Era Analogică și Era Digitală în Transmisiile Mediatice

Semnalul analogic se referă la un semnal care are continuitate în timp pe o scara de distribuţie reală a valorilor. Un semnal analogic diferă prin cel digital, prin faptul că în orice moment este măsurabil, are o anumită valoare care poate fi măsurată; semnalul digital, în schimb, este o valoare numerică a unui semnal analogic, masurată la intervale de timp echidistante numite şi esantioane sau valori digitale. Un exemplu tipic de comparaţie este termometrul analogic - care oferă o valoare a temperaturii prin citirea valorii acesteia asociată cu lungimea coloanei de mercur din tubul termometrului - respectiv termometrul digital - care oferă valoare temperaturii printr-un numar (digit) afişat de un dispozitiv electronic (LED, LCD). În cazul termometrului digital, convertorul ADC are rolul de a "converti" valorile termice (care sunt date de schimbarea impedanţei unui rezistor sensibil care intră în contact cu corpul termic) în valori digitale, adica numere. Tehnologia actuală are tendiţa de a trece tot mai mult pe digital, în special informaţia audio/video, din motive de stocare, prelucrare ulterioară, arhivare, transmisie/comunicare. Exemple mai casnice ar fi: pick up (analogic) - CD (digital), VHS video (analogic) - DVD video (digital), telefonul fix clasic (analogic) - digital phone link (digital). Internetul este un sistem digital audio / video, cu multiple aplicaţii în viaţa socială (comunicare, educatie, informare, job, electronic shoping, banking etc ).

În cazul semnalului digital, transmisia de date se face cu ajutorul unor aparate care funcţionează prin conducţia de electricitate. Calculatorul foloseşte un limbaj care transformă impulsurile electrice în coduri desemnate prin 1 şi 0. Cifra 1 semnifică acţiunea "curentul trece" şi cifra 0 înseamnă "curentul nu trece". Unitatea de măsură pentru informaţia specifică unui calculator este digit - ul. Prescurtarea acestui termen, bit, este folosită în mod uzual. Tot de la digit vine şi termenul digital, specific oricărui aparat sau sistem care funcţionează în sistem binar. Bit vine de fapt de la sintagma binary digit, adică semn binar, cod în sistemul binar. Termenul a fost folosit pentru prima oară în 1946, de către John Tukey, un statistician faimos care a îndeplinit funcţia de consilier a cinci preşedinţi americani. Un singur bit poate avea deci una dintre cele două valori, 0 sau 1. Bitul aparţine deci sistemului binar, care nu cuprinde decât cele două semne. În viaţa de zi cu zi, folosim însă sistemul decimal, care cuprinde 10 semne, de la 0 la 9. Toate celelalte numere se formează combinându-le pe cele 9. Toate operaţiile pe care noi le facem în sistem decimal (adunare, scădere, înmulţire, împărţire) sunt posibile şi în sistemul binar. În sistemul binar, puterile lui 2 au un rol important. De acceea, în lumea calculatoarelor, totul se judecă în funcţie de cifrele 8 (2 la puterea a 3-a), 64 (2 la puterea a 6-a), 128 (2 la a 7-a) şi 256 (2 la a 8-a). Cantitatea de RAM, de exemplu, se măsoară în aceste cifre.

Informaţia este cu atât mai bogată cu cât se combină biţi consecutivi în unităţi mai mari. De exemplu, un octet este compus din 8 biţi consecutivi. Atenţie! În engleză octet se spune "byte", care este abrevierea de la "binary term", unitate de stocare capabilă să reprezinte un singur caracter (de exemplu litera "a"). Diviziunile superioare ale bitului sunt: octet, kilobit (Kb, înseamnă 1024 de biţi), megabit (Mb, 1 048 576 de biţi), gigabit (1 073 741 824 de biţi). O dischetă de 1,44 Mb, de exemplu, este capabilă să stocheze aproximativ 1,4 milioane de caractere, sau aproximativ 3000 de pagini de informaţie. Un sistem se numeşte digital atunci când pentru prelucrarea numerelor şi a simbolurilor nenumerice el foloseşte valori discrete, de exemplu câteva tensiuni electrice diferite pre-stabilite. Prelucrarea poate cuprinde înregistrarea, modificarea, transmiterea, stocarea sau afişarea acestora pe dispozitive corespunzătoare. Prin contrast, sistemele cu semnale analogice folosesc un spectru continuu de valori, plasate de obicei între două valori-limite. Nu există tip de informaţie care să nu poată fi codificată în formă digitală.

