Interviul în presa scrisă

În condiţiile actuale, nevoia de comunicare stăpâneşte mai mult ca oricând individul şi comunitatea pe care o reprezintă. Asigurarea unui dialog liber în societate, a unui schimb continuu de idei şi valori reprezintă una din misiunile şi preocupările de bază ale mijloacelor de comunicare în masă. Dintre toate formele intervenţiei ziaristice, interviul răspunde în cea mai mare măsură dorinţei individului de a comunica.

Apărut sub zodia dialogului, interviul constituie una din cele mai eficiente modalităţi de asigurare a comunicării: individ cu alt individ, individ cu grupul social pe care-l reprezintă, grup social cu alt grup social, societate cu factorii de decizie, comunitate socială cu altă comunitate socială. Tocmai prin această particularitate, probabil, se explică una din cauzele proliferării interviului, prin multiplele tipuri ce-l caracterizează, în paginile presei scrise şi în programele de emisie ale posturilor de radio şi de televiziune. Este, de fapt, şi ceea ce determină actualitatea temei prezentului studiu.

Astăzi, interviul cunoaşte nu numai un adevărat reviriment, dar şi o practică veritabilă de profesionalitate. În ultimii ani problematica pusă în discuţie prin intermediul acestui gen s-a extins, spectrul persoanelor intervievate s-a lărgit. De fapt, pentru presă nu mai există teme tabu, chestiuni ce n-ar putea fi abordate. Participanţii la discuţii au devenit mai sinceri şi mai deschişi, atât în formularea întrebărilor, cât şi în răspunsurile date. Astfel, interviul poate fi considerat o modalitate eficientă de punere în circulaţie, dar şi de valorificare a multiplelor idei, opinii, exprimate atât de personalităţile publice, cât şi de orice persoană – deţinătoare de informaţie utilă pentru publicul larg.

O investigaţie a locului şi rolului interviului în comunicarea mediatică contemporană, a modalităţilor de valorificare a potenţialului acestui gen ziaristic, ar fi utilă nu numai pe plan teoretic, completând tabloul general al evoluţiei sectorului mediatic şi contribuind în mod real la dezvăluirea stării actuale şi a tendinţelor relevante, înregistrate în activitatea jurnalistică în circumstanţe noi, dar şi pentru cei care practică interviul în presa de astăzi.

Dacă toate celelalte genuri ziaristice sunt opera unui singur autor - ziaristul, interviul este o opera de coautorat: ziarist şi intervievat chiar daca la iniţiativa primului. Şi asta pentru că veridicitatea informaţiilor şi adecvarea la realitate a opiniilor dintr-un interviu nu cad exclusiv în seama ziaristului, ci şi în cea a interlocutorului. Oricât de bine informat ar fi ziaristul şi oricât de bun cunoscător al ariei tematice în care se înscrie interviul, ziaristul nu este posesorul tuturor răspunsurilor de care este interesat, la un moment dat, publicul mass media. Altfel, n-ar mai avea nevoie de interlocutor. Nu este mai puţin adevărat, însă, că o bună documentare şi familiarizarea cu tema îi dau ziaristului posibilitatea să-şi ţină interlocutorul cât mai aproape de adevărul faptelor şi de adecvarea opiniilor la realitate.

Opera de coautorat, din punctul de vedere menţionat mai sus. interviul este, în ultimă instanţă, operă ziaristică, iar responsabilitatea privind calitatea sa ca text de presa revine, în totalitate, ziaristului.

Altfel nu s-ar explica de ce doi (sau mai mulţi) ziarişti realizează, cu acelaşi interlocutor (şi chiar pe acelaşi subiect), două (sau mai multe) interviuri extrem de diferite din perspectiva calităţii ziaristice.

Ţine de ziarist să apeleze la interviu ca gen, atunci când este cu adevărat nevoie, să propună o temă care se plasează în plină actualitate şi să-şi aleagă interlocutorul cel mai potrivit scopurilor sale ziaristice.

Etapele elaborării unui interviu

Logica internă a demersului, validată de practica ziaristică, impune, în elaborarea unui interviu, următoarele etape:

a) alegerea temei şi a interlocutorului;

b) documentarea;

c) pregătirea întrebărilor;

d) realizarea;

e) redactarea.