar, financiar, valutar etc., in scopul promovarii sau restrangerii schimburilor comerciale externe si a protejarii economiei nationale de concurenta straina.

Pentru ca relatiile economice externe sunt un factor important al cresterii economice, principalul obiectiv, pe termen lung, pe care statele il urmaresc cu ajutorul instrumentelor si masurilor de politica comerciala este stimularea dezvoltarii economiei nationale si protejarea acesteia de concurenta straina.

Drept urmare, politica comerciala a fiecarui stat trebuie sa indeplineasca trei functii principale:

1. promovarea relatiilor economice externe, adica impulsionarea exporturilor;

2. protejarea economiei nationale de concurenta straina, ceea ce presupune reglementari si controlul asupra importurilor;

3. urmarirea pentru a realiza un echilibru dinamic in balanta comerciala si balanta de plati, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului.

Din aceste obiective pe termen lung se desprind mai multe obiective pe termen scurt si mediu:

- perfectionarea structurii schimburilor comerciale externe;

- fie restrangerea, fie stimularea comertului cu anumite produse sau grupe de produse;

- orientarea geografica a fluxurilor comerciale internationale: restrangerea acestor fluxuri cu unele tari si dezvoltarea lor cu altele;

- imbunatatirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumparare a exportului.

Toate aceste obiective sunt diferite de la stat la stat, in functie de conditiile interne si internationale.

In perioada postbelica, in conditiile in care interdependentele economice internationale s-au adancit, o reglementare a relatiilor economice intre state a devenit obiectiva, reglementare prin care s-a urmarit coordonarea modului de actiune a statelor in domeniul politicii comerciale. Ca urmare, in afara unor reglementari a relatiilor economice dintre state, in cadru bilateral, regional sau subregional, apare tendinta de multilateralizare a relatiilor economice externe prin intermediul unor acorduri ce au incercat sa codifice anumite principii si reguli, in ceea ce priveste folosirea diferitelor instrumente si masuri de politica comerciala in relatiile reciproce.

In acest domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o activitate specifica a dezvoltat Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT) care, de la 1 ianuarie 1995, a devenit Organizatia Mondiala a Comertului (OMC).

Pana la aparitia OMC, in practica relatiilor comerciale externe s-a aratat ca multe state au elaborat si aplicat diverse instrumente de politica comerciala tot mai variate, prin care au incalcat chiar diverse reglementari si statuari, urmare a anumitor acorduri privind folosirea acestor instrumente in relatiile economice reciproce, in acelasi timp cu promovarea unor puternice tendinte de regionalizare a schimburilor.

In domeniul politicii comerciale, in general, se actioneaza cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente si masuri:

1. masuri de natura tarifara (vamala);

2. masuri de natura netarifara, inclusiv paratarifara;

3. masuri de natura promotionala (de promovare si stimulare).

Primele doua categorii se refera la import, iar ultima vizeaza exportul.

1. INSTRUMENTE DE POLITICA COMERCIALA DE NATURA TARIFARA (VAMALA)

Politica vamala este parte a politicii comerciale.

Politica vamala se realizeaza cu ajutorul reglementarilor adoptate de stat ce vizeaza intrarea sau iesirea in/din tara a marfurilor si care sa implice:

- controlul, cu ocazia trecerii frontierei de stat, a marfurilor si mijloacelor de transport;

- indeplinirea formalitatilor vamale;

- plata taxelor vamale, adica impunerea vamala.

Instrumentele principale prin care se realizeaza politica vamala sunt:

a. tarifele vamale: taxele vamale care se percep asupra marfurilor importate (exportate);

b. legile si reglementarile vamale: coduri vamale si regulamente vamale.

Acestea sunt diferite de la stat la stat, utilizandu-se o gama diferita de instrumente de politica vamala.

In cadrul politicii vamale, impunerea vamala (lata taxelor vamale) are rolul principal si indeplineste trei functii:

- o functie de natura fiscala, pentru ca taxele vamale sunt o sursa importanta de venit la Bugetul statului;

- o functie de natura protectionista, pentru ca protejeaza economia nationala de concurenta straina;

- o functie de negociere, pentru faptul ca statele pot negocia (fie in cadru bilateral, fie multilateral) concesii vamale reciproce sau nereciproce, ce au rolul de a stimula schimburile comerciale.

Taxele vamale sunt impozite indirecte pe care le percepe un stat asupra marfurilor, atunci cand acestea trec granitele vamale ale tarii respective. Ele sunt instrumente de politica vamala de natura fiscala, deoarece sunt sursa de venituri la Bugetul statului. De asemenea, au o influenta directa asupra pretului produselor ce fac obectul comertului exterior.

Taxele vamale se pot clasifica in functie de mai multe criterii, si anume:

1. dupa scopul impunerii sau nivelul impunerii;

2. dupa obiectul impunerii sau dupa felul operatiilor de comert exterior sau directia circulatiei marfurilor in comertul exterior;

3. dupa modul de percepere;

4. dupa modul de stabilire sau de fixare de catre stat.

1. Dupa scopul impunerii avem:

1.a. taxe vamale cu caracter fiscal;

2.a. taxe vamale cu caracter protectionist.

Diferentierea dintre acestea este data de nivelul impunerii (cele fiscale au un nivel mai redus, avand ca scop aducerea de venituri la Bugetul statului, iar cele protectioniste au un nivel mai ridicat, avand ca scop protejarea produselor interne de concurenta externa).

2. Dupa obiectul impunerii sunt: