Publicistica lui Eminescu

Primele articole ale lui Eminescu sunt cele aparute în “Federatiunea”, ziar care aparea la Buda-Pesta sub conducerea lui Alexandru Roman, membru al Academiei Române. În Federatiune din 1870, publica trei articole asupra situatiei politice a românilor si celorlalte natiuni din Austro-Ungaria

În anul 1876, dupa o lunga perioada de întrerupere, Eminescu îsi reia activitatea publicistica la ziarul Curierul de Iasi, unde scrie frumoase critici teatrale, interesante priviri generale asupra românilor de pretutindeni si mai ales frumoase articole care vor ramâne un titlu de glorie în presa din acea vreme.

Anul 1877 îl gaseste pe Eminescu activant la cotidianul bucurestean “Timpul” fiind chemat de la Iasi de Ion Slavici, într-o perioada critica pentru “Timpul”. Slavici initiaza o campanie de presa, care este inaugurata de Eminescu cu articolul “Dorobantii”. Eminescu este numit în februarie 1880 redactor sef si începe sa dea orientare politica ziarului.

Publica o serie de articole "Studii asupra situatiei", concentrându-se mai ales pe viata politica interna. Este o perioada de maxima intensitate în activitatea sa. La 1 ianuarie 1882, este înlocuit la conducerea ziarului “Timpul” unde vine ca redactor-sef Grigore G. Paucescu. Eminescu ramâne redactor pentru partea politica. Publica trei articole pe saptamana si urmareste presa straina, în special cea germana. Totusi activitatea sa publicistica, începând cu anul 1883, nu mai este la fel de intensâ.

Se înscrie în “Societatea Carpatii” înfiintata în 24 ianuarie, cu scopul de a sprijini lupta nationala a românilor de sub stapâniri straine. Îsi reia activitatea publicistica in noiembrie 1888 prin colaborarea la “România libera”. Pledeaza în articolele sale pentru schimbarea relatiilor de munca pentru a veni în sprijinul “celor nemultumiti”. De la "România libera" trece la "Fântâna Blanduziei" cu care colaboreaza în perioada decembrie 1888 si în ianuarie 1889. Publica articolul ”Fântâna Blanduziei”, ca editorial programatic, cu aprecieri asupra filozofiei germane si vietii politice europene. În 11 decembrie apare editorialul “Fond si forma”, pledoarie pentru reforme în sprijinul populatiei productive.

Pe 1 ianuarie 1889, îsi încheie activitatea jurnalistica, în “Fântâna Blanduziei”, cu articolu ”Ziua de mâine” pledând pentru mentinerea pacii în Europa. Este internat la 2 februarie, în Spitalul Marcuta, de unde este transferat la “Institutul Caritatea”. Mihai Eminescu moare în 15 iunie 1889 în casa de sanatate a doctorului Sutu. Este înmormântat în cimitirul Bellu din Bucuresti.

Care este contributia lui Mihai Eminescu la dezvoltarea presei românesti si a particularitatilor ei stilistice? Raspunsul ar fi ca, în conditiile în care publicistica romaneasca de pana la Eminescu era in general tributara unui stil mai degraba bombastic, îndatorat modelelor presei revolutionare de la 1848, si patosului romantic specific acelei perioade, lui Eminescu i se datoreaza instituirea unui stil modern, neologic, elevat, dar totodata logic si accesibil, inspirat de tezaurul de proverbe, regionalisme si expresii populare românesti.

Articolele publicate în paginile “Timpului” nu numai ca au atras atentia contemporanilor, provocând mare vâlva, dar impresioneaza si astazi prin vibratia lor patriotica, prin admiratia fata de barbatia si spiritul de jertfa al ostasilor români în Razboiul pentru independenta nationala din 1877, ca si prin luciditatea cu care poetul judeca realitatile din actualitatea social-politica a acelor ani. Totusi publicistica eminesciana nu a fost supusa unei analize care sa-i evidentieze continutul si valoarea stilistica, fapt cu atat mai straniu, cu cât Eminescu nu si-a recunoscut, în mod oficial, decat o singura profesiune, aceea de jurnalist. Publicistica lui Eminescu a fost în mod paradoxal marginalizata, ceea ce a generat o apreciere unilaterala a scrisului sau, desi numai împreuna ele pot oferi o imagine completa a creativitatii eminesciene. Eminescu s-a realizat ca ziarist la nivelul tuturor formulelor, s-a exprimat în toate genurile jurnalistice, a fost promotorul diversificarii speciilor publicistice, a cultivat stirea, cronica dramatica, cronica muzicala, revista ziarelor, recenzia si editorialul, reprezentând un moment decisiv în procesul de “profesionalizare” al gazetarilor.

Putem distinge trei perioade în evolutia stilului eminescian: perioada începuturilor, anii 1870-1876, cand Eminescu a colaborat la Albina, Familia, Federatiunea, Convorbiri literare si Românul, perioada consacrarii anii 1876-1877 la Curierul de Iasi când se dovedeste vocatia culturala polivalenta a poetului si perioada apogeului 1877-1883, faza care apartine mai ales comentariului politic, articolele cu caracter polemic devenind deosebit de vehemente în critica bine-cunoscutelor “forme fara fond”.