Tehnicile digitale sunt folosite în special în electronică şi la computere. Aici informaţia din lumea reală este convertita la formă numerică binară, aşa cum se întâmplă în domeniile de audio digital, fotografie digitală şi multe altele. De obicei, codificarea digitală este următoarea: un 0 când semnalul lipseşte, şi un 1 când semnalul e prezent. Transmisiunile digitale, cu cod în impulsuri PCM (Pulse Code Modulation), au apărut din nevoia oamenilor de a folosi cât mai eficient banda de transmisie. Încă din 1954 în Statele Unite au funcţionat sisteme bazate pe acest principiu, care aveau capacitatea de a multiplexa pe acelaşi suport de Cupru, 24 de canale telefonice.

Televiziunea prin satelit a demonstrat existenţa unei cereri pentru canale numeroase şi diferite, dar nu este încă sigur cât de puternică este această cerere şi dacă se va instala pe toate pieţele. În Marea Britanie, de exemplu, numai o cincime din familii folosesc televiziunea în general, dar numărul lor este în creştere, deşi înceată. Pe de altă parte, cei care le folosesc dedică 35% ,din timpul lor, vizionarii diferitelor programe. Dezvoltatrea televiziunii prin satelit a fost posibilă datorită tehnicii avansate din domeniul sateliţilor, a recepţiei datelor transmise prin sateliţi dorinţei crescande a guvernelor să controleze telecomunicaţia şi transmisiunile prin satelit. Industria s-a dezvoltat mai întâi în Statele Unite ale Americii, în jurul anilor 1970-1980, sub formă sistemelor de televiziune prin cablu. Ea a fost susţinută de cererea telespectatorilor de a vedea imagini mai calitative decât cele oferite de furnizorii terestrii. În Marea Britanie, sistemul DTH a fost inugurat la numai câţiva ani după cablu şi a reuşit să fie conurenta reală în scurt timp. Până la sfârşitul anului 1995 existau deja 3,6 milioane de familii care beneficiau de serviciile companiei lui Rupert Murdoch, British Sky Broadcastng (BskyB) şi se estima prezenţa a numai 1,3 milioane de familii ce beneficiau de sistemul prin cablu În Germania, cea mai avansată ţară din lume în acest domeniu, existau 15,8 milioane de familii cu cablu şi mai mult de 6,5 milioane de familii care receptionau semnalele transmise prin satelit Piata Britanică a televiziunii prin cablu şi prin satelit erau dominate de companii ca BskyB , distribuitorii americani de programe şi servicii telefonice din S.U.A. Murdoch şi distribuitorii de programe americani au avut de asemenea un rol foarte important în dezvoltarea comunicaţiilor prin satelit în Asia, în căutarea unei noi pieţe. Murdoch a lansat compania STAR TV din Hong Kong, acoperind o mare prte din suprafaţa Asiei, dar ţintind în particular spre pieţele de desfacere colosale din China şi India. Alte pieţe-cheie sunt ţări ca Japonia, Thailanda, Malayesia şi Indonesia. În sud, Australia îşi lansează şi sisteme prin cablu, iar Noua Zeelandă construieşte noi astfel de sisteme pentru a suplimenta transmiterea terestră. Distribuitorii vestici de programe au lucrat la rândul lor cu partenerii locali pentru dezvoltarea acestei industrii.