Mass-media și Persuasiunea

Mass-media si persuasiunea

Traim într-o epoca în care mai multe mii de inteligente dintre cele mai bine pregatite si-au ales drept obiect de activitate patrunderea în spiritul public colectiv. Scopul: sa manipuleze, sa exploateze, sa controleze. Efectul: mentinerea tuturor într-o stare de neputinta generata de deprinderi mentale perpetuate la nesfârsit. De vreme ce atâtia specialisti sunt angajati în reducerea oamenilor la aceasta conditie de neajutorati, pare justificata încercarea de a gasi metode pentru a inversa procesul.

Dupa ce a facut lumea medievala una cu pamântul, tehnologia Gutenberg a extins capacitatea de recuperare a omului prin viteza. Caligraful Evului Mediu nu avea nici un sprijin în parcurgerea textelor din Antichitate; în schimb, presa inventata de Gutenberg i-a pus la dispozitia renascentistilor pe toti clasicii antici.

În 1831, Lamartine i-a spus redactorului sef al revistei Revue Europeenne: „Înainte de sfârsitul acestui secol, jurnalismul va însemna o forta imensa, înglobând întreaga gândire omeneasca. (…) Singura carte posibila de acum înainte este ziarul.” Afirmatia lui pare sa fie contrara ideilor lui Platon, care pleda pentru traditia orala, considerând scrierea ca fiind o revolutie în primul rând distructiva.

Fenomenul atât de complex al comunicarii de masa a cunoscut numeroase tipuri de definire si numeroase perspective de clasificare. Dupa Christian Wright, „comunicarea de masa este orientata catre audiente largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de catre comunicator; mesajele sunt transmise în mod public si sunt calculate astfel încât sa ajunga repede la public”. Termenul de mass-media s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintre un cuvânt englezesc, „mass”, care trimite la masa de consumatori ai acestor forme culturale si un cuvânt latin „media”, în forma sa de plural, care se referea la suportul pe care sunt fixate aceste mesaje.

„Prima datoriei a presei este sa obtina cele mai noi si mai corecte informatii despre evenimentele vremii si, dezvaluindu-le de îndata, sa le împartaseasca întregii natiuni”, spunea, în 1852, editorul celebrului ziar „The Times”.

Întrebati niste oameni pe strada daca presa din România este un libera. Cele mai multe raspunsuri vor fi afirmative. Oamenii va vor spune ca, în urma Revolutiei

din 1989, în România se poate vorbi despre o presa libera. Si, potrivit sondajelor de opinie, alaturi de Biserica si Armata, presa se afla pe locul al treilea într-un clasament al încrederii populatiei. Dar, ca orice oameni, si jurnalistii au limite. Fiecare cotidian, de pilda, ar trebui sa publice zilnic o precizare care sa sune cam asa:

Acest ziar, cu sutele de mii de cuvinte pe care le contine, a fost produs în circa 15 ore de un grup de oameni supusi greselii, care lucreaza în birouri aglomerate si încearca ca afle ce se întâmpla în lume de la persoane care uneori ezita sa le furnizeze informatii, iar alteori îi obstructioneaza pur si simplu.

De cele mai multe ori, timpul scurt si lipsa frecventa a accesibilitatii informatiilor sunt doua limite endemice ale profesie. Desi majoritatea institutiilor doresc sa afiseze un ton de omnipotenta, redactorii sunt de multe ori supusi greselii, mai ales atunci când lucreaza sub presiune. Alteori, controlul exercitat de directorii publicatiilor impun o cosmetizare a informatiei.

Institutiile mass-media sunt, la urma urmei, firme, care, daca doresc sa supravietuiasca, trebuie sa faca bani. Posturile comerciale obtin profit din publicitate, se spune. De multe ori însa, sa fac compromisuri. Si asta pentru ca valorile celor ce au control asupra ziarelor sunt cu totul diferite de cele ale jurnalistilor. Desi pretind ca respecta concepte ca adevarul, onestitatea sau virtutea, acestia urmaresc, de fapt, sa se îmbogateasca, sa faca propaganda sau ambele. Fie ca e vorba de stat, administratie locala, partide politice, companii multinationale, firme mixte, întreprinderi independente, banci, companii petroliere sau oameni cu bani, se urmaresc aceleasi scopuri.