Opinia publică și mass media

O lucrare despre mass media şi opinia publică, este în bună măsură o lucrare despre societate, despre modul său de formare, despre mecanisme care îi explică evoluţia. Potrivit lui Vincent Price, conceptul modern de opinie publică este, în cea mai mare parte, un produs al Iluminismului şi se asociază cu momentul în care distincţia dintre stat şi societate, dintre persoane oficiale specializate şi publicul larg devine parte integrantă a concepţiilor democratice şi liberale din secolul al XVIII-lea. Există istorici care consideră că termenul are origine englezească, dar cel care este creditat că ar fi folosit pentru prima oară termenul l’opinion publique, în anul 1744 este Jean-Jacques Rousseau. Sistemul mass media asigură circulaţia informaţiilor, opiniilor, interpretărilor şi abordărilor considerate a avea semnificaţie socială şi reprezintă o adevărată legătură informaţională între diverse părţi şi segmente sociale. Nu discutăm acum dacă media acţionează în numele opiniei publice.Însă, este cert că ele contribuie la cristalizarea şi apoi, la promovarea unor orientări, curente dominante, preocupări ale opiniei publice. Există teorii şi interpretări care consideră că impactul media asupra opiniei publice este hotărâtor, aşa cum alte interpretări apreciază că putem vorbi despre o influenţă minimă. O lucrare despre mass media este implicit o lucrare despre opinia publică, despre corelaţiile multiple dintre mesajele mediatice şi comportamentul oamenilor. De ce este lumea de astăzi preocupată de media şi de impactul lor social? Pentru că media influenţează opinia publică, modelează atitudini, prefigurează comportamente şi reacţii. Cel puţin pentru moment, media au câştigat, se pare, disputa, devenind forţa cu cel mai mare impact asupra opiniei publice. Ele au reuşit chiar o performanţă ieşită din comun, să se substituie opiniei publice, pretinzând că vorbesc în numele ei.

În decursul istoriei au existat cinci invenţii importante pentru teoria comunicării, fiecare legată de dezvoltarea unui nou mijloc de comunicare cu ceilalţi. Orice inovaţie a modelat si a schimbat lumea, cat si destinul uman pentru totdeauna. Deasemenea fiecare a pus la dispoziţia fiinţelor omeneşti modalităţi profund diferite de a-şi reprezenta universul si de a interacţiona mult mai eficace si cu grade variate de durabilitate.

1. Inovatii in domeniul mediatic

Invenţiile sunt: cuvântul rostit, cuvântul scris, cuvântul tiparit, cuvântul electronic si cuvântul electronic interactiv. Pentru primele trei am avut nevoie de mii de ani. Cea de-a patra a început cu mai bine de 150 de ani în urmă, dar s-a impus cu adevarat în ultimii 75 de ani, în vreme cel, cea de-a cincea nu datează decât de câţiva ani. Pe când eram creaturi asemănătoare omului, ne-am folosit de gesturi şi mormăieli în comunicare. De-a lungul a mii de ani, am înfăptuit ceea ce avea să fie prima inovaţie comunicaţională din istoria omenirii: puterea de a vorbi şi de a simboliza. Acest aspect a avut drept efect adunarea în grupuri sau triburi si a făcut posibilă împărţirea muncii, apariţia ritualurilor şi religiilor, dar şi clasificarea perioadei respective într-o istorie simbolizată prin mituri, balade şi legende. Forţa progresului o simţim în locul de cinste ce i se acordă cuvîntului rostit atât în diverse credinţe religioase cât şi în viaţa cotidiană. De exemplu în Geneză orice faptă săvârşită de Dumnezeu a fost intermediată de cuvânt. Vorbirea a fost catalizatorul creaţiei nopţii şi a zilei, a apei şi pământului, a vieţuitoarelor, cât şi a omului „ Să fie lumină” . În viaţa cotidiană se regăseşte aceeaşi atitudine faţă de vorba rostită. De exemplu trebuie să jurăm pentru a depune mărturie sau pentru a ne adresa în tribunal. Momentele importante din viaţa unui om sunt marcate prin rostire. De pildă în cadrul căsătoriei, jurămintele se fac cu voce tare. În triburile americane băştinaşe informaţia şi ştiinţa erau deţinute exclusiv de persoanele în vîrstă. Cei din tribul Lakota obişnuiau să înzestreze orice pereche de tineri căsătoriţi cu un bătrân pentru a trăi în cortul lor, ocupându-se de treburi uşoare, putând astfel oferi, oricând sfatul necesar. Astfel nu existau bătrâni neajutoraţi.

Următoarea invenţie importantă a fost descoperirea alfabetului fonetic. Cu ajutorul acestuia informaţia s-a putut aduna şi stoca. Cuvântul scris a permis consemnarea în documente a proprietăţii asupra pământului şi astfel s-a ajuns la centralizarea puterii. Cunoaşterea însemna putere şi era deţinută de cei care îşi permiteau scribi, mai exact regii, împăraţii, stăpânii feudali. Marile biblioteci antice constituiau depozitele cunoaşterii, însă nu se puteau împrumuta cărţi ca în zilele noastre. Bibliotecile erau particulare, astfel încât omul obişnuit nu avea acces la cunoaştere şi informaţii, râmânând la baza ierarhiei sociale ca ţăran sau sclav. Pentru accesul la informaţii a fost nevoie de o îndelungă aşteptare până în secolul al optsprezecelea, când Benjamin Franklin a inventat sistemul bibliotecii de împrumuturi. Cuvântul scris a oferit persoanelor influente posibilitatea de a crea popoare pe care să le conducă. Nu se poate numi întâmplare distrugerea bibliotecii greceşti din Alexandria de către romani. Într-un anumit sens anihilezi naţia nimicindu-i baza de cunoaştere. Poate părea o măsură radicală, dar imaginaţi-vă consecinţele pe care le-ar avea inventarea de către o naţiune a unei arme prin care să fie posibilă negarea magnetismului pentru un moment. Ea ar distruge toate informaţiile stocate în computere, bazele de date digitale , bateriile ş.a.m.d.