Preferințe cu privire la consumul de vin

1. Introducere

Astazi praznuim cu cinste, dupa datina strabuna,

Ziua vinului – licoarea cea mai veche si mai buna,

Zamislita din pamantul framantat de-atati romani

In podgoriile noastre, renumite din batrani.

Vinul (din latină : vinum, "viţă") este o băutură alcoolică cu o compoziţie chimică complexă şi se obţine , în general, prin fermentarea mustului de struguri provenind de la diverse varietăţi ale speciei Vitis vinifera (Viţă de vie).

Vinul mai poate fi obţinut şi din alte fructe, flori sau alte ingrediente, existând de exemplu vin de soc, dar prin cuvântul vin simplu se înţelege întotdeauna vin de struguri

Prima dovadă a existenţei strugurilor o reprezintă nişte podgorii fosilizate de acum 60 milioane de ani; iar prima atestare scrisă având legatură cu viticultura apare in Vechiul Testament unde se povesteşte despre Noe care avea o podgorie şi facea vin.

O veche fabulă persană acordă unei doamne de la curte meritul descoperirii vinului. Prinţesa, care pierduse favoarea Regelui, a încercat să se sinucidă mîncând nişte struguri care fermentaseră într-un borcan. Rezultatul a fost o intoxicaţie urmată de un somn adânc. Când s-a trezit, şi-a dat seama că se simte mai bine şi a recâştigat favoarea Regelui arâtându-i originala "metodă", care a fost prezentată întregii curţi.

Este ştiut că prin anii 4000 BC începuse deja cultivarea strugurilor şi producerea vinului. Primele podgorii se crede că au existat pe lângă Marea Caspică şi în Mesopotamia, în zona Iranului de astăzi. Papirusuri din morminte atesta existenţa vinului în Egipt în jur de 2700-2500 BC. Preoţii şi regii aveau acces la vin, în timp ce clasele inferioare beau bere. În Egipt s-au descoperit primele recipiente în care vinul era păstrat, şi s-a observat că oamenii aveau deja cunoştinţe despre efectul temperaturii asupra fermentării vinului.

Vinul a ajuns în Europa o dată cu extinderea civilizaţiei greceşti din jurul anului 1600 BC; în Odiseea şi Iliada ale lui Homer se găsesc pasaje în care se descrie în mod detaliat modul de preparare al vinului. Vinul era un articol important în comerţul grecilor, iar medici vestiţi, printre care şi Hippocrate obişnuiau să îl prescrie foarte des. Tot grecii au fost primii care au invăţat să adauge ierburi şi condimente, pentru a-i da diferite arome.

În vestul Europei, dezvoltarea viticulturii s-a datorat în mare parte influenţei romanilor care au început să clasifice varietaţile de vinuri şi de struguri, identificând şi bolile care atacau viţa de vie precum şi tipurile de sol unde aceasta se dezvolta cel mai bine.

Cea mai veche sticlă de vin a fost descoperită în Germania, intr-un sarcofag; sticla data de la 325 AD şi a fost descoperită în 1867. Era o amfora de sticlă galben-verzuie, iar mânerele aveau forma unor delfini. Dintre toate sticlele descoperite aceasta este singura care şi-a păstrat conţinutul. Lichidul antic avea foarte mult sediment şi conţinea şi ulei de măsline, pe care romanii îl foloseau pentru a preveni oxidarea vinului.

Pe la începutul primului mileniu, vinul era exportat din Imperiu către Spania, Anglia şi Franţa. Dar în curând şi aceste zone şi-au dezvoltat propriile podgorii iar Impăratul roman a interzis importul de vin din Franţa, pentru a elimina această competiţie străină. În secolele următoare, Franţa a ajuns aş domine piaţa vinului în întreaga lume. La început era folosit în scopuri sacre şi în spiritul tradiţiei în timpul Evului Mediu.

Până în 1152, în timpul domniei lui Henric II, Anglia a devenit principalul client al regiunii Bordeaux.

Explorările geografice au adus vinul şi in Mexic, Argentina şi Africa de Sud în anii 1500-1600. Deşi în această perioadă au existat multe încercări de a planta viţa de vie de-a lungul coastei Atlanticului şi în Nordul Americii şi în Bazinul Fluviului Mississippi, nici una nu a avut succes. Viţa de vie plantată murea dupa două sau trei sezoane. Cu toate acestea, în Mexic şi California nu au existat probleme.

Hernando Cortez, guvernator al Mexicului în 1525, a ordonat plantarea viţei de vie; acest fapt a avut aşa un succes ca regele Spaniei a interzis extinderea plantaţiilor, deoarece se temea ca nu cumva colonia să îşi asigure singura tot necesarul de vin. Această lege a împiedicat dezvoltarea industriei vinului în zonă.

În Europa, podgoriile au supravieţuit sub auspiciile bisericii şi ale misiunilor. În 1769, părintele Junipero Serra, franciscan, a plantat prima podgorie în California, în San Diego. Părintele Serra a mai pus bazele a încă 8 misiuni în California, dezvoltând şi plantaţiile de vită de vie, primindu-şi numele de "Părintele vinului Californian".Varietatea cultivată de el îşi avea originea în Mexic şi a rămas cunoscută ca "struguri de la Misiune", dominând producţia vinului în California până în 1880.