Gazetăria lui Mircea Vulcănescu

S-a nascut pe 3 martie 1904 la Bucuresti în familia unui inspector financiar. Clasele primare le-a absolvit în Capitala, gimnaziul la Iasi si Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupatiei germane), iar liceul l-a urmat la Galati si Bucuresti. De foarte tînar si-a descoperit dexteritati de activist social: la 12 ani a devinit cercetas, iar la 16 s-a înscris în Societatea culturala "Înfratirea româneasca". Din adolescenta a scris poezii si eseuri ("Constiinta nationala la români", ”Cine e poetul românismului”).

În timpul studentiei (Facultatea de Filosofie si Litere si la Facultatea de Drept din Bucuresti)a scris mai multe lucrari filosofice: Cercetari asupra cunostintei, Introducere în fenomenologia teoriei cunostintei, Misticismul si teoria cunostintei. A proiectat Sistemul meu filosofic: existentialismul. A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR. Si a crescut sub influenta profesorilor sai Dimitrie Gusti si Nae Ionescu. Începînd cu toamna lui 1925 Mircea Vulcanescu Vulcanescu a facut studii de specializare la Paris, intentionînd sa-si dea un doctorat în drept si altul în sociologie. Vremurile nu i-au permis sa-si definitiveze studiile. În iarna lui 1927, a început colaborarea la Gândirea. A continuat sa aiba o vie activitate în cercurile cultural-religioase la Paris, unde a conferentiat în repetate rînduri. În octombrie 1928, a început sa colaboreze la Cuvântu, unde va scrie pîna la suspendarea din 1933 a ziarului.

Pe 13 octombrie 1931 a iesit în public asociatia culturala ”Criterion”, la simpozioanele careia Vulcanescu a sustinut comunicari. A colaborat la Viata Universitara, Realitatea ilustrata, Ultima ora, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studentesc, Gînd românesc, Ideea Româneasca, Excelsior, de multe ori sub pseudonim. Din iunie 1935, a detinut functia de director general al Vamilor pîna în septembrie ’37, cînd a fost demis dupa ce a descoperit contrabanda cu bauturi si tigari facuta de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicatiilor. Totusi, a fost numit director al Datoriei Publice în acelasi Minister al Finantelor. În acei ani a calatorit mult pentru interesele statului român în mai multe capitale europene. În anii urmatori, a ocupat de asemenea pozitii importante în administratia nationala: 1940-1941, director la Casei Autonome de Finantare si Amortizare si presedinte al Casei Autonome a Fondului Apararii nationale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 sa fie subsecretar de stat la Finante, pîna la 23 august1944. În aceasta perioada, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Gusti. Regele Carol al II-lea si ulterior regele Mihai I i-au conferit distinctii si mari ordine nationale, în semn de recunoastere pentru serviciile aduse statului român.

Închis la Aiud, alaturi de majoritatea elitei românesti, Mircea Vulcanescu a tinut o serie de conferinte considerate subversive de tortionari, pentru ca le mentinea oamenilor moralul. Astfel ca a fost izolat, la fel ca alti 12 barbati din celula sa, în hrubele sectiei 1. Acolo au fost dezbracati în pielea goala si lasati într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care sa sada. Epuizat, unul dintre detinuti a cazut din picioare dupa cîteva ore. Vulcanescu s-a asezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viata. Filosoful a murit însa pe 28octombrie 1952, bolnav de plamîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani si a lasat un îndemn: "Sa nu ne razbunati!".

Principalele publicatii ale lui Vulcanescu:

- Teoria si sociologia vietii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)

- În ceasul al 11-lea (1932)

- Cele doua Românii (1932)

- Gospodaria taraneasca si cooperatia (1933)

- Razboiul pentru întregirea neamului (1938)

- Înfatisarea sociala a doua judete (1938)

- Dimensiunea româneasca a existentei (1943)

Mircea Vulcanescu este unul dintre geniile enciclopedice ale culturii românesti; un geniu prodigios si un practicant al vietii crestine. Dupa capitularea din 1945, a fost arestat si el odata cu toti membrii guvernului de atunci si a fost condamnat pentru vinovatia de a fi sustinut razboiul impus de însusi cei care ne anexasera din trupul tarii. In terminologica comunista se facea si el vinovat de «dezastrul României».

In închisoare, mai vizibil decât oriunde, a avut ocazia sa puna in pratica morala crestina, pe care o propavaduise dela catedra si in scrisul sau, din cauza conditiilor speciale de viata creiate de guvernul comunist, cu intentia de a lichida pe toti prizonierii politici.