Transmisii mecanice

Transmisiile mecanice reprezintă, conform [1], mecanismele speciale utilizate pentru transmiterea mișcării între arbori situați la o anumită distanță, dispuși într-o anumită poziție.

Transmisiile mecanice se folosesc atât pentru transmiterea cât și pentru transformarea mișcării. Acestea sunt clasificate în următoarele categorii:

1. transmisii cu curele;

2. transmisii cu cabluri;

3. transmisii prin lanțuri;

4. transmisii prin roți de fricțiune;

5. transmisii prin roți dințate.

1. Transmisia cu curele este un mecanism având rolul de a transmite mișcarea, deci cuplul motor, de la arborele de antrenare la cel antrenat prin intermediul unui element de tracțiune, numit curea. Ea se înfășoară și aderă pe suprafețele periferice ale roților de transmisie, fixate pe arbori. Cureaua este o bandă închisă (fără fine), flexibilă și extensibilă. Aceasta poate fi confecționată, din piele, pânză cauciucată, lână, bumbac și alte materiale.

Elementele componente ale transmisiei prin curele sunt:

- cei doi arbori între care se transmite mișcarea;

- lagărele de sprijinire a arborilor;

- două roți de transmisie (una conducătoare și alta condusă);

- cureaua de legatură ca element de tracțiune;

- eventual, un dispozitiv de întindere a curelei.

Aspectul și elementele componente ale transmisiei cu curele sunt redate în figura 1.

Figura 1. Aspectul și elementele componente ale transmisiei cu curele

Clasificarea transmisiilor cu curea, conform [2], este următoarea:

a. în funcție de modul înfășurării curelei și de poziția axelor de rotație, se disting următoarele tipuri de transmisii:

- transmisii paralele cu același sens de rotație;

- transmisii încrucișate având roțile tot cu axele paralele, dar cu sensurile de rotație opuse;

- transmisii încrucișate în spațiu sub un unghi de 90° sau sub un unghi oarecare.

b. în funcție de forma secțiunii transversale a elementului de tracțiune se disting transmisii cu curele late, trapezoidale sau rotunde.

Conform [3], transmiterea sarcinii se realizează prin intermediul frecării care ia naștere între suprafețele în contact ale curelei și roților de curea (în cazul transmisiilor cu alunecare) sau prin contactul direct dintre dinții curelei și cei ai roții (în cazul transmisiilor fără alunecare).

Pentru realizarea forțelor de frecare dintre curea (curele) si roțile de curea, necesare la transmisiile cu alunecare pentru transmiterea momentului de torsiune, este necesară tensionarea curelei. Aceasta se poate realiza periodic, printr-un montaj adecvat, sau continuu, în timpul funcționării.

Sistemele de tensionare folosite sunt de două feluri:

- sisteme de tensionare permanentă, independente de momentul de torsiune transmis, dar proiectate pentru transmiterea acestuia;

- sisteme de tensionare automată, care realizează o tensionare variabilă, funcție de momentul de torsiune transmis.

Montarea transmisiilor cu curele se începe cu montarea roților de curea. Conform [4], roata de curea poate fi fixată pe un fus de capăt (fixare în consolă) sau pe un fus între lagăre. La fixarea în consolă, fusul poate fi conic sau cilindric, variante redate, conform [5], în figura 2a, respectiv 2b, 2c, 2d., iar îmbinarea poate fi cu pană paralelă sau cu pană înclinată. Când fusul de capăt este cilindric și pana paralelă, se prevede, de obicei, la arbore un guler pentru fixarea axială a roții. Dacă roata este fixată cu pană paralelă sau concavă este prevăzută și o piuliță ce se înșurubează la capătul filetat al arborelui sau o șaibă fixată prin șuruburi, aspect redat în figura 2b. În cazul când roata este fixată cu pană de strângere, nu mai este necesară o fixare suplimentară.

a

b

c

d

Figura 2. Fixarea roților de curea pe capetele arborilor

Asamblarea începe cu montarea penei în locașul de pană din arbore, după care se presează roata cu prese manuale sau mecanice. În timpul presării trebuie avut grijă ca pană sa nu iasă din locaș, iar roata sa fie perpendiculară pe arbore.

În cazul când pentru presare se folosește dispozitivul cu șurub și bridă, se procedează astfel: roata se așază pe arbore, iar brida se fixează pe arbore. Prin învârtirea șurubului cu manivelă, susținut de bare, se împinge, prin intermediul plăcii, roata pe arbore.

Folosirea acestui dispozitiv prezintă avantajul că roata este presată uniform pe arbore, fără a defecta lagărele. Roțile pe arbori cu capul conic se montează prin înșurubarea piuliței de fixare.

Verificarea montării roților de transmisie constă în măsurarea bătăilor radiale și frontale. Valorile admisibile ale acestor bătăi depind de diametrul roții și de turația ei. Astfel, cu cât diametrul este mai mare și turația mai mică, cu atât bătaia admisibilă poate fi mai mare și invers.

Efectul acestor bătăi îl constituie uzura rapidă a lagărelor, iar în cazul mașinilor-unelte scade calitatea prelucrării pieselor.

Pentru verificarea bătăilor frontale și radiale se folosește acul de trasat (pentru bătăi care depășesc

0,3 mm) sau comparatorul. Acul de trasat se montează într-un suport astfel încât să atingă cu vârful roata, fie radial, fie frontal, numai într-un singur punct la o rotație completă a roții. Se întoarce roata și se măsoară bătaia radială sau frontală cu ajutorul unui calibru de interstiții, introdus între suprafața roții și vârful acului.

Verificarea cu comparatorul presupune montarea comparatorului pe un suport și se apropie de roată până o atinge într-un punct. Prin învârtirea roții se citește direct pe cadranul comparatorului bătaia respectivă.

Tot la montarea roților de transmisie este necesară și verificarea poziției reciproce dintre ele. În acest sens, la montarea roților cu curele paralele roțile trebuie montate una în fața celeilalte pentru evitarea căderii curelei.

Constatarea, în urma efectuării verificărilor, a unor abateri mai mari decât cele prevăzute în documentația tehnologică determină analizarea cauzelor care le-au generat:

- montarea greșită a arborilor în lagăre;

- deformări ale arborilor;

- montarea necorespunzătoare a roților;

- prelucrarea greșită a găurilor roților etc.