Sistemul European de Protecție al Drepturilor Omului

mul beneficiaza de drepturi inerente fiintelor umane oriunde s-ar afla, indiferent de statutul sau regiunea unde s-a nascut, locuieste, munceste sau traieste, indiferent de nationalitate, rasa, sex, credinte religioase si filozofice, stare materiala, fiindca acestea au un caracter universal, ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egale si inalienabile, ca un corolar al libertatii, dreptatii, securitatii si pacii în lume.

Institutia drepturilor omului, care a cunoscut, pe parcursul timpului, un laborios dar si îndelungat proces de cristalizare, se înfatiseaza in prezent ca o institutie deosebit de complexa, ce tine atât de ordinea juridica, interna, cât si cea internationala. Reflectând un anumit standard câstigat de protectia internationala a drepturilor si libertatilot ce apartin oricaror fiinte umane, ea defineste si însumeaza un ansamblu de drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor unii fata de altii, ale statelor de a apara si de a promova aceste drepturi, ale întregii comunitati internationale de a veghea la respectarea drepturilor si libertatilor respective in fiecare tara, intervenind in acele situatii in care drepturile omului ar fi incalcate intr-un anumit stat. Cuprinzând principii, mecanisme,proceduri ce tin de ordinea juridical interna, dar si de cea internationala, institutia drepturilor omului prezinta un caracter bivalent, fiind in acelasi timp o institutie de drept intern, integrata normelor constitutionale, dar si o institutie de drept international, configurând trasaturile unui principiu juridic aplicabil în relatiile dintre state.

Largul interes de care se bucura astazi problematica drepturilor omului constituie, de altfel, o recunoastere de netagaduit a complexitatii si originalitatii acestei institutii juridice, dar si a faptului ca fara aceste drepturi nu se poate înfaptui o societate democratica – conditie fireasca a afirmarii demnitatii fiecarui individ – dar nici realiza cadrul juridic normal indispensabil colaborarii natiunilor.

Nefiind numai o problema interna a statelor, problema drepturilor omului este una dintre problemele majore ale contemporaneitatii, a carei respectare si aplicare demonstreaza capacitatea de întelegere si cooperare a tuturor statelor si popoarelor ca în prag de nou secol si mileniu, sa practice acele masuri si actiuni care favorizeaza democratia, libertatea, întelegerea, cooperarea multiforma, toleranta si prietenia între toate natiunile si statele, grupurile entice si religioase în scopul salvagardarii pacii si securitatii în lume.

Societatea umana contemporana, comunitatea umana nu se poate dezvolta armonios si în ritm ascendent daca aceasta dimensiune fundamentala a ei este ignorata sau nesocotita, caci nesocotirea sau încalcarea acesteia este menita sa duca la întârzieri, disfunctionalitati sau chiar convulsii în cadrul societatii. De aceea, statele si organizatiile internationale create de ele, precum si organizatiile non guvernamentale au instituit norme juridice, tehnici si metode adecvate pentru respectarea drepturilor si garantarea aplicarii efective a acestora. S-a instituit raspunderea internationala a statelor pentru încalcarea drepturilor omului, pentru nesocotirea standardelor internationale în aceasta privinta. Problema nerespectarii drepturilor omului nu este numai o problema nationala, interna a statelor, ci una internationala, mondiala, în a carei respectare este interesata întreaga comunitate internationala si în primul rând Organizatia Natiunilor Unite.

Afirmarea, respectarea si garantarea materiala a drepturilor omului prin legislatia interna a statelor si printr-un control international eficace al Natiunilor Unite si al institutiilor specializate este de natura sa conduca la prevenirea încalcarilor si la corecta aplicare a legislatiei internationale care consacra dreptul omului la viata, demnitate, securitate, la pace, proprietate, la protectia sa sociala si politica împotriva atingerilor aduse persoanei sale, drepturilor sale sacre, împotriva tuturor discriminarilor si vexatiunilor.

Omul, drepturile sale imprescriptibile, reprezinta cea mai mare valoare a umanitatii. De aceea, drepturile sale au fost afirmate, proclamate, consacrate prin mijloace juridice, materiale si institutionale, astfel ca persoana sa fie protejata si apara de efectele nocive ale razboaielor si ale altor acte de barbarie, de manifestarile de intoleranta etnica, religioasa, filozofica si politica.

Dintotdeauna drepturile omului si libertatile fundamentale au reprezentat o tema psihologica, greu de ocolit si imposibil de evitat în dezbaterea publica. Explicatia consta în faptul ca nu exista om în aceasta lume, caruia sa îi fie indiferent, constient sau inconstient, modul prin care îi sunt ocrotite drepturile si libertatile. Faptul ca fiinta umana s-a nascut pentru a-si dezvolta eul si tinde spre deplina lui dezvoltare, ceea ce este util societatii si în acelasi timp si individului determina în acelasi timp libertatea lui personala. Pierderea acestei libertati duce la degradarea si uciderea relatiior de orice fel la care este supusa fiinta umana. Tema politica o constituie importanta cu care este pusa în discutie, de catre cei care acced la putere, nevoia drepturilor omului. Intr-o guvernare sanatoasa unde este asigurata libertatea publica iar dragostea de patrie, cea de libertate si virtutea politica, conduc, cetateanul trebuie sa participe la toate acestea cu raspundere, interes si prseverenta. Deasemenea, drepturile omului si libertatile personale deschid si o tema sociala, pentru ca defapt acest motiv a fost unul principal pentru care aceste drepturi exista astazi. Trebuie subliniat ca indiferent de gradul de capacitate pe care il are un stat, aceste drepturi nu pot fi neglijate iar omul trebuie sa înteleaga ca dimensiunea acceptarii acestor drepturi pentru fiecare dintre noi, nu conteaza , rasa, culoare, statutul social, este esentiala pentru reusita unei convietuiri perfecte .