Sisteme de fabricație L1-32

1. Componente ale maşinilor¬ unelte. Machine tool components

1. 1 Generalităţi. Fundamentals.

1.1.1 Structuri funcţionale. Function structure

Structura sistemului

Sistemele de fabricaţie se clasifică conform DIN 8590. Subsistemele sunt maşini-unelte care sunt definite conform DIN 69651 ca “sisteme de producţie mecanizate şi parţial sau complet automatizate, care pot genera o formă prestabilită sau o modificare a piesei, ca rezultat al mişcării relative dintre sculă şi piesă”. Maşinile-unelte individuale sau sistemele de maşini-unelte constau din unul sau din mai multe sisteme de maşini-unelte de bază şi din alte sisteme operaţionale şi auxiliare.

Ansamblele ( de ex. acţionările, componentele de structură, transportoarele de scule şi de piese) necesare pentru execuţia operaţiilor de bază formează sistemul de bază al maşinii-uneIte. Construcţiile diferitelor transportoare de scule şi piese variază de la mese rigide la un număr de combinaţii de ghidaje liniare şi circulare şi/sau lagăre, în funcţie dc structura maşinii-unelte. Sculele şi piesele sunt fixate sau prinse în respectivele transportoare. Construcţia interfeţelor mecanice dintre componente şi maşină este determinată de interschimbabilitatea şi flexibilitatea maşinilor-unelte într-o varietate de operaţii dc prelucrare. Sistemul complet al maşinii-unelte constă din diferite componente ale maşinii-unelte şi sistemele de flux ale maşinii, ce depind de gradul de automatizare. Există un număr de similitudini între componentele pentru execuţia operaţiilor de manipulare, transport şi stocare şi componentele sistemului de bază al maşinii-unelte. Sistemele de manipulare sunt legate la sistemul de bază în punctele relevante de prindere (fig. 1.1).

Fig. 1.1 Structura sistemului pentru maşini-unelte şi accesorii

Acţiuni, mişcare efectivă.

O piesă cu o formă de bază specifică este transformată căpătând o formă dată ca rezultat al mişcării relative dintre sculă şi piesă şi al transmiterii energiei legată de proces, de exemplu, ca rezultat al debitării şi forjării. Calitatea tehnică a piesei este determinată de precizia dimensională şi de calitatea suprafeţei. Progresul tehnologic al componentelor maşinilor-unelte asigură o îmbunătăţire constantă a preciziei prelucrării (fig. 1.2).

Fig. 1.2 Diagramă ce prezintă evoluţia preciziei de prelucrare realizată pe maşini - unelte

Mişcarea efectivă se compune din mişcarea de aşchiere, mişcãrile de avans. Acestea pot fi sub formă de mişcare liniară, de rotaţie, continuă sau intermitentă. Aceste mişcări conduc la producerea unui spaţiu de lucru tridimensional proporţional cu mărimea axelor de avans şi lungimea de lucru, acolo unde se poate aplica, de exemplu la maşinile de mortezat, rabotat, canelat, la maşinile de prelucrare prin deformare. Acest spaţiu este cilindric la strunguri şi la maşinile de rectificat; la maşinile de frezat, de găurit, de rabotat şi canelat este paralelipipedic. Spaţiul de lucru la maşinile de prelucrat prin deformare este determinat de cursa maximă şi de aria maximă a sculei, perpendiculară pe direcţia de deplasare.

Mişcarea de rotaţie are loc, de obicei, ca mişcare de aşchiere, de exemplu la strunjire, găurire şi frezare. Domeniul necesar al turaţiilor este limitat de vitezele de aşchiere maximă şi minimă necesare şi de diametrul cel mai mare şi diametrul cel mai mic al piesei şi/sau sculei. Pentru fiecare operaţie de prelucrare poate fi specificată o viteză optimă de rotaţie pentru care se realizează o viteză economică de aşchiere. Viteze de aşchiere mai mari se evidenţiază totdeauna prin creşterea randamentului de aşchiere. Aceste viteze mari impun o atenţie deosebită la costrucţia sistemelor de lăgăruire a arborilor (fig. 1.3).