Diagnosticarea sistemului de frânare

1. Generalități

Capacitatea de frânare prezintă o importanță deosebită deoarece determină direct securitatea activă a autovehiculului și posibilitatea de utilizare integrală a vitezei și accelerației acestuia în timpul exploatării.

Frânarea este procesul prin care se reduce parțial sau total viteza autovehiculului. În timpul frânării, o parte din energia cinetică (care se datorează vitezei de deplasare) acumulată de autovehicul se transformă în enrgie calorică, prin frecarea în frâne, iar o parte se pierde la învingerea rezistențelor la rulare și rezistenței aerului.

Fig. 1.1 - Sistemul de frânare al unui autovehicul

Roulul sistemului de frânare este de a permite reducerea vitezei de deplasare a automobilului, inclusiv până la oprire, de a limita viteza la coborârea pantelor și de a-l menține imobilizat în lipsa conducătorului auto.

Elementele componente ale sistemului de frânare

Componentele oricărui sistem de frânare pot fi grupate în trei categorii:

- Comanda - este elementul acționat în mod direct de către conducător.

Poate consta într-o pedală, un levier, un buton ce permite realizarea unei acțiuni a sistemului de frânare.

- Frâne - sunt elemente care produc, direct sau indirect, forțele de frânare.

- Transmisia - mecanismul de acționare, numit și transmisia sistemului de frânare, realizează legătura dintre comandă și frâne, asigurând fiabilitatea sistemului, distribuind optim forțele de frânare și asistând conducătorul auto în efort și în decizie.

Funcțiunile sistemului de frânare

Sistemele de frânare ale automobilelor trebuie să realizeze următoarele funcțiuni:

1. Frânarea de serviciu - reprezintă modul obișnuit de utilizare a sistemului de frânare. Autovehiculul este frânat prin apăsarea pe pedala de frână care determină acționarea tuturor frânelor. Subsistemul de acționare trebuie să dispună de minimum două circuite de frânare pentru comanda frânelor.

2. Frânarea de siguranță (de ajutor) - trebuie să permită oprirea automobilului în condiții de siguranță atunci când intervine o defecțiune la o frână sau un circuit al transmisiei frânei de serviciu.

3. Frânarea de staționare (de parcare) - trebuie să permită imobilizarea autovehiculului, în lipsa acțiunii conducătorului, în pante ce pot fi întâlnite în condiții de deplasare obișnuite. Ea este acționată cu mâna și va determina, fie strângerea unor frâne, fie blocarea transmisiei sistemului de propulsie.

4. Frânarea de încetinire - trebuie să înlocuiască sau să ajute frânarea de serviciu la coborârea pantelor lungi și accentuate. Ea este obligatorie pentru automobilele grele, dar nu sunt impuse performanțele minimale obligatorii pentru automobilele ușoare și medii.

5. Frânarea recuperativă - este specifică autovehiculelor electrice și hibride. Prin acest tip de frânare, o parte din energia (cinetică sau potențială) a autovehiculului este recuperată, fiind stocată la bord pentru o utilizare ulterioară (în scopul accelerării sau urcării unei rampe).

6. Frânarea automată - se realizează doar la vehicule foarte moderne. Se pot utiliza la autovehiculele care se pot deplasa în lipsa intervenției conducătorului auto - mod autonom.