Asupra Dinamicii Competitivității Sistemelor Mecanice

1. Conceptul de benchmark/benchmarking

Benchmarkingul este procesul determinării celui mai bun, a celui care impune standardul şi care creează acel standard.

Ce este un benchmark?

1. Un standard de referinţă sau de masură în vederea comparaţiei.

2. Măsurarea performanţei ce reprezintă standardul de excelentă pentru un anumit proces.

3. Un studiu ce permite evaluarea caracteristicilor optime.

Intr-o lume în care competiţia, cererea şi oferta se schimbă permanent este necesară integrarea atât a benchmarkurilor economice cât şi a celor tehnice.

Benchmarkingul este un proces folosit în management şi în managementul strategic în care organizaţiile evaluează aspecte variate ale proceselor în relaţie cu cea mai buna practică în domeniu. Aceasta le permite ulterior să dezvolte planuri cu privire la adoptarea unor asemenea practici, în scopul creşterii aspectelor legate de performanţa. Benchmarkingul este tratat ca un proces continuu în care organizaţiile caută să interogheze propriile practici.

Ca unealtă de management, este una puternică pentru că depaşeşte “punctul mort al paradigmei” (definit ca modul de a gandi): ”felul cum acţionam este cel mai bun pentru că acesta este modul cum am acţionat mereu”. Benchmarkingul deschide organizaţiile către metode, idei şi unelte noi pentru a-şi imbunatăţii eficienţa, le ajută să depasească rezistenta la schimbare, la nou, demonstrând că si alte metode pentru rezolvarea problemelor pot fi aplicate.

Câteva dintre procedurile benchmarkingului sunt:

- identificarea zonelor cu probleme: în orice activitate, proces sau funcţie, o gamă largă de tehnici de cercetare sunt necesare, cum ar fi cercetarea explorativă, cercetarea cantitativă, controlul calităţii, diagramele proceselor, analiza ratei financiare etc.;

- identificarea organizaţiilor-lidere: prin consultarea clienţilor, furnizorilor, asociaţiilor;

- analiza de metode şi practici ;

- implementarea practicilor noi şi îmbunătăţite. [5]

Benchmarkingul dezvoltat de Rank Xerox în anii ‘70 este un cunoscut procedeu pentru îmbunătăţirea productivităţii şi competivităţii, scopul fiind să reducă costurile şi să crească veniturile.

Acelaşi lucru se poate aplica şi în benchmarkingul tehnic în performanţele maşinilor şi dispozitivelor.

Ideea de benchmarking a migrat de la aplicaţiile inginereşti cu măsurările aproape precise şi standarde determinabile la ştiinţele sociale cu măsurări “vagi” si standarde mai puţin bine definite. Asta nu înseamnă că ştiinţele sociale vor beneficia mai puţin de pe urma utilizării benchmarkingului.

Benchmarkingul tehnic se aplica evaluării performanţelor cu scopul îmbunătăţirii calităţii şi a modului cum procesele şi producţia sunt controlate învătănd “de la cel mai bun în domeniu”.

Benchmarkingul are trei utilizări comune: evaluarea unor noi produse, monitorizare şi diagnostic şi alocarea resurselor. În tehnică, benchmarkingurile sunt teste standard de măsurare a performanţelor ce rulează un computer, dispozitive periferice sau aplicaţii. Un benchmark poate indica un diagnostic general al sistemului sau unul specific, privind de exemplu aspectul grafic, operaţii în matrici, scriere şi citire de fişiere. În timp ce nici un benchmark nu poate caracteriza performanţele generale rezultatele unei game de benchmarkuri pot indica informaţii preţioase cu privire la performanţele reale asteptate.

Termenul de benchmark e deseori folosit pentru insăşi programele destinate benchmarkingului. Benchmarkingul oferă o metodă de a compara performanţele unor variate arhitecturi de sistem. Poţi crea scenarii care să testeze manevrabilitatea, performanţa în utilizare, diferite metode de încărcare a datelor şi chiar efectul folosirii produselor noi lansate asupra aplicaţiilor. Pe masură ce arhitectura de sistem a avansat a devenit din ce în ce mai dificil să compari caracteristicile unor variate sisteme tehnice doar pe baza specificaţiilor. Astfel s-au realizat teste ce pot rula pe diferite sisteme permitând compararea rezultatelor din arhitecturi diferite.