Bolile aparatului cardiovascular, sângelui și organelor hematopoetice

CAPITOLUL I

ARGUMENT

Cardio si angiopatiile acute si cronice sunt destul de frecvent întâlnite la toate speciile, producând pierderi sensibile atât în privinta capacitatii de productie cât si în cresterea tineretului. Din cauza vietii scurte a animalelor s-ar parea ca descoperirea acestor boli nu ar prezenta un interes deosebit, deoarece animalele de folos economic în extremis pot fi sacrificate si consumate. O productie înalta însa necesita un sistem cardio-vascular în perfecta stare functionala, adaptabil la orice conditie de efort, de munca productiva sau stare de stres. De buna functionare si capacitatea de adaptare a acestui aparat depinde în cea mai larga masura usurinta de a trece prin boli, de a-si reveni la o stare functionala normala.

Într-adevar, aproape ca nu exista boala mai grava, indiferent de etiologia ei care sa nu implice si participarea componentei cardiovasculare si în a carei tratament sa nu fie mentionata necesitatea”sustinerii cordului”. În sistemul intensiv de crestere, unele boli cardiovasculare au o însemnatate aparte:socul, în diareile neonatale, ”cordul muriform”, la tineretul porcin carentat, miodistrofia cardiaca, la tineretul tuturor speciilor în carenta de vitamina E si/sau seleniu, miocardiopericardita traumatica la bovine, anevrismele soldate adesea cu hemoragii interne fatale la pasarile crescute în sistem industrial s. a. La acestea, se adauga cardiopatiile animalelor utilitare, respectiv de agrement, cardiopatii care se aseamana foarte mult prin etiopatoceneza, forma clinica, evolutie si prognostic cu cele de la om. Astfel, într-un studiu recent efectuat de Ferro si col. (1990)în privinta epidemiologiei maladiei cardiovasculare la câini, rezulta ca din cei 813 câini (82% de companie si 18%de serviciu)prezentati la”Unitatea de cardiologie veterinara “a Universitatii din Milano între anii 1985-1988, 16, 2%prezentau valvulopatii, 11,4% boli miocardice, 4,9 % cardiopatii pulmonare, 4,2 % pseudopericardita, 1,5 % boli cardiace prin Dirofilaria immitis si 1,1 % pericardite; câinii de serviciu aveau mai multe cardiopatii pulmonare, iar cei de companie, mai mult cardiopatii valvulare si miocardice.

În general la animale sunt mult mai frecvente cardiopatiile acute si mai rare cele subacute si insuficienta cardiaca congestiva cronica propriu-zisa. Din aceste motive sunt dese situatiile când nu este timp sa se faca investigatii etiologice immediate, ci se trece direct la evaluarea prognosticului economic si vital si, concomitent, la interventii de urgenta si chiar de reanimare.

În medicina veterinara, atât mijloacele de investigatie cât si cele de interventie nu sunt atât de complexe ca în cardiologia umana. Acestea trebuie suplinite deseori prin folosirea marilor metode semiologice, deoarece aparatura, oricât de sofisticata ar fi ea, nu poate suplini, ci doar completa simtul clinic. Fara îndoiala ca într-un viitor nu prea îndelungat si îÎ cardiologia veterinara din tara noastra se vor folosi pe scara tot mai larga unele metode speciale cum ar fi electrocardiografia, cateterismul inimii, radilogia, fonocardiografia si altele.

Întrucât în medicina veterinara, majoritatea cardiopatiilor sunt stari de urgenta vom descrie mai întâi sindroamele de insuficienta cardiovasculara acuta.

CAPITOLUL II

PARTEA GENERALA

2. 1 BOLILE APARATULUI CIRCULATOR

Frecventa relativ mare a bolilor aparatului circulator se explica “clasic” prin aceea ca orice boala mai grava (infectii, intoxicatii, dismetabolii, parazitoze, boli de sistem sau de organ în general), circulatia are de suferit; de alta parte asemenea suferinte, desi obisnuit secundare, contribuie din plin la reducerea reactivitatii generale, iar uneori explica chiar desnodamântul defavorabil. Din aceste motive, activitatea cardio-vasculara trebuie atent supravegheata la orice bolnav si sustinuta terapeutic de la aparitia primelor semne de insuficienta.

Faptul se impune în mod deosebit în conditiile zooculturii intensive, cu fortaj metabolic si în general cu artificializarea conditiilor de viata, deci cu solicitari aparte si în privinta circulatiei în general. Astfel se explica si incidenta mult crescuta a insuficientelor circulatorii de efort, ca si a celor dismetabolice, toxice, s.a. (miocardoze, angioze); de aici necesitatea urmaririi clinice sau necropaice a aparatului cardio-vascular chiar la animalele “sanatoase”, în conditiile exploatarii intensive.

Expunerea patologiei circulatorii se va face începând cu insuficiente functionale majore, continuând cu bolile diferitelor componente cardiace si ale arterelor (bolile venelor studiindu-se la chirurgie).