O cercetare asupra evoluției presei românești comuniste și postcomuniste. Contribuția mass-mediei la orientarea opiniei publice spre noul sistem democratic

I. Premise. Trasaturile presei înainte de ‘89.

Instaurarea comunismului a însemnat pentru presa acceptarea si promovarea unui tip de discurs total neadaptat societatii civile si nevoilor sale de informatie si de cunoastere. În contradictie cu presa scrisa dinaintea comunismului, unii jurnalistii se transformau în propagandisti, iar scriitura lor era disimulata, mobilizatoare si falsa. Mesajele mass-media facilitau îndoctrinarea cu idei comuniste, eliminând aproape complet rolul sau de informare, de cunoastere si de îndrumare a opiniei publice spre alte orizonturi înafara celui comunist, iar perioada de tranzitie de la jurnalismul de obedienta la cel de opozitie a avut dificultati dintre cele mai diverse, de la cele de natura tehnologica, pâna la cele legate de mentalitate, greu de eradiat.

I. 1.Cenzura

Printre caracteristicile regimului comunist asupra presei scrise, aspectul cel mai drastic il reprezinta cenzura, fiind suprimat, chiar înainte de publicare, orice cuvânt, expresie a unei pareri, a unei idei în contradictie cu ideologia comunista. Din nefericire, masurile restrictive nu se impuneau doar în presa scrisa, cenzura si cenzorii de diferite specializari subzistau si în cinematografie, teatru, opera sau literatura, unde nici o carte, film sau alta opera artistica nu putea fi exploatata daca nu primea viza de control.

Poate sectorul cel mai afectat de cenzura il reprezinta televiziunea si radioul, unde cenzorii erau cei mai numerosi. Faptul ca, Televiziunea Româna transmitea din anul 1959 un program de 81 de ore pe saptamâna, iar dupa anii ’80 a ajuns sa transmita în jur de 14 – 30 saptamânal, iar în grila de programe majoritatea emisiunilor erau politice si patriotice, demonstreaza ca mesajul transmis nu era altceva decât propaganda comunista. Totusi, trebuie sa mentionam ca emisiunile de divertisment erau produse de jurnalisti cu talent, iar, în limita timpului disponibil, se transmiteau spectacole de teatru, emisiuni culturale si filme artistice care erau vizionate cu multa placere de catre telespectatori.

Acest control al Partidului Comunist Român si mai cu seama controlul exercitat de catre Ceausescu si Elena, devine evident pe la mijlocul anilor ’70, atingând proportii patologice în urmatoarea decada. Era aproape imposibila aparitia unor mass-media alternative sau de opozitie, cele câteva tentative de a publica materiale critice la adresa autoritatii comuniste erau repede înabusite, însa, cu timpul, oamenii au învatat sa citeasca printre rînduri. Totusi, teama sanctiunilor sau a represaliilor de orice natura, ii conducea pe jurnalisti sa isi fixeze interdictii dincolo de cele impuse de autoritati, ii conducea la autocenzura, iar o astfel de autolimitare reprezenta o amenintare mai mare pentru libertatea de exprimare si de informare.

In concluzie, posibilitatile cetatenilor de a se informa corect, dintr-o sursa sau alta, erau infime, iar interdictiile impuse, fie pentru împiedicarea aparitiei publicatiilor ilegale sau clandestine, erau exagerate. S-a ajuns pâna la neputinta de a-ti procura o masina de scris proprie doar cu aprobarea scrisa a autoritatilor. Este evident ca, pentru introducerea doctrinei comuniste si a cultului personalitatii, Ceausescu s-a folosit de toate mijloacele si tehnicile manipularii în masa si a reusit, ce-i drept si prin forta, sa-si duca la bun sfarsit strategia.

I.2. Limbajul de lemn

Despre limbajul de lemn se vorbeste din ultimele decenii ale secolului nostru, iar în spatiul românesc, doar dupa revolutia din decembrie 1989. Fenomenul lingvistic este anticipat de catre George Orwell în romanul «O mie noua sute optzeci si patru » dar mai cu seama în eseul Politics and English Language si The Principles of Newspeak. Limbajul de lemn este o trasatura a regimurilor totalitare si era utilizat în mod determinat pentru a masca realitatea si pentru a impune formelor de comunicare sociala si membrilor societatii, posibilitatea de ai manipula pe altii, de a le induce moduri de gandire conforme cu ideologia. Ca subsistem al unei limbi, nouvorba, asa cum mai este denumita, desemneaza elemente lexicale si unitati frazeologice specifice, cu caracter de expresii fixe si clisee, ceea ce ofera o minima transparenta si o exprimare codificata.