Publicistica lui Mihai Eminescu

,,Dacă poporul român dispare de pe faţa pământului şi rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va ştii cine au fost românii'', Mircea Eliade.

Acest citat mi se pare cel mai reprezentativ pentru a spune în cât mai puţine cuvinte că Mihai Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român şi, în această calitate, primul analist politic şi economic din istoria României. ,,Diagnosticele'', avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţii româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.

Gândirea eminesciană a dobândit în timp o semnificaţie nouă, desprinsă de etichetele redundante ce i-au fost date timp de un secol. Unii n-au văzut în campania sa de presă decât pe scribul de partid, plătit să-şi împroaşte cu invective adversarii; alţii au explicat vehemenţa de limbaj a articolelor lui cu începuturile bolii care avea să-i întunece mintea câţiva ani mai târziu; alţii, în sfârşit, le-au pus pe seama temperamentului său pasional, care nu şi-ar fi găsit cea mai bună întrebuinţare în acest domeniu. Toţi aceşti critici ai activităţii lui ziaristice socotesc că articolele din ,,Timpul'', dăunează geniului său.

Din fericire pentru memoria lui Eminescu, s-au găsit şi mulţi reprezentanţi de frunte ai culturii româneşti care şi-au format alte păreri despre activitatea lui ziaristică. Nicolae Iorga, Aurel C. Popovici, Ioan Slavici, Octavian Goga şi alţii - cum ne informează D. Murăraşu, care se înclină cu aceeaşi admiraţie în faţa gazetarului Eminescu: ,,O stranie simţire, umbra geniului te atinge când obsrevi că niciuna din marile chestiuni ale politicii româneşti actuale nu a rămas neobservată de Eminescu'', iar Goga afirma: ,,Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralităţii naţionale cu totate atributele ei logice''.

Acceptând necesitatea modernizării statului român, dar promovând valorile şi tradiţiile româneşti împotriva unor împrumuturi de modele străine care să fie implementate forţat şi nenatural sufletului românesc, jurnalistul Mihai Eminescu rămâne actual şi folositor, prin editorialele şi analizele făcute asupra evenimentelor sociale şi politice din timpurile sale.

Cele două articole pe care am ales să le analizez în paginile ce urmeză sunt ,,Mizeria vieţii noastre pulice'' şi ,,Teoria păturii superpuse'', iar motivul alegerii mele este faptul că ambele tratează aceeaşi temă: situaţia politică, economică, şi socială a ţării noastre şi condiţia ţăranului, deoarece asemănările dintre starea României lui Eminescu şi starea României noastre sunt multe şi generează în mintea oricărui om întrebări care trebuie să-şi afle răspunsul. Atât primul articol, cât şi cel de-al doilea au fost publicate în ziarul ,,Timpul''.

Prin pana ascuţită a lui Eminescu, gazetarul ,,Timpul'', a devenit un ziar de dezbatere serioasă al unor probleme prestante ale epocii, iar prin stilului său publicistic, un organ de presă de largă audiennţă şi chiar de temut. În timpul activităţii la acest ziar, Eminescu nu a fost plăcut de politicieni, deoarece i-a pus la zid, indiferent de culoare: conservatori, liberali, de toate orientările. Vocea sa a fost, în epocă, ascultată de popor, deoarece era un formator de opinie autentic, sincer, chinuit. Tirajul ziarului creştea, deoarece era suficient să-i fie văzut numele său pe prima pagină.

Articolul ,,Mizeria vieţii noastre publice'' a apărut în ,,Timpul'', în data de 23 Iunie 1879, ca articol de fond, fără titlu, într-o perioada în care societatea românească era cuprinsă de frământări puternice provocate de revizuirea art. 7 din Constituţie, conform unor condiţiile impuse de Tratatul de la Berlin, tot aşa cum şi noi, anul acesta, vom fi şi deja suntem tulburaţi de revizuirea Constituţiei, de reforma administrativă, de alegerile europarlamentare şi prezidenţiale.