Sisteme de direcție - brațe inegale direcție pentru autofurgon

1. Rolul şi condiţiile impuse sistemului de direcţie

Sistemul de direcţie cuprinde ansamblul de organe care servesc la poziţionarea roţilor

directoare ale automobilului, asigurând posibilitatea executării virajelor şi menţinerea deplasării

rectilinii stabile. Operaţia de poziţionare a roţilor directoare în vederea efectuării virajului se numeşte

bracare.

De calităţile sistemului de direcţie depinde în mare măsură deplasarea în siguranţă a

automobilului, manevrabilitatea şi stabilitatea acestuia.

Principalele cerinţe impuse sistemului de direcţie sunt:

- asigurarea unor raze de viraj cât mai reduse;

- asigurarea unei manevrări rapide şi uşoare;

- asigurarea ireversibilităţii mişcării în scopul atenuării şocurilor;

- asigurarea stabilizării mişcării rectilinii;

- asigurarea unei cinematici corespunzătoare;

- asigurarea simetriei comenzii volanului la efectuarea virajelor stânga-dreapta;

- asigurarea compatibilităţii direcţiei cu suspensia;

- asigurarea posibilităţii de preluare a jocurilor datorate uzurilor, reglarea şi întreţinerea uşoară, o

fiabilitate corespunzătoare.

Fig.1 Schema virajului automobilului

În Fig.1 este prezentată schema virajului unui automobil cu două punţi. Virajul automobilului este

corect, adică roţile rulează fără alunecare, când toate descriu cercuri concentrice în centrul de viraj O. Acest centru trebuie să se găsească la intersecţia dintre prelungirea axei roţilor din spate şi a axelor fuzetelor celor două roţi de direcţie. Aceasta înseamnă că în viraj, roţile de direcţie nu sunt paralele ci înclinate (bracate) cu unghiuri diferite. Astfel unghiul de bracare y ᵢ al roţii interioare este mai mare decât unghiul de bracare yₑ, al roţii exterioare.

2. Părţile componente şi clasificarea sistemelor de direcţie.

Pentru a schimba direcţia automobilului, conducătorul acţionează asupra volanului 1(Fig.2), care

transmite mişcarea prin intermediul axului 2, la melcul 3, ce angrenează cu sectorul dinţat 4. Pe axul

sectorului dinţat se află levierul de direcţie (comandă) 5, care este în legătură cu bara longitudinală de

direcţie (comandă) 6. Prin rotirea sectorului dinţat, deci şi a levierului de direcţie, bara longitudinală de

direcţie va avea o mişcare axială care depinde de sensul de rotaţie a sectorului dinţat.

Prin deplasarea axială a barei longitudinale de direcţie, braţul fuzetei 11 va roti fuzeta 9 în jurul pivotului 10 şi o dată cu ea şi roata din stânga. Legătura care există între fuzeta 9 şi fuzeta 13, prin intermediul levierelor 8 şi 14 şi bara transversală de direcţie 7, va produce rotirea fuzetei 13.

Patrulaterul format din puntea propriu-zisă 12, levierele fuzetelor 8 şi 14 şi bara transversală de direcţie 7 se numeşte trapezul direcţiei.

Volanul de direcţie este realizat, în general, din material plastic cu armătură metalică, având forma

circulară cu 1-3 spiţe. Axul volanului este format dintr-o bucată sau din două bucăţi, legate între ele printr-o articulaţie cardanică, în general rigidă. Soluţia din două bucăţi se foloseşte atunci când caseta de direcţie nu se află pe direcţia axului volanului. Din motive de securitate, începe să se răspândească la autoturisme soluţia cu coloana volanului deformabilă, sub acţiunea unui şoc puternic. In general s-a răspândit soluţia coloanei telescopice, compusă din două tuburi, care devin telescopice la o anumită forţă axială. La unele automobile, poziţia volanului poate fi reglată (prin deplasarea în direcţie axială şi înclinare cu un anumit unghi).

, a idicilor energetici şi de economicitate, a presiunii gazelor în cilindrii motorului. Din aceste date se poate stabili dimensiunile fundamentale ale motorului, se poate trasa diagrama indicată şi se pot efectua calculele de rezistenţă a principalelor piese ale motorului