Analiza competitivității sistemelor mecanice - cric hidraulic

1. DELIMITĂRI NECESARE

Conform definiţiei lui David T. Kearns, de la compania Xerox, benchmarking-ul reprezintă „un proces contiuu de măsurare a produselor, serviciilor şi a practicilor unei companii cu cei mai puternici competitori sau cu acele companii considerate ca fiind liderii într-un anumit domeniu”.

Această definiţie comportă câteva aspecte care merită supuse atenţiei, şi anume:

• Proces continuu

Benchmarking-ul este un proces de management ce se manifestă prin autoîmbunătăţire, deci este un proces care trebuie să fie realizat în mod continuu pentru a-şi dovedi eficienţa.

• Măsurare

Măsurarea se poate obţine în două modalităţi. Practicile interne şi cele externe pot fi comparate şi un rezultat al diferenţelor semnificative poate fi analizat şi luat în considerare. Acest rezultat oferă oportunitatea ajungerii la cele mai bune practici.

• Produse, servicii şi practici

Cele mai multe activităţi din domeniul afacerilor pot fi analizate ca şi procese. Astfel, cele mai multe activităţi au un început, un rezultat şi o acţiune principală si există o ieşire din proces, care constă în ceea ce doreşte următorul client, indiferent dacă este vorba despre un client intern sau extern, sau clientul final.

• Companii recunoscute ca lideri în domeniu

Compania care serveşte drept partener în cadrul studiului de benchmarking nu este întotdeauna evidentă, o investigare atentă fiind necesară în acest sens.

Benchmarking-ul este un demers care vizează să scoată beneficii din experienţele reuşite ale altor organzaţii care şi-au ameliorat performanţele. Această abordare acţionează în mod direct şi rapid, chiar imediat, asupra competitivităţii companiei. Ea se realizează proces cu proces, în funcţie de nevoile companiei în termeni de progres. Astfel, la nivelul funcţiunilor, pot fi supuse anchetei de benchmarking: funcţiunea comercială, de calitate, gestiunea relaţiei cu clienţii, funcţiunea sistemului de informare, funcţiunea achiziţii, etc.

Merită menţionat că certificările (ISO, QS9000) includ în cele mai recente versiuni necesitatea de a realiza supraveghere concurenţială şi benchmarking, între cele două practici făcându-se bine distincţia.

2. METODOLOGIA DE APLICARE A BENCHMARKING-ULUI

Punerea în aplicare a unui proces de benchmarking se compune din zece etape care sunt repartizate de-a lungul a cinci faze.

Aceste etape care sunt recomandate în vederea construirii unei anchete de benchmarking sunt:

1) Identificarea subiectelor şi a obiectului de benchmarking;

2) Selecţionarea partenerilor-reper de benchmarking;

3) Procesul de cercetare pe Internet;

4) Analiza peformanţelor şi identificarea cauzelor de varianţă;

5) Fixarea nivelurilor de performanţă;

6) Comunicarea rezultatelor analizei;

7) Stabilirea obiectivelor funcţionale;

8) Dezvoltarea unui plan de acţiune;

9) Identificarea obiectului de benchmarking;

10) Reajustarea benchmarking-ului.

Descrierea celor cinci faze (planificare, analiză, integrare, acţiune şi maturitate) de-a lungul cărora sunt distribuite cele zece etape ale procesului de benchmarking:

1) Faza de planificare

Faza de planificare constă în identificarea, pentru fiecare funcţie în parte a organizaţiei, a intrărilor şi a entităţilor pentru care ar putea să se realizeze comparaţii; primele entităţi sunt concurenţii direcţi, însă poate, de asemenea, să fie vorba de companii aflate în poziţie de lider pentru o anumită funcţiune particulară.

Tot în cadrul fazei de planificare are loc şi procesul de strângere de informaţii, proces care nu se face doar prin contactele cu partenerii de benchmarking, ci şi prin intermediul Internetului, a asociaţiilor profesionale şi a diferitelor publicaţii de specialitate.

În cadrul fazei de planificare, o echipă elaborează o diagramă de flux a procedurii, a metodei sau a tehnicii analizate. Plecând de la analiza diagramei de flux, pot fi luate măsuri de performanţă şi pot fi elaborate descrieri de proiecte.

Este important ca benchmarking-ul să fie considerat ca fiind un proces de descoperire şi de analiză a celor mai bune metode care vor permite realizarea obiectivelor organizaţiei.