Intoxicația cu Benzodiazepine

1.Introducere

O benzodiazepină, uneori abreviată cu "benzo"este un drog psihoactiv de bază a cărui structură chimică este o fuziune a unui inel de benzen şi un inel diazepină. Prima benzodiazepină, clordiazepoxide (Librium), a fost descoperită accidental de Leo Sternbach în 1955 şi pusă la dispoziţie, în 1960 de către Hoffmann La Roche, care a comercializat, de asemenea, diazepamul (Valium), din 1963.

Benzodiazepinele sporesc efectul acidului gamma-aminobutiric (neurotransmiţător inhibitor), care are efecte sedative, hipnotice, anxiolitice (anti-anxietate), anticonvulsivante, relaxant muscular şi amnezic.Aceste proprietăţi fac benzodiazepinele utile în tratarea anxietăţii , insomniei, agitaţie, convulsiilor, spasmelor musculare, reţinerea de la alcool şi ca premedicaţie pentru proceduri medicale sau dentare. Benzodiazepinele sunt clasificate ca acţionand pe termen scurt, mediu sau lung.Benzodiazepinele care acţionează pe termen scurt sau intermediar sunt preferate pentru tratamentul de insomnie;benzodiazepinele care acţionează pe termen lung sunt recomandate pentru tratamentul de anxietate.

Benzodiazepinele sunt în general sigure şi eficiente pe termen scurt, cu toate că deficienţele cognitive şi efectele paradoxale, cum ar fi agresiunea sau dezinhibarea comportamentală, ocazional, să apară. Utilizarea pe termen lung este controversată datorită efectelor adverse psihologice şi fizice, eficacităţii şi deoarece benzodiazepinele sunt predispuse a provoca toleranţă, dependenţă fizică, iar la încetarea utilizării lor,provoacă un sindrom de retragere.Restricţia de benzodiazepine, în general, duce la îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi psihice.Persoanele în vârstă au o creştere a riscului de a suferi de pe urma efectelor adverse de scurtă şi lungă durată.

Există controverse cu privire la siguranţa benzodiazepinelor în timpul sarcinii. În timp ce ele nu sunt teratogene majore, incertitudinea rămâne dacă acestea produc palatoschizisul la un număr mic de animale şi dacă efectele neuro-comportamentale apar ca rezultat al expunerii prenatale;acestea sunt cunoscute ca o cauză a simptomelor de sevraj la nou-născuţi. Benzodiazepinele pot fi luate în supradoze şi pot provoca pierderea conştienţei. Cu toate acestea, ele sunt mult mai puţin toxice decât predecesorii lor, barbituricele, şi rareori rezultă moartea atunci când o benzodiazepină este administrată singură. Când combinate cu alte deprimante ale sistemului nervos central, cum ar fi alcoolul şi opiaceele,creşte potenţialul de toxicitate. Benzodiazepinele sunt de obicei utilizate abuziv şi luate în combinaţie cu alte droguri de abuz.

Prima benzodiazepină descoperită, clordiazepoxidul (Librium), a fost sintetizată în 1955 de Leo Sternbach în timp ce lucra la Hoffmann-La Roche privind dezvoltarea de tranchilizante.

Proprietăţile farmacologice ale compuşilor pregătite iniţial au fost dezamăgitoare, iar Sternbach a abandonat proiectul. Doi ani mai târziu, în aprilie 1957, co-lucrătorul Earl Reeder a observat un compus "frumos cristalin" rămas de la proiectul întrerupt, în timp ce acesta făcea curaţenia de primăvară în laborator. Acest compus, mai târziu numit clordiazepoxide, nu a fost testat, în 1955, din cauză că Sternbach se concentrase pe alte probleme. Aşteaptă rezultatele farmacologice, care urmează să fie negative şi în speranţa de a publica constatările legate de chimie, cercetatorii au prezentat o baterie standard de teste pe animale. În mod neaşteptat, compusul a arătat sedativ foarte puternic, anticonvulsivant şi efecte de relaxare musculară. Aceste constatări clinice impresionante au dus la introducerea sa, rapid în întreaga lume în 1960 sub numele de brand „Librium”.