Relații publice - tragedia de la Mihăilești

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Mass Media
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 1475
Mărime: 253.58KB (arhivat)
Publicat de: Claudia Nedelcu
Puncte necesare: 6

Extras din referat

In data de 24 mai 2004, la ora 4:57 un autotren de la Combinatul Doljchim din Craiova, încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu, s-a răsturnat pe Drumul European 85, în apropierea localităţii Mihăileşti, la 32 de kilometri de Buzău. Două autospeciale ale unităţii de pompieri din Buzău au fost anunţate, acestea ajungând în 20 de minute la locul indicat. După 50 de minute, la ora 5:47, are loc prima explozie, în cabina camionului. Doua minute mai târziu, la ora 5:49, are loc cea de-a doua explozie, care ucide 18 oameni (dintre care 7 pompieri, 2 jurnalişti, şoferul camionului si 8 oameni care s-au adunat in jurul camionului), şi răneşte grav alţi 13. De asemenea, deflagraţia a produs un crater de 4 metri adâncime, cu diametrul de 8 metri, iar 21 de metri de şosea au fost distruşi.

Cauze

Specialiştii care au analizat acest caz, au declarat că dezastrul de la Mihăileşti a fost produs ca urmare a unor erori umane. Printre persoanele care au participat la aceasta investigaţie se numără şi prof. dr. ing. Ionel Constantinescu.

Potrivit prof. Constantinescu, în 80% din cazurile de accidente cu azotat de amoniu la nivel global, cauzele exacte rămân necunoscute: „Explozia rade tot. Apoi noi nu putem decât să interpretam frânturi de informaţii Azotatul de amoniu este o substanţă benefica, un îngrăşământ. Nu trebuie interzis. Explodează doar dacă se întrunesc o serie întreagă de factori. Trebuie doar sa avem grijă cum umblăm cu el“.

Folosind informaţiile culese de la locul accidentului şi filmarea care a fost făcută de Ionuţ Barbu (jurnalist al Antena 1), prof. Constantinescu a declarat pentru cotidianul Jurnalul Naţional că „totul se leagă de transport. Pompierii sunt scoşi din cauză, iar şeful de post şi-a făcut datoria. A fost un singur şofer (fără însoţitor), lucru care a favorizat răsturnarea camionului. Deşi a încărcat marfa sâmbătă, a plecat în cursa abia duminică noaptea“. Se presupune, de asemenea, că explozia a fost declanşate de incendiul izbucnit în cabină. In consecinţă se deduce că mai întâi focul a intrat în contact cu motorina rezultată din rezervorul spart al camionului (posibil în cazul primei explozii), situaţie care a făcut ca focul să intre în contact cu azotatul de amoniu (posibil în cazul celei de-a doua explozii).

Consecinţe

Explozia produsă la Mihăileşti a provocat moartea a 18 oameni şi rănirea a altor 13. Printre persoanele ucise se aflau 7 pompieri, 2 jurnalişti ai postului de televiziune Antena 1 – Ionuţ Barbu (25 ani) şi Elena Popescu (26 ani) – , şoferul camionului si 8 oameni care se aflau la momentul respectiv în preajma autocamionului.

Acest eveniment tragic nu a provocat doar pierderi umane, ci şi materiale. Craterul produs de explozie a avut o adâncime de 4 metri şi cu un diametru de 8 metri s-a format în locului exploziei, iar bucăţi de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperişurile mai multor case din zonă. In comuna Mihăileşti, aproximativ 500 de locuinţe au suferii diverse avarii. De asemenea, reţeaua de energie electrică a avut nevoie de refaceri, stâlpii afectaţi fiind înlocuiţi, iar localnicii rebranşaţi. Procurorii au stabilit ca aceste prejudicii s-au ridicat la un total de peste 260.000 RON (Conform MediaFax).

Preview document

Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 1
Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 2
Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 3
Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 4
Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 5
Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 6
Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 7
Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 8
Relații publice - tragedia de la Mihăilești - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Relatii Publice - Tragedia de la Mihailesti.doc

Alții au mai descărcat și

Comunicarea audio vizuală

Televiziunea este mijlocul de comunicare de masa cu cel mai mare impact asupra societatii. Tehnic vorbind, este definita ca un procedeu de...

Publicistica lui Eminescu

Primele articole ale lui Eminescu sunt cele aparute în “Federatiunea”, ziar care aparea la Buda-Pesta sub conducerea lui Alexandru Roman, membru al...

Biserica și Mass Media

Traim într-o lume controversata unde valorile principale si etice ale unei societati se rasfrâng asupra populatiei. Biserica si mass-media...

Genurile Presei

3.GENURILE PRESEI DEF: Genurile presei este un proces cultural de lunga durata care acunoscut in ultima vreme o dezvoltare fara precedent datorita...

Te-ar putea interesa și

Căutarea și apărarea adevărului, funcție esențială a jurnalistului

INTRODUCERE Posibilitatea de a transmite informaţia în rândul maselor a crescut fantastic în ultima sută de ani. Mijloacele de comunicare în masă...

Gestionarea Crizelor de Imagine

În etapa actuală de dezvoltare a societăţii, conceptele de identitate şi imagine se bucură de o atenţie privilegiată atât din partea cercurilor...

Ai nevoie de altceva?