Leptospiroză suină

Leptospiroza porcină, cunoscută şi sub numele de „ boala porcarilor", cu semne de meningoencefalită, se caracterizează prin tulburări nervoase şi de reproducţie.

Istoric

Prima descriere a leptospirozei porcine a fost făcută de Nicolscki şi colab., în 1935. Doi ani mai târziu, Klarenbeek şi colab., descriu boala la purcei şi izolează agentul etiologic, Leptospira icterohaemorrhagiae. In 1938, Terskih, descrie leptospiroza anicterică la grăsuni, iar în 1940 reuşeşte să izoleze de la purceii sugari bolnavi prima tulpină de Leptospirapomon., Gsell, în 1944, stabileşte că, „boalaporcarilor'", nu este altceva decât o leptospiroza anicterică, care are drept sursă de infecţie porcul bolnav sau purtător şi eliminator de leptospire.

In ţara noastră, leptospiroza porcină a fost descrisă de Combiescu şi colab., în 1951. Ulterior, s-au întreprins anchete epizootologice şi serologice pentru depistarea focarelor (Leluţi u, 1953), s-a studiat tabloul clinic al bolii, atât natural cât şi experimental (Surdan, 1954 ; Vointir, 1955 ; Bercea, 1964 ; Perianu, 1974), s-au efectuat cercetări bacteriologice în scopul izolării de leptospire şi al stabilirii biologiei lor (Jivoin, 1962), şi, în sfârşit, s-a studiat caracterul epidemiologie al bolii în sensul stabilirii raportului între infecţiile leptospirice la porci şi om (Surdan,1955 ;Constantinescu şi colab., 1955).

Răspândire şi importanţă

Leptospiroza porcilor este foarte răspândită. Ea a fost semnalată în toate continentele şi aproape în toate ţările lumii. Astfel, anchete serologice făcute prin tatonare chiar în crescătorii unde nu a fost semnalată boala, au arătat că în serul porcilor există anticorpi antileptospirici, ceea ce demonstra că porcii fuseseră infectaţi cu leptospire. De cele mai multe ori, un indiciu că boala există la porci este apariţia cazurilor de meningita porcarilor sau alte forme de manifestare a leptospirozei printre îngrijitori.

Importanţa leptospirozei sub aspect economic este mare, ca urmare a mortalităţii purceilor sugari şi a avortului scroafelor gestante. Boala are şi o importanţă sanitară deosebită, fiind transmisibilă la om.

Porcul reprezintă, pentru unele serotipuri cum sunt Leptospira pomona şi Leptospira tarassovi rezervorul principal de leptospire şi în acelaşi timp o sursă sigură de infecţie pentru om, şi pentru alte animale.

Etiologia

Leptospiroza porcilor este produsă cel mai frecvent de două serotipuri de leptospire: Leptospira pomona şi Leptospira tarassovi. De la porci au mai fost însă izolate şi Leptospira icter ohaemorrhagiae şi Leptospira canicola. Porcii pot fi infectaţi şi cu alte leptospire, pe care, de asemenea, le pot găzdui şi apoi elimina în exterior. Prin examene serologice s-au decelat infecţii cu Leptospira grippothyphosa, Leptospira bataviae, Leptospira sejroe, Leptospira australîs, Leptospira saxkoebing, Leptospira ballum, Leptospira hebdomadis, Leptospira autumnalis, Leptospira pol Incidenţa infecţiilor cu aceste serotipuri de leptospire este însă mult mai mică. Este posibilă şi infecţia mixtă, cauzată de două (Leptospira pomona, Leptospira tarassovi) sau chiar de trei serotipuri de leptospire {Leptospira pomona, Leptospira tarassovi, Leptospira canicola) (Bârzoi şi colab., 1964), Infecţia leptospirică mixtă este posibilă, deoarece între cele mai multe serotipuri de leptospire nu există înrudiri antigenice şi deci nu produc imunitate încrucişată.

Caractere epidemiologice

De leptospiroză se pot îmbolnăvi porcii de toate vârstele. Purceii sugari şi grăsunii între 3 şi 7 luni sunt mai sensibili şi fac forme clinice de boală. în schimb, în focarele enzootice, purceii sugari sunt relativ refractari la infecţie ca urmare a imunităţii dobândite de la mame. Datele din literatura, arată că receptivitatea scroafelor gestante la infecţie este în funcţie de faza de gestaţie. în acest sens, ultima fază de gestaţie ar mări sensibilitatea scroafelor.

Sursele de infecţie sunt reprezentate prin porcii sănătoşi, dar purtători de leptospire, mai rar de alte specii: câinele, taurinele, cabalinele. Pătrunderea infecţiei într-un efectiv indemn se face obişnuit prin porcii purtători sănătoşi. Aceştia sunt cei trecuţi prin boală sau cu infecţii inaparente. Leptospiruria începe la 8-9 zile după infecţie, se menţine 3-4 luni după vindecare şi poate dura până la 6-12 luni. Difuziunea leptospirelor în mediul exterior, este posibilă şi prin unele produse de origine animală: lapte, carne, material seminal sau prin alte excrete contaminate avortoni şi învelitori fetale. De asemenea, leptospire patogene s-au evidenţiat şi izolat şi din apele reziduale neepurate ale marilor unităţi de creştere a porcului (Bercea şi colab., 1975).

Infecţia se transmite atât prin contact direct cu animalele bolnave sau numai purtătoare de leptospire, cât şi indirect prin intermediul apei, solului, aşternutului sau forajelor infectate. Direct, leptospiroză se poate transmite prin contact sexual, prin însămânţarea artificială, pe cale transplacentară de la mamă la fat sau de la fat la fat, prin coabitare, prin ingestie de apă şi furaje contaminate, ca şi prin muşcătură, în special de rozătoare.