Greșeli în Presa Actuală

Comunicarea este ceea ce permite stabilirea unei relaţii între persoane, între obiecte sau între persoane şi obiecte. Ea desemnează fie acţiunea de a comunica, fie rezultatul acestei acţiuni. Procesul care permite fie unuia sau mai multor emiţători, fie unui emiţător colectiv să difuzeze mesaje cu ajutorul unui dispozitiv tehnic (text tipărit în cazul presei scrise, ecran, microfon în cazul televiziunii, în cazul interviurilor, emisiunilor de televiziune etc.) spre unul sau mai mulţi receptori constituie comunicarea mediatizată.

Mass-media sunt în general definite ca suporturi tehnice ce servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separaţi. Aceste mijloace de comunicare în masă oferă informaţii unui public ţintă. În funcţie de public acestea îşi redactează materialele şi le oferă publicului-receptor. Materialele trebuie corect redactate pentru a fi înţelese de indivizi, fără ca aceştia să fie influenţaţi în vreun fel sau altul.

În presa tiparită informația trebuie atent redactată. Un cuvânt greșit ales poate obține un efect contrar celui scontat, poate induce cititorii în eroare, poate oferi informații greșite. O exprimare incorectă, improprie introduce ambiguități în textul jurnalistic. Un cuvânt în minus face mesajul incomplet. Folosirea neologismelor de ultima oră, a limbajului de specialitate în textul jurnalistic trădează insuficienta cunoaștere de către jurnalist a faptului pe care îl pune în atenția publicului. Toate acestea conduc la un singur rezultat: ziarul nu este citit, iar jurnalistul nu are credibilitate.

Există o serie de erori jurnalistice care conduc la neînțelegerea textului de către cititor, la influențarea, manipularea acestuia prin oferirea unei informații greșite sau a unei perspective subiective asupra faptului prezentat. Acestea sunt: erorile și capcanele jurnalistice, tonul și unghiul de abordare gresște, subinformarea, suprainformarea, ambiguitatea. Toate acestea ingreunează perceperea textului și în unele cazuri manipulează mai mult sau mai puțin cititorii.

Discursul jurnalistic trebuie adaptat la așteptările publicului, atât publicul cât și jurnaliștii acceptând aceleași coduri și convenții culturale. Exprimarea exactă este însă pândită de multe capcane care trebuie evitate de jurnaliști și recunoscute de cititori în cazul în care ajung să fie publicate. Aceste capcane sunt: eufemismul, clișeul, argoul, jargonul și cuvintele depreciative. Lor li se adaugă o serie de erori des întâlnite în presa scrisă: pleonasmul, tautologia și erorile logice.

Eufemismul reprezintă modul de a te exprima atenuat. Folosit în textul jurnalistic, eufemismul atenuează, deformează, ascunde realitatea. Pe de alta parte, atunci când eufemismul are conotații ironice se poate întampla ca în textul destinat informării să apară exprimarea opiniei, o eroare profesională și etică gravă, care poate masca o intenție propagandistică. Prin urmare, eufemismul transformă, oferă aceeași realitate în mai multe feluri. Folosit excesiv acesta conduce la pretiozitate, la transmiterea unei realități aseptizate.

Clișeul reprezintă o formulare care s-a uzat, în urma folosirii îndelungate. Folosirea lui face discursul plictisitor, pentru că nu oferă nici o informație nouă. Mai mult decât atât, el este semnul unei slăbiciuni în observarea realității de către jurnalist, al incapacității lui de a sesiza și transmite noul, al inabilității lui de a se exprima. Clișeul, formula prefabricată, reprezintă materia prima a limbii de lemn. Aceasta ascunde adevaratele intenții, deturnează atenția, nu exprimă. Limba de lemn este o diversiune care ofera un fals sentiment de confort psihic și intelectual.

Argoul reprezintă limbajul străzii, având o dinamică aparte prin comparație cu limba literară. El există și se dezvoltă în special prin metaforizare. De obicei, nu poate fi folosit în discursul propriu-zis al jurnalistului. El există și se dezvoltă în special prim metaforizare. De obicei, nu poate fi folosit în discursul propriu-zis al jurnalistului. Poate însă să apară citat pentru a arata personajul, pentru a-l situa social, cultural și geografic, prin limbajul pe care îl folosește.

Jargonul este termenul pentru limbajele de specialitate. Folosit între specialiști, acesta poate să apară în presa de specialitate. În schimb, în presa de popularizare sau în presa de informare generală, jargonul trebuie corect tradus într-un limbaj accesibil tuturor, fără a altera realitatea. Apropiate de sfera jargonului sunt neologismele de ultima oră, de cele mai multe ori inutile, numite și barbarisme. De regulă, acești termeni nefiind cunoscuți de majoritate, contribuie la realizarea unui text obscur, al cărui înțeles este incert, neclar.

Cuvintele depreciative reprezintă injurii sau chiar calomnii, atentând la dreptul la imagine al oricarui ins. O variantă mai subtilă a exprimarii depreciative o constituie insinuarea. La nivelul implicit al enunțului, insinuarea acuză, înlatură prezumția de nevinovăție, înlocuind-o automat cu prezumția de vinovăție. Atribuirea aluzivă a unor false intenții, a unor false valori/nonvalori interlocutorului reprezintă modalități de realizare a insinuării.

Pleonasmul și tautologia reprezintă erori des întâlnite în presa scrisă. Acestea sunt sinonime, inclusiv la nivel frastic, inutile. În redactare, tautologia devine sinonima cu redundanța inutilă, cu perifrază. Exprimarea unei singure idei în cuvinte diferite, tautologia se distinge de pleonasm prin aceea că nu implică o eroare de exprimare. Ea reprezintă totuși un indiciu al subinformării.

Erorile logice reprezintă raționamente greșite, care induc cititorul în eroare o eroare des întalnită este definiția circulară, din care lipsește diferența specifică. Deducția și inducția trebuie să fie corecte în discursul jurnalistic, jurnalistul trebuie să realizeze și să mențină acurateațea, exactitatea informației. Raționamentele, necesare printre altele pentru că oferă textului credibilitate, trebuie conduse în mod corect, limpede.