Anemia Infectioasă Ecvină

Anemia infectioasă este o boală virală a solipedelor manifestată prin febră, tulburări cardiovasculare, anemie, slăbire progresivă, diateză hemoragică si hiperplazia tesutului reticulo-endotelial.

Istoric, răspândire si importantă. Anemia infectioasă a fost recunoscută ca entitate clinică în anul 1843, de către Lignee. După această dată a fost semnalată în mai multe tări. Natura virală a agentului cauzal al anemiei infectioase a fost stabilită de Valle si colab. (1904), bănuita anterior de Angiard (1859).

Primul studiu stiintific al bolii a fost initiat de Valle si colab. (1904), când s-a stabilit că anemia infectioasă este produsă de un virus filtrabil, precizându-se totodată si modalitătile de contaminare. În anul 1950 a fost semnalată pentru prima dată si în tara noastră.

Astăzi, anemia infectioasă este răspândită în aproape toate tările lumii, fiind considerată ca cea mai importantă si mai dificilă boală a calului. Conform studiilor efectuate, această boală este de natură a determina pierderi economice mari ca urmare a letalitătii ce poate depăsi 30%, si a morbiditătii care uneori ajunge la 80%.

Etiopatogenie. Anemia infectioasă ecvină este produsă de "Virusul anemiei infectioase", (genul Lentivirus, familia Retroviridae). În afara organismului, virusul a putut fi cultivat pe limfocite de cal cu producerea de efect citopatogen, precum si pe celule de epiteliu dermic ecvin. Prin microscopie electronică s-a dovedit că virusul are dimensiuni de 80-120 micrometri contine ARN si posedă unele caractere ale virusurilor tumorale.

Diagrama virusului anemiei infectioase

Mecanismul patogenic este putin cunoscut. Se cunoaste doar că acest virus manifestă o persistentă permanentă în organism, iar replicarea lui periodică derulează în sânge sub influenta diferitilor factori stresanti exo-endogeni. Odată titrul viral ajuns la maximum, apar accesele febrile (remitente sau intermitente) după care nivelul virusului scade pâna la limita minimă. El nu dispare din sânge, mentinându-se în stare latentă atât în patul vascular, cât si în măduva osoasă, splină si ficat. De îndată ce rezistenta organică scade, ca urmare a interventiei factorilor de stres, virusul se reactivează (replica), inducând întregul tablou simptomatic, inclusiv leziunile sistemice. Mecanismul intim al patogenezei virale se explică prin aceea că, virusul având caracter hemotrop actionează în mod deosebit asupra eritrocitelor pe care le lizează în proportii variabile. Distrugerea masei eritrocitare declansează un sindrom anemic care se instalează si domină tabloul clinic în perioadele pirexice.

Caractere epizootologice. În conditii naturale, anemia infectioasă afectează ecvinele si în special calul, urmat în ordine descrescătoare de asin, catâr si bardou. Nici o altă specie animală domestică sau salbatică nu s-a dovedit receptivă la infectia naturală cu virusul anemiei infectioase.

Sursele de infectie sunt reprezentate de animalele bolnave clinic si de purtătorii de virus latenti, asimptomatici. Un cal infectat rămâne purtător de virus pentru toata viata. Virusul este prezent în toate tesuturile organice si produsele secretoare si excretoare de-a lungul întregului proces infectios. Totusi, urina si fecalele nu contin virusul anemiei infectioase decât în formele si fazele de viremie masivă. Transmiterea infectiei se poate face prin contact direct, orizontal si vertical, dar si indirect, prin insecte hematofage, ca si prin intermediul diverselor actiuni sanitar-veterinare (vaccinări, recoltări de probe de sânge, etc.), cu instrumente nesterilizate. S-au descris si cazuri de transmitere trans-placentară sau prin colostru.

Anemia infectioasă evoluează sub formă de cazuri sporadice sau enzotii cu difuzibilitate mare în focar. Uneori boala poate evolua si epizootic. Aparitia si răspândirea bolii este favorizată de întretinerea si în special de exploatarea neratională, de hrănirea insuficientă si incompletă si, într-o oarecare măsură, de climă si de sol. Astfel, se apreciază că regiunile nordice si solurile mocirloase si sărace în substante minerale, ar favoriza aparitia si difuziunea bolii.