Leucozele Aviare

Leucozele aviare (LA) au fost semnalate pe toate continentele, incidenţa lor fiind în bună măsură condiţionată de densitatea şi circulaţia materialului avicol, precum şi de sistemul de creştere aplicat. Adoptarea sistemelor intensive de exploatare, ca şi schimburile de păsări şi produse avicole, au contribuit substanţial la lărgirea ariei geografice a răspândirii leucozelor.

Etiologie

Intervenţia agenţilor virali în geneza leucozelor-sarcom la păsări nu mai poate fi contestată.

Virusurile incriminate în producerea leucozelor-sarcom la păsări fac parte din genul Alpharetrovirus, familia Retroviridae, subîncrengătura Ribovira (după acidul nucleic pe care îl conţin). Împreună cu alte virusuri oncogene constituie grupa Oncornavirus (virusuri oncogene conţinătoare de acid ribonucleic).

Pe baza originii lor, retrovirusurile aviare pot fi împărţite în două mari categorii:

a. Virusuri exogene, care sunt izolate de la păsări cu neoplasme.

b. Virusuri endogene, care sunt exprimate în mod spontan de către celule normale sau pot fi induse în asemenea celule.

Virusurile exogene, în marea lor majoritate, sunt patogene pentru găini, cauzând boli neoplazice. De exemplu, toate virusurile sarcom transformă, în culturi de celule, celulele fibroblaste embrionare de găină şi induc sarcoame, în timp ce mutantele defective ale acestor virusuri nu induc transformarea celulară sau sarcoame, dar produc leucemie. Prin contrast, virusurile endogene nu transformă celulele şi nu induc nici o stare de boală decelabilă. Mai mult, ele se replică în culturile de celule la titruri joase, comparativ cu virusurile exogene şi toate pot fi încadrate, după gazda afectată, în subgrupul E, care nu este caracteristic virusurilor exogene.

Virusurile exogene, prin definiţie, pot fi transmise de la un individ la altul numai dacă provirusul ADN poate fi transmis exogen. în natură, această transmitere necesită ca virusul să fie infecţios, iar gazda să fie receptivă faţă de infecţie. Deci, fiecare ciclu infecţios selectează un virus complet, competent. Genele virale endogene, din contra, sunt moştenite în acelaşi mod ca şi genele gazdă. De aceea, o infectivitate integrală nu este necesară pentru transmiterea la generaţia următoare. Antigene virale endogene sunt adesea exprimate în embrioni. în acest caz apare fenomenul de toleranţă imunologică. Virusuri complet infecţioase de origine endogenă pot infecta gazde sau celule receptive prin aceleaşi mecanisme ca şi virusurile exogene. Asemenea virusuri pot fi transmise orizontal sau vertical.

Virusurile endogene par a fi mai puţin oncogene decât cele exogene, probabil deoarece poartă promotori ai transcripţiei genetice mai puţin activi.

Virusurile exogene, în funcţie de procesele neoplazice pe care le generează, pot fi împărţite, la rândul lor, în două grupe:

- virusuri leucemice, care induc leucemii;

- virusuri sarcom, care induc sarcoame.

Ele au o însuşire comună - oncogenitatea in vivo, în timp ce citopatogenitatea in vitro este diferit reprezentată.

Tulpinile de virusuri leucozice aviare sunt desemnate în funcţie de diferite criterii, cum ar fi:

- tipul de boală neoplazică pe care, în mod obişnuit, o provoacă: VLL (lympholeukosis virus), VAE (avian erythroblastosis virus), AMV (avian myeloblastosis virus), ASV (avian sarcoma virus) etc;

- numele descoperitorului: RSV (Rous sarcoma virus), FSV (Furinami sarcoma virus), BH-RSV (Bryan highiter RSV), SR-RSV (Schmith-Ruppin RSV), HRSV (Harris RSV) etc;

- localitatea sau laboratorul unde au fost izolate: PR-RSV (Prague RSV), RPL (Regional Poultry Laboratory), PRC (Poultry Research Center) etc.;

- tipul de virus: RAV (Rous associated virus), MAV (myeloblastosis associated virus);

- alte criterii: Y-73, UR-2, OK-10, E-26.

Virusurile leucemice aviare (VLA) au fost clasificate pe baza structurii lor genetice, a patogenităţii in vivo, a citopatogenităţii in vitro şi a antigenilor învelişului viral identificabili prin teste de seroneutralizare, în 10 subgrupe: A, B, C. D, E, F, G, H, I, J. Caracteristicile lor au fost definite în timp având în vedere, în principal, glicoproteinele existente în învelişul viral. Virusurile subgrupelor A, B, C, D sunt considerate virusuri exogene, în timp ce cele din subgrupa E, virusuri endogene (tabelul 2).

Virusurile leucozei aviare (VLA) conţin în genomul lor gene transformatoare desemnate ca gene v-onc. Ele sunt omoloage şi, probabil, derivă din componente ale celulei normale, denumite gene c-onc, care sunt prezente în genomul tuturor vertebratelor. Virusurile transformatoare rapide, cum ar fi virusurile leucemiei aviare acute, induc starea neoplazică drept rezultat al exprimării genelor v-onc.