Starea actuală a mediului în România

Protectia mediului constituie o prioritate a dezvoltarii economico-sociale are ca scop obtinerea unui mediu curat si sanatos care sa nu afecteze posibilitatile de dezvoltare a generatiilor viitoare, este necesara asigurarea protectiei mediului înconjurator si conservarea resurselor naturale, în concordanta cu cerintele unei dezvoltari economice si sociale durabile, precum si cresterea nivelului de educatie si constientizare a populatiei privind realizarea acestor obiective.

Pentru o eficienta a protectiei mediului este necesar un complex de activitati si actiuni judicios corelate în vederea îmbunatatirii conditiilor de mediu si sanatate a populatiei si implica dezvoltarea unei mentalitati adecvate a comunitatii, evaluarea cu realism a problemelor de mediu, stabilirea prioritatilor si elaborarea strategiilor corespunzatoare de rezolvare a acestora si, nu în ultimul rand, schimbarea atitudinii si comportamentului fata de mediul înconjurator si responsabilizarea civica, pentru transmiterea catre generatiile viitoare a unui mediu curat si sanatos cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltarii durabile –economica, ecologica si sociala.

In Romania, problemele de protectie a mediului se pun cu acuitate, în special ca urmare a poluarilor locale, produse în principal în sectoarele exploatarilor petroliere si de minerit, în industriile de prelucrare a minereurilor si petrolului, termoenergetica, industria chimica, de prelucrare a lemnului si celulozei, metalurgie, siderurgie, industria electrotehnica si a constructiilor de masini, industria cimentului, transporturi, gospodaria comunala si agricultura.

Calitatea aerului

Supravegherea sistematica a calitatii aerului, prin laboratoarele Retelei Nationale de Supraveghere a Calitatii Aerului, releva faptul ca nivelul de poluare a atmosferei se mentine ridicat în mai multe zone de pe teritoriul tarii, depasindu-se concentratia maxima admisibila pentru multe dintre noxele evacuate în mediu. Cele mai semnificative depasiri sunt înregistrate la pulberile în suspensie si pulberile sedimentabile, dar si la multe noxe periculoase cum sunt: dioxidul de sulf, oxizii de azot, metalele grele, fenolii, acidul clorhidric si altele.

Cele mai mari valori ale pulberilor în suspensie s-au înregistrat la Arad, Rm. Valcea, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Ploiesti si Zalau. Au fost situatii, ca cele înregistrate la Baia Mare, cînd frecventa de depasire a limitei maxime admisibile a fost de aproape 40%. Pulberile sedimentabile au depasit concentratia maxim admisibila în multe localitati din tara cum sunt: Galati, Braila, Zlatna, Hunedoara, Brasov, Ploiesti, Rovinari, Fieni, Comarnic, Barsesti. Unele dintre cele mai înalte valori au fost observate la Hunedoara unde s-a determinat o concentratie de circa 670 g/mp./luna. Concentratii crescute ale pulberilor de plumb si cadmiu au fost înregistrate la Baia Mare si Copsa Mica, unde frecventele de depasire a limitelor maxime admisibile au peste 85% la Baia Mare respectiv peste 69% la Copsa Mica.

Calitatea apelor

Calitatea apelor din Romania este urmarita conform structurii si principiilor metodologice ale Sistemului National de Supraveghere a Calitatii Apelor, care cuprinde 5 subsisteme, dintre care primele 4 se refera la sursele naturale de apa (apele curgatoare de suprafata, lacuri naturale si de acumulare, ape subterane si ape marine litorale), iar ultimul, la sursele de poluare a apelor si la apele uzate.

Din lungimea totala a principalelor rauri investigate în ultimii ani, 12.862 km (circa 57,5%) s-au încadrat în categoria I-a de calitate; 6.104 km (circa 30%) în categoria a II-a; 1.252 km (circa 6%) în categoria a III-a si 1.879 km (circa 8,6%) în categoria apelor degradate.

Situatiile cele mai defavorabile s-au înregistrat în bazinele hidrografice: Ialomita – cu circa 45% ape degradate, Prut – cu circa 21% ape degradate. Starea calitatii apelor fluviului Dunarea a evidentiat ca, din cei 1.371 kilometri investigati, 830 km ( circa 60,5% ) s-au încadrat în categoria I de calitate si 541 km ( circa 39,5% ) în categoria II.