Etiopatogenia Afecțiunilor Globului Ocular la Carnivore

INTRODUCERE

Vederea are rol foarte important în viaţa organismelor prin cantitatea impresionantă de informaţii recepţionate din mediul extern, intervenind în cel mai mare grad în adaptarea organismului la mediul de viaţă, în orientarea în spaţiu, menţinerea echilibrului şi în activitatea generală a cortexului.

La om circa 90 % din totalul informaţiilor pătrund prin ochi. Referitor la animale, o mare parte din informaţii pătrund prin ochi, deşi, la unele specii, analizatorul olfactiv are aproape la fel de mare importanţă, fiind deosebit de important în supravieţuire.

Acţiunea conjugată a analizatorului vizual şi a sensibilităţii proprioceptive face posibilă aprecierea mărimii şi formei obiectelor, a distanţei la care se găsesc şi a mişcării lor. Astfel, câinele vede bine până la o distanţă de aproximativ 10 m, iar obiectele în mişcare până la 300 m.

Afecţiunile globului ocular la carnivore ocupă un loc foarte important în patologia chirurgicală. Lipsa de evaluare obiectivă sau ignorarea din lipsă de informaţie a acestor afecţiuni pot duce la invalidităţi definitive ale animalelor afectate, producând disconfort afectiv proprietarului de animale de companie.

1. MORFOFIZIOLOGIA GLOBULUI OCULAR ŞI A CONJUNCTIVEI BULBARE

Segmentul periferic al analizatorului vizual (Organum visus), fotoreceptor, este reprezentat de globul sau bulbul ocular şi organele anexe acestuia adăpostite în cavitatea orbitară.

1.1 ANATOMIA GLOBULUI OCULAR ŞI A CONJUNCTIVEI BULBARE

La animalele domestice, globul ocular (Bulbus oculi), are o formă sferică la oaie, porc, câine, pisică şi iepure şi este uşor turtit antero-posterior la cal şi bou.

El este aşezat împreună cu musculatura extrinsecă, vasele de sânge, nervul optic şi glanda lacrimală în cavitatea orbitară, cavitate osoasă, de formă tronconică, incompletă la câine şi pisică. La aceste specii, porţiunea dorso-laterală a orbitei este completată de un ligament orbitar care se inseră superior pe procesul zigomatic al osului frontal, iar inferior, la nivelul procesului frontal al osului zigomatic.

Globul ocular prezintă doi poli: polul anterior (alcătuit din conjunctiva bulbară, sclerotica, corneea, camera anterioară, irisul, camera posterioară şi faţa anterioară a cristalinului) şi polul posterior (alcătuit din faţa posterioară a cristalinului, corpul vitros, coroida, retina şi papila nervului optic).

În clinică cei doi poli ai globului ocular au semnificaţii importante, dar şi înţeles mai larg. Structurile polului anterior sunt vizibile cel mult cu ajutorul lupelor, în timp ce polul posterior poate fi examinat doar oftalmoscopic.

1.1.1 Tunicile globului ocular

Globul ocular este alcătuit din trei tunici suprapuse de la exterior spre interior: fibroasă, vasculară şi nervoasă, (figura 1).

Fig. 1 Structura globului ocular

(www.bbc.co.uk/ /4nervoussystemrev6.shtml)

1.1.1.1 Tunica fibroasă – este reprezentată de învelitoarea externă, groasă şi rezistentă, care cuprinde două porţiuni: - posterioară, numită sclerotică şi anterioară, numită cornee. Sclerotica este mai întinsă, ocupând întreg polul posterior şi o parte din cel anterior, continuându-se în faţă cu corneea, transparentă, în zona centrală a polului anterior. [50]

Sclera sau sclerotica este groasă de 1-2 mm, de culoare albă mată la carnivore şi care ocupă 4/5 din totalitatea învelitorii fibroase. Este o capsulă conjunctivă puţin extensibilă, constituită în esenţă din fibre colagene şi fibre elastice, care sub presiunea intraoculară menţine forma globului ocular. Faţa externă a sclerei este acoperită de organele anexe (muşchi şi ţesut gras), în partea caudală şi de conjunctiva bulbară, în partea rostrală. Faţa internă este căptuşită de un strat conjunctiv lax, pigmentat, denumit lamina fusca, prin care este legată de coroidă.