Rolul băncilor centrale în gestionarea crizei financiare recente

Crizele financiare pot fi privite ca o manifestare complexă, care rezultă din influența

cumulată a mai multor factori, având un impact major asupra sectorului financiar și al

economiei reale, care se reflectă în scăderea creșterii economice, reducerea productivității,

creșterea șomajului, deteriorarea percepției investitorilor asupra mediului economic,

reducerea prețurilor activelor, colapsul piețelor de capital și un val de falimente bancare.

Îndreptându-ne privirea spre evenimentele din trecut, constatăm că frecvența, amplitudinea

și consecințele generate de crizele financiare au coordonate spațiale și temporale diferite,

atrăgându-ne atenția atât crize locale, cât și crize globale, care apar din cauza conexiunilor

existente în sistemul financiar. În cadrul acestora, un loc aparte este acordat crizei financiare

globale (2007-2009), a căror efecte negative s-au extins cu repeziciune, datorită gradului

ridicat de integrare financiară, care a favorizat contagiunea. Studiile din literatura de

specialitate Claessens (2010), De Haas și Van Horen(2011), Colander (2013) au identificat

principalele canale de transmisie ale crizei financiare globale: prăbușirea comerțului

internațional, realocarea capitalului global, activitatea internațională a băncilor, lipsa de

lichiditate pe piața interbancară, reorientarea strategiilor investitorilor înspre clase de active

cu un risc redus.

O observație pertinentă cu privire la natura cauzelor crizei actuale a avut-o recent domnul

Necula : „A fost o perioadă când toată lumea avea acces la bani de la instituțiile financiare și

fiecare îi cheltuia după bunul plac. Băncile finanțau aproape orice, iar banii intrau în

economia care “duduia” printr-un consum exagerat al individului. S-a ajuns ca oricine să își

poată permite orice, doar prin prisma faptului că se îndatora pe baza câștigurilor amanetate

pe următorii mulți ani”.

Cauzele și efectele fundamentale ale crizei:

- O trăsătură proeminentă a dezvoltării economice globale a fost persistența unor

pronunțate dezechilibre de cont curent. Ani de-a rândul în S.U.A., dar și în Europa, în Marea

Britanie sau Spania, autoritățile și-au asumat deficite imense de cont curent, finanțate de

excedentele înregistrate în China, Japonia și Germania. În Statele Unite, consumul domestic

total și nivelul investițiilor a depășit substanțial nivelul produsului național care a fost

satisfăcut prin împrumuturi. Țările care au înregistrat surplus au cumpărat active financiare,

fapt ce a menținut ratele de dobândă pe termen lung la un nivel scăzut .

- O a doua trăsătură a dezvoltării economice globale a fost internaționalizarea rapidă a

producției, investițiilor și a conexiunilor financiare - pe scurt, globalizarea. Instituțiile globale

reflectă încă realitățile geo-politice din perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război

Mondial, iar politicile și activitățile lor reflectă nevoile țărilor în curs de dezvoltare/izolate care

solicită susținere. O consecință a acestei lipse de reglare instituțională a fost competiția

jurisdicțiilor de reglementare în domenii precum impunerea fiscală, drept corporatist,

reglementarea sectorului financiar, ș.a. Lipsa unei guvernări globale efective a permis ca

problema dezechilibrelor de cont curent să „supureze”.

- În al treilea rând, ca rezultat al acestor deficiențe dar și ca urmare a turnurii politice

majore în sensul economiilor capitaliste avansate, încă de la începutul anilor `80, asistăm la

un proces susținut și de mare răsunet al retragerii intervenționismului de stat din economie.

Printre altele, proprietatea de stat (și nu în ultimul rând a instituțiilor financiare) a fost redusă,

piața muncii și instituțiile „bunăstării statului” au fost slăbite, comercializate sau privatizate,

reglementarea legală silită a fost abandonată în favoarea unor coduri de conduită și a

așa-zisei „auto-reglementări”.

- Aceste tendințe, probabil încorporate în dezvoltările tehnologice, au dus, în al patrulea

rând, la modificări majore în distribuția veniturilor în majoritatea țărilor capitaliste avansate.

Aceasta a însemnat accentuarea disparităților în venitul personal (o diferențiere mai mare

între săraci și bogați și, în special, o „decuplare” a veniturilor celor bogați de veniturile

restului societății).

- În al cincilea rând, încă este foarte puțin înțeles modul în care aceste realități au

interacționat cu „financializarea” economiei. Acest termen „umbrelă” acoperă diverse

tendințe precum mărimea în creștere a sectorului financiar, volumul extins tranzacțiilor și

produselor financiare (relativ la PIB), transformările guvernanței corporatiste în sensul

„câștigului acționarilor”, utilizarea crescută a opțiunilor pe acțiuni și alte forme de stimulente

(pe termen scurt) pentru senior-manageri, rolul tot mai însemnat al directorilor CEO în marile

companii și modificările în structura și produsele industriei financiare înseși.