Prețuri și tarife

INTRODUCERE

Conceptul de preţ în economia de piaţă contemporană

Privit în termeni generali, preţul poate reprezenta o sumă de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sau serviciu. Cum în viaţa de toate zilele, omul cumpără sau vinde nenumărate bunuri şi servicii, preţul este omniprezent, fiind puţine cuvinte care să aibă frecvenţa, circulaţia si dinamismul cuvântului “preţ”. Începând cu preţul pâinii şi continuând cu preţul unui bilet de spectacol, al unui obiect de folosinţă îndelungată, al unui obiect de artă sau chiar al timpului, în relaţiile dintre oameni, oriunde şi oricând, totul are un preţ.

Din punct de vedere economic, prezenţa preţului este şi mai evidentă: producţia, mărfurile, munca, informaţia, capitalul, valutele, investiţiile, transporturile, serviciile, folosirea pamântului etc. totul se proiectează, se realizează, există sau circulă şi au un preţ şi o valoare în funcţie de acest preţ. Realităţile acestea au făcut şi fac din problema preţurilor o problemă centrală a teoriei şi practicii economice.

Definit sub aspect economic, preţul este expresia bănească a valorii mărfurilor şi serviciilor care fac obiectul schimbului şi constituie totodată o categorie economică.

Istoria ne-a demonstrat că preţul a apărut odată cu apariţia producţiei de mărfuri şi a relaţiilor marfă-bani. Folosirea, acţiunea şi evoluţia preţurilor sunt strâns legate de evoluţia producţiei de mărfuri şi de acţiunea legii valorii şi a legii cererii şi ofertei.

Ca o categorie economică, preţul exprimă relaţiile băneşti care apar şi se derulează între firme, între acestea şi instituţii şi populaţie, între cetăţeni, între firme şi state etc. cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul schimbului. În economia de piaţă, preţul nu se limitează doar la valoarea bunurilor şi serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde în sfera sa şi alte acte şi fapte, putându-se astfel vorbi de: preţul acţiunilor, al obligaţiunilor şi al altor titluri de valoare, preţul concesiunilor (redevenţa), preţul locaţiilor de gestiune, preţul capitalului împrumutat (dobânda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria) etc.

Mărimea preţului este dată de valoarea etalonului preţurilor, adică de monedă şi de mărimea valorii mărfurilor. Supunând analizei, pentru început, relaţiile monedă-preţ şi preţ-monedă, se poate sublinia că între cei doi termeni există o intercondiţionare reciprocă, un raport invers proporţional. Prin urmare, devalorizarea sau deprecierea monedei (prin reducerea cantităţii ei de metal preţios în raport cu vechea paritate sau prin reducerea cursului ei de schimb în raport cu alte valute) duce la creşterea preţurilor şi a inflaţiei şi influenţează negativ nivelul de trai al populaţiei. Este evident efectul asupra creşterii preţurilor pe care l-a avut, în ţara noastră, după decembrie 1989, modificarea cursului de schimb al leului faţă de dolarul S.U.A. şi, în cele din urmă, liberalizarea acestui curs. Fiecare scădere mai importantă a cursului de schimb al leului faţă de dolar, a condus la creşteri imediate sau cu o anumită întârziere a preţurilor.

Revalorizarea sau aprecierea monedei (prin creşterea conţinutului în aur al unei unităti monetare sau prin creşterea cursului ei de schimb în raport cu cursurile altor valute) are influenţă pozitivă asupra preţurilor determinând scăderea sau stabilizarea acestora şi reducerea inflaţiei. Această politică a revalorizării o pot adopta numai ţările cu rezerve de aur în creştere şi cu o economie dezvoltată, mai puţin ţările care trec printr-o criză economică. Moneda instabilă a unei ţări are însă şi alte efecte negative: denaturează preţurile, periclitează realizarea contractelor şi acordurilor comerciale, influenţează importurile şi exporturile, complică efectuarea unor previziuni şi anihilează economiile fructificate.

Modificarea preţurilor influenţează la rândul ei nemijlocit puterea de cumpărare a monedei şi masa monetară. În acest sens trebuie reţinut că scăderea treptată a puterii de cumpărare a monedei noastre naţionale, pâna la niveluri alarmante, pe măsura parcurgerii etapelor de liberalizare a preţurilor, acţiune declanşată în noiembrie 1990 şi continuată în anii următori, nu a fost oprită nici după intrarea în vigoare a Legii concurenţei la 1 februarie 1997.

Putem concluziona că, schimbarea puterii de cumpărare şi de plată a monedei prin devalorizare sau revalorizare determină, în sens invers, variaţii de preţuri, iar acestea la rândul lor, modifică puterea de cumpărare şi de plată a monedei.

În privinţa relaţiei preţ-valoare, se poate menţiona că între preţ şi valoare există, în general un raport de proporţionalitate, evoluţia lor având acelaşi sens.

Făcându-se referire la baza, la factorii de formare a valorii mărfurilor (şi a preţurilor), au existat mai multe curente de opinie, mai multe teorii:

- Teoria valorii muncă, elaborată şi susţinută de reprezentanţii economiei politice engleze: William Pety, Adam Smith şi David Ricardo. Referindu-se la valoarea mărfii, David Ricardo concluziona că, mărfurile, având utilitate (pe care o considera esenţială pentru valoarea de schimb), îşi trag valoarea din două izvoare: din raritatea şi cantitatea de muncă necesară pentru obţinerea lor

- Teoria valorii muncă susţinută de Karl Marx. Acesta a preluat de la clasicii englezi teoria valorii muncă şi a dezvoltat-o până la o formă extremă, afirmând că, din punct de vedere calitativ, valoarea mărfii nu reprezintă altceva decât muncă omenească abstractă, omogenă, nediferenţiată, socialmente recunoscută ca utilă şi că nimic în afară de muncă nu conţine valoarea, iar din punct de vedere cantitativ mărimea valorii este determinată de timpul de muncă socialmente necesar creării bunurilor. Ca urmare, K. Marx absolutizează rolul muncii, în special al celei fizice, în crearea valorii şi neagă rolul utilităţii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitatea fiind redusă la o simplă premisă. Munca este considerată ca singura măsură reală care poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor şi ea constituie preţul real (natural) al unei mărfi, iar cantitatea de bani defineşte preţul nominal al mărfii